Sotul meu, Tristan

Macar o data in viata ati auzit, cand se vorbea despre iubiri celebre, de cuplul Tristan si Isolda. Sunt insa sigura ca mai exista persoane care nu stiu care a fost povestea lor, chiar daca toata lumea a aflat ca oamenii astia s-au iubit si ca era o relatie interzisa la mijloc, plus o lotiune magica producatoare de indragosteala.

Cei care stiu povestea triunghiului amoros dintre Lancelot, Guinevere si Arthur pot sa considere ca stiu si aceasta poveste de iubire la care mai participa si Mark, tatal adoptiv (sau unchi, dupa alte scrieri) al lui Tristan si sot al Isoldei.

Ridley Scott (domnul cu Gladiatorul, Blade Runner sau Telma si Louise) si-a dorit de multi ani sa regizeze un film despre cei doi, dar a sfarsit prin a fi doar producator al celui mai nou film hollywoodian cu Tristan si Isolda.

Filmul ruleaza si pe ecranele noastre, iar asta inseamna ca avem o ocazie buna sa ne completam cultura generala, chiar si cu cateva mici sincope, pentru ca povestea a mai fost curatata si adaptata in favoarea unor emotii oferite in plus spectatorilor. Asa face Hollywoodul de fiecare data cand are o poveste de dragoste legendara, adica un prilej de chatarsis pentru emotiile si frustrarile publicului.

In aceeasi idee, va propun un exercitiu: haideti sa ne uitam la povestea lui Tristan si a Isoldei din perspectiva contemporana.

Primul scenariu. Sa ne imaginam o Isolda a zilelor noastre care e casatorita cu un domn de-o varsta cu tatal ei, altfel instarit, proprietar de pamanturi, case si alte acareturi aducatoare de venituri si faima. Sa ne mai gandim ca domnul sot are un nepot sau un fiu adoptiv care e plin de pachetele de muschi si cu care Isolda noastra are in comun nu doar varsta, ci si oarece idealuri spre libertate si experiente, care mai de care mai spirituale si/sau sexuale. Ia ganditi-va un pic. Daca vecina voastra ar fi asa, n-ati barfi-o pe la colturi, marcand moralitatea ei indoielnica?

Al doilea scenariu. Sa presupunem ca Isolda, sub puterea dragostei ce i-o poarta lui Tristan, isi paraseste sotul pe care l-a obtinut printr-un aranjament si se casatoreste cu barbatul iubit. Puteti sa va imaginati cam cum ar descrie Isolda viata lor dupa zece ani de la casnicie? "Nu ne prea vorbim in dupa-amiezele din cursul saptamanii: poti sa-mi dai; vrei sa-mi tii; grabeste-te; nu murdari; unde-i copilul?; cand e gata?; te rog, repara lumina." Amanunte banale, lucruri marunte, treburi de rutina.

Am folosit spre exemplificarea posibilei vieti de familist a lui Tristan (care, conform legendei, ramane singur si neconsolat) un fragment dintr-o carte ce descrie o poveste de dragoste contemporana, o istorie pe care cu greu veti gasi puterea sa o cititi pana la capat, pentru ca descrie toate micile mizerii ce au dus la erodarile iubirilor voastre. O carte care intra in mintea voastra, fie ca sunteti femeie, fie ca sunteti barbat, si scoate de acolo toate emotiile pe care le-ati trait si care - pentru ca au fost exprimate gresit - au provocat santuri intr-o legatura ce pornise spre a fi de nerupt. Iar de la santuri la cratere o sa faceti singuri legatura, fara sa va mai ajute autorul.

Asa ca in contextul unei povesti de dragoste reecranizate de Hollywood ca sa va rezolve frustrari (personale sau culturale), va invit sa mergeti la film si apoi la librarie. Dupa ce veti fi suferit pentru ca Tristan ramane singur (desi uite ce frumusel, destept, plin de muschi si de virtuti este), ganditi-va la Isolda ca la vecina voastra, iar la Tristan, ca la barbatul din cartea lui Amos Oz - "Sotul meu, Michael". O sa fie confortabil sa constatati ca marile iubiri sunt doar o chestiune de perspectiva si ca depinde doar de voi daca veti sti sa va priviti relatiile ca pe mari iubiri.