x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Bilete cu loc la Muse

Bilete cu loc la Muse

de Alex Revenco    |    12 Sep 2007   •   00:00
Bilete cu loc la Muse

După ce s-a anunţat că intrarea la concertul Muse costă 45 şi 65 de lei, organizatorii au pus recent in vănzare un număr limitat de bilete cu loc. Acestea costă 95 de lei şi locurile sunt asigurate in tribuna I.

Concert - fanii stau in picioare, comozii, jos

După ce s-a anunţat că intrarea la concertul Muse costă 45 şi 65 de lei, organizatorii au pus recent in vănzare un număr limitat de bilete cu loc. Acestea costă 95 de lei şi locurile sunt asigurate in tribuna I.

Unul dintre cele mai interesante concerte din acest an, intitulat Muse Live & Special Guests, se va desfăşura la 6 octombrie pe stadionul de rugby Arcul de Triumf. Producătorii evenimentului sunt One Event & Livada, cei care "recidivează" in organizarea unor concerte deosebite, cum au fost Tiamat, Placebo sau Gogol Bordello. De această dată ei "aduc" in Romănia una dintre cele mai pe val trupe noi din Marea Britanie.

AMBIŢIOŞI. Necunoscut in 1999, trio-ul format din Matt (vocal, chitară, clape), Chris (bass, clape, backing vocals) şi Dominic (tobe, percuţie) a demonstrat o ambiţie deosebită, devenind in timp record un "pericol" pentru formaţii consacrate precum Radiohead, Placebo sau Smashing Pumpkins. Exponenţii unui stil muzical complex, catalogat drept "new prog", cei trei britanici au invăţat multe de la Nirvana, Stone Roses sau Oasis, dar au reuşit să facă "altceva" şi au ajuns una dintre cele mai atractive trupe live din lume. Reamintim că biletele sunt de 65 de lei - gazon A şi 45 de lei - gazon B, plus un număr limitat, cu loc, de 95 de lei, fiind disponibile la Muzica, Cărtureşti, Sala Palatului, in reţeaua Diverta şi la Bilet.ro, Ticketpoint.ro, Bilete.ro, Blt.ro.

×
Subiecte în articol: cultura