Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” invită copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani să fie călători prin tradiţii! În fiecare sâmbătă, începând din data de 20 iunie 2020 și până în data de 25 iulie 2020, cei mici vor putea lua parte la ateliere de vară, organizate în curțile caselor din Muzeul Satului.
Înscrierile au loc la adresa de e-mail programe.culturale@muzeul-satului.ro, precizându-se atelierul ales, numele copilului, vârsta şi datele de contact ale părinților. Costul participării este de 30 de lei/atelier, plata făcându-se la casieria muzeului. În fiecare zi vor avea loc câte două ateliere, primul între orele 11:00 – 12:30 și al doilea între orele 13:00 – 14:30.
Activitățile sunt organizate cu respectarea tuturor normelor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților ı̂n condiții de siguranță sanitară ı̂n domeniul culturii, în conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Culturii nr. 2879/967/2020: păstrarea distanței sociale, dezinfectarea mâinilor, purtarea măștii de protecție etc.
SÂMBĂTA Citește pe Antena3.ro |
|
20 iunie |
|
Orele 11.00 - 12.30 Coronițe de sânziene şi flori de primăvară Coordonator Luminiţa Voica |
Orele 13.00 - 14.30 Coronițe de sânziene şi flori de primăvară Coordonator Luminiţa Voica |
27 iunie |
|
Orele 11.00 - 12.30 Păpuşi coordonator Doina Kalvati |
Orele 13.00 - 14.30 Păpuşi coordonator Doina Kalvati |
4 iulie |
|
Orele 11.00 - 12.30 Povești muzicale – Dor de doină coordonator Cristina Andone |
Orele 13.00 - 14.30 Păpuşi Coordonator Luminiţa Voica |
11 iulie |
|
Orele 11.00 - 12.30 Ouă încondeiate Coordonator Elena Hojda |
Orele 13.00 - 14.30 Ouă încondeiate Coordonator Elena Hojda |
18 iulie |
|
Orele 11.00 - 12.30 Păpuși – marionete coordonator Alice Bârcă |
Orele 13.00 - 14.30 Păpuși – marionete coordonator Alice Bârcă |
25 iulie |
|
Orele 11.00 - 12.30 Sporul casei Coordonator Luminiţa Voica |
Orele 13.00 - 14.30 Sporul casei Coordonator Luminiţa Voica |