Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunţă vernisajul micro-expoziţiei "Tabloul votiv al lui Neagoe Basarab şi al familiei sale”, din cadrul proiectului "Exponatul lunii”, ce va avea loc vineri, 16 noiembrie 2012, începând cu orele 12:00, la sediul instituţiei din Calea Victoriei.
După un complicat proces de restaurare, MNIR va prezenta publicului o capodoperă a artei medievale, care este în acelaşi timp şi una dintre cele mai cunoscute imagini ale Evului Mediu românesc: fresca cu tabloul votiv al domnitorului Neagoe Basarab şi al familiei sale de la Mănăstirea Curtea de Argeş. Alături de acesta va fi expusă şi fresca cu portretul domnitorului Radu cel Mare, de asemenea "recondiţionată” în urma unei minuţioase şi complicate operaţiuni de restaurare, informează biroul de presă al muzeului.
În 2012, s-au împlinit 500 de ani de la preluarea tronului Ţării Româneşti de către Neagoe Basarab, un domnitor iubitor de cultură.
În timpul său a fost ridicată mănăstirea de la Curtea de Argeş, a fost repusă în funcţiune tipografia adusă în Valahia, în 1508, de călugărul sârb Macarie. Neagoe Basarab este autorul primei lucrări de tip parenetic din spaţiul românesc, redactată între 1517-1521, în limba slavonă: "Învăţăturile bunului şi credinciosului domn al Ţării Româneşti Neagoe Basarab Voievod către fiul său Teodosie Voievod”.
Frescele de la biserica episcopală de la Curtea de Argeş au o istorie interesantă. Între 1875 – 1886 s-au efectuat ample lucrări de restaurare la acest edificiu religios. În acest context, frescele de secol XVI ale lui Dobromir au fost scoase de pe pereţi, câteva fiind duse la Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti.
În prezent, majoritatea frescelor se află la Muzeul Naţional de Artă, în afară de două, care sunt în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României (celebrul tablou votiv al lui Neagoe Basarab şi al familiei sale şi portretul domnitorului Radu cel Mare), câteva fragmente cu îngeri în zbor, ce se găsesc în muzeul mănăstirii Argeşului, şi un fragment ce se presupune că înfăţişează chipul cneazului Lazăr, depozitat în palatul epsicopiei Râmnicului.
Piesa principală a expoziţiei de la MNIR îl prezintă pe domnitorul Neagoe Basarab alături de soţia sa, Despina Miliţa (ce se trăgea din dinastia Brancovici, ultima dinastie domnitoare a Serbiei medievale) şi cei şase copii ai lor: Ion, Petru, Anghelina, Teodosie, Stana şi Ruxanda.
Muzeul Naţional de Istorie a României a iniţiat în perioada 2008-2009 conservarea şi restaurarea celor două fragmente de pictură murală extrase de la Biserica Episcopală din Curtea de Argeş. Picturile se aflau într-o stare avansată de degradare, prezentând numeroase probleme de conservare datorate tehnicii de execuţie mixte "a fresco” şi "a secco” dar şi a intervenţiilor necorespunzătoare, de întreţinere, a degradărilor accidentale şi a unor intervenţii de repictare realizate în timp. Procesul metodologic a avut un caracter de conservare, de recuperare, protejare şi punere în valoare a fragmentelor existente, iar operaţiunile de restaurare la nivelul picturilor murale extrase s-au încadrat în această strategie metodologică, mai informează MNIR.
Micro expoziţia va fi deschisă în perioada 16 – 26 noiembrie 2012 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.