Seară cu prieteni la Palatul Ghika

La 15 decembrie, la Palatul Ghika va mirosi a brad, a mere coapte, a vin fiert, se va cânta de pace, de iubire, de dor şi de credinţă. Cei care vor lua parte la concert se vor înfrăţi gând la gând, umăr la umăr, aşa cum numai colindul o poate face. Ovidiu Scridon şi Silvan Stăncel sunt doi artişti cu personalităţi complexe ce îmbină neaşteptat câteva genuri muzicale ce aparent nu au nimic în comun: flamenco, pop… şi folk. Ceea ce se va naşte acolo în acest spectacol de final de an va rămâne, suntem siguri, în sufletele celor vor veni să-i vadă, să-i asculte şi să simtă.

Nu ţi se întâmplă des să întâlneşti un om şi să rezonezi de la cea dintâi strângere de mână. Nu ţi se întâmplă des să comunici perfect de la cea dintâi privire. Dar atunci când ai parte de un astfel de lucru e bine să îl preţuieşti la adevărata lui valoare. Prin această experienţă fericită am trecut atunci când m-am întâlnit cu Ovidiu Scridon, după ce schimbasem nenumărate mesaje pe Facebook şi nu numai. Parcă ne cunoşteam de când lumea. Cert este că am înţeles împreună că acordul modului de a gândi naşte prietenia şi atunci când lecţia aceasta este împărtăşită cu cei din jurul tău nu poate fi decât benefic. “Mă gândesc uneori la alte momente din viaţa mea, cum ar fi studenţia, atunci când credeam cu toată convingerea că drumul meu o va lua prin muzică ori prin poezie, însă şi partea aceasta e undeva departe şi-n urma ei, nenumărate amintiri: tabere, festivaluri, concerte, baluri studenţeşti, cenacluri, concursuri, premii, un album de muzică folk, «Într-o zi...», un volum de versuri, «Portretul unui gând». Mi-e dor deseori de liniştea din Ardeal, de colegii de liceu din Cluj, de anii petrecuţi în Regie şi-n Agronomie, de petrecerile date prin căminele de fete... şi-atât!... În rest fac ceea ce-am făcut întotdeauna:... mă străduiesc să mă bucur de fiecare clipă”.

«Omului trebuie să-i rămână şi o neîmplinire, o chemare spre altceva, altminteri e inutil să mai trăiască» este fraza la care Ovidiu Scridon ţine foarte mult. Din copilărie a trăit în spiritul libertăţii. Pentru mulţi ani a fost paraşutist sportiv şi se poate lăuda că i s-au împlinit aproape toate visele importante. Universul lui Ovidiu Scridon fac parte fără drept de replică chitara, poezia, călătoriile. Priveşte oamenii în ochi, adoră bucuriile mărunte şi caută firescul în relaţiile cu oamenii. De mic a fost fascinat de cenaclul Flacăra, motiv pentru care a fost atras de chitară încă din vremea în care învăţa să scrie şi să citească. În 1996, una din piesele lui este declarată oficial Imnul studenţilor din România. În toţi aceşti ani scrie versuri, compune muzică. Ce-l uimeşte încă e faptul că descoperă oameni care-i cântă piesele şi-i ştiu pe dinafară versurile. A reapărut pe scena românească la-nceputul anului 2007, plin de optimism, energie şi bucuria de-a împărtăşi din emoţiile lui, alături de chitara şi muzicuţele sale. Trei săptămâni. Atât a durat călătoria lui Ovidiu Scridon în America, dar amintirile de acolo sunt nenumărate şi cu greu îşi fac loc pe blogul personal, dar cu siguranţă că vor apărea într-o carte, noi aşa am auzit din surse apropiate. De aici şi-a achiziţionat prin intermediul unui prieten, pe e-bay, o chitară Taylor 814, iar de la licitaţie până la atingerea corzilor acesteia aşteptarea a durat trei săptămâni. “În America am trăit momente incredibile. Am auzit de multe ori că New York este o scenă teribilă. Eu cred mai mult chiar: New York este un spectacol în toate formele posibile. De la fascinaţie la dramă, de la nesfârşită uimire la sumbru, de la bucurie la dezamăgire. Am încercat să mă amestec printre cei care trăiesc aici, nu neapărat în Manhattan, ci mai degrabă în Harlem, Bronx, Brooklyn sau Queens şi mi-a fost cu neputinţă să nu observ că oameni trişti, cu gândurile rătăcite există şi aici.”