Pe primul loc al vânzărilor se află „Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama” și este biografia vibrantă a uneia dintre cele mai cunoscute persoane publice din România, Mihai Bendeac. Umorul său unic și scrierea plină de emoție te vor însoți pagină cu pagină, încât vei uita că ții în mână o carte și ți-l vei imagina pe Mihai pe scenă, povestindu-ți emfatic episoade din viața sa. Întâmplările pe care a ales să le publice se desprind deseori de normalitate, indicând o sinceritate dusă la extrem și o creativitate debordantă.
Mihai Bendeac te va uimi prin subiectele abordate și prin limpezimea gândirii sale. Vei descoperi că perspectiva sa de scriitor este deopotrivă brutală, comică și emoționantă. Cu toate acestea, ultimul cuvânt îl are mereu... mama. Alături de Mihai Bendeac vei fi părtaș la povești picante, la întâmplări delicioase și, nu în ultimul rând, la discuții valoroase. Împreună cu mama sa, Emilia Bendeac, a reușit să-și transpună experiențele prin care a trecut singur sau împreună cu familia sa într-un mod contemplativ și retrospectiv, astfel încât să îi ajute pe cei care trec prin situații asemănătoare. Dar întotdeauna cu un strop de umor. De la momente în care nu îți vei putea stăpâni lacrimile de râs, cum ar fi cel în care l-a prins mama sa în timp ce... își explora și „testa” în detaliu corpul, la conversații sincere și emoționante cu mama sa, precum nașterea fratelui său și reacțiile sale, vei avea parte de o viață într-o lectură. În fiecare capitol, după povestirea unei întâmplări, vei descoperi un dialog între Mihai Bendeac și mama sa referitor la acel subiect. Cartea vine la pachet cu o faptă bună, pentru că toate încasările pe care autorul le primește din vânzarea cărții sale sunt rezervate integral pentru scopuri caritabile. Primul proiect în acest sens va fi renovarea secției de oncologie pediatrică, din cadrul Spitalului Fundeni.
Nepovestitele Iubiri, cele 7 minibiografii sentimentale scrise de Tatiana Niculescu, se află pe locul al doilea al vânzărilor. Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute.
Jurnalul unei iubiri pierdute, a lui Eric Emmanuel Schmitt, unul dintre cei mai iubiţi scriitori, e, de asemenea, în clasamentul celor mai bine vândute cărţi. Doliul durează doi ani, îi repetă prietenii lui Eric-Emmanuel Schmitt, când el încearcă să depășească suferința provocată de moartea aceleia care i-a dat viață. Fiul documentează, în tulburătoarele pagini ale acestei confesiuni, cei doi ani în care parcurge drumul de la deznădejde la conștientizarea datoriei de a fi fericit – singura cale de a-și omagia mama. Doi ani în care deapănă amintiri de-o viață, trăiește și înregistrează curajos sentimente contradictorii, momente-cheie și clipe de cumpănă. Pendulând între evocarea trecutului fericit și consemnarea prezentului, cu realitățile sale inexorabile, Jurnalul unei iubiri pierdute transformă experiența morții într-o pledoarie pentru viață. „Un scriitor nu poate reînvia pe nimeni, dar poate da viață prin cuvinte. La doi ani de la dispariția mamei sale, autorul se hotărăște să-și transforme jurnalul doliului în carte – o carte în care nu vorbește despre el, ci despre noi, noi toți, care trebuie să înfruntăm, mai devreme sau mai târziu, pierderea părinților. Să dai nume durerii, să trasezi apoi un drum spre lumină, nu e oare acesta cel mai frumos dar pe care un romancier îl poate face cititorilor săi?” – scrie Le Pèlerin despre ultima carte a lui Schmitt.
Şi o carte diferită ca tematică, o carte profesională, mai degrabă, cea scrisă de Cristian China-Birta, unul dintre cei mai cunoscuți oameni din digitalul românesc, cu o experiență de peste 15 ani în marketing, social media, blogging, dar mai ales consultanță cu privire la campaniile cu influenceri. Fie că ești expert sau angajat în domeniu, antreprenor, freelancer sau pur și simplu ești curios de puterea pe care o au influencerii astăzi, această carte îți va răspunde la o sumedenie de întrebări, pornind de la cele mai simple și până la cele cu adevărat grele. Cartea este destinată oamenilor de afaceri, antreprenorilor, brand managerilor sau tuturor celor din zona de marketing, care vor să înțeleagă cât mai bine cum pot să folosească aceste resurse digitale numite influenceri pentru a obține beneficii pentru brandul sau afacerea lor.