După ani de studii, criticul literar James Chapman a realizat un top al celor mai citite 10 cărți din lume. Au fost luate în considerare titlurile publicate în cele mai multe exemplare și vândute în ultimii 50 de ani. Prevalent a fost numărul exemplarelor vândute, considerându-se că acestea au fost citite, spre deosebire de exemplarele puse în circulație dar nevândute.
Cum este de așteptat, Biblia domină autoritar clasamentul, cu aproape 4 miliarde de exemplare distribuite. Pe locul doi, la mare distanță, cu „doar” 820 de milioane de exemplare vândute se situează „Citate din Președintele Mao Ze-Dong”. Aceasta poate fi o mare surpriză pentru cei mai puțin familiarizați cu istoria modernă a Chinei, dominată de liderul Mao, președinte al Partidului Comunist, între anii 1943 – 1976.
Beletristica prinde podiumul, prin Harry Potter – 400 de milioane de exemplare vândute (dacă socotim și pirateria, s-ar putea, totuși, ca seria autoarei britanice J.K. Rowling să fie mai lecturată decât „Citatele” lui Mao; unde mai pui că acestea din urmă, ca și Biblia, de altfel, sunt adeseori doar expuse în bibliotecile personale, fără a fi citite vreodată).
Urmează:
Lordul inelelor (JRR Tolkien) – 103 milioane de volume vândute;
Alchimistul (Paulo Coelho) – 65 de milioane;
Codul lui Da Vinci (Dan Brown) – 57 de milioane;
Saga „Amurg” (Stephenie Meyer) – 43 de milioane;
Pe aripile vântului (Margaret Mitchell) – 33 de milioane;
Îmbogățește-te gândind (Napoleon Hill) – 30 de milioane;
Jurnalul Annei Frank (Anna Frank) – 27 de milioane.
Citește pe Antena3.ro