x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale TURNEU / Opereta, la Budapesta

TURNEU / Opereta, la Budapesta

de Maria Sârbu    |    28 Noi 2008   •   00:00

Teatrul de Operetă "Ion Dacian" efectuează un turneu la Budapesta, prilejuit de marcarea Zilei Naţionale a României.



Vor avea loc, la 1 şi 2 decembrie, două gale extraordinare: a operetei intitulate "Viaţa e frumoasă" (la Teatrul Thalia) şi, respectiv, de balet – "Secvenţe de viaţă" (Teatrul Naţional al Dansului). Evenimentele sunt organizate cu sprijinul Ambasadei României în Republica Ungară.

×
Subiecte în articol: arte