O revoluţie poate începe şi cu o carte
"Suprasolicitat, copleşit şi prost plătit"? Nu trebuie să ai accente de paranoia pentru a te regăsi măcar într-una dintre aceste ipostaze. Drept pentru care, încă din titlu, volumul lui Louis Barajas, apărut la House of Guides, pare extrem de tentant...
Dacă simţi că problemele de la serviciu ţi-au acaparat toată viaţa, dacă ai sentimentul că viaţa ta personală este în pragul unei crize din cauza solicitărilor profesionale, dacă îţi dai tot interesul şi, cu toate acestea, consideri că eşti plătit sub nivelul valorii pe care o oferi, dacă trăieşti cu senzaţia că evoluţia ta profesională nu se află pe o pantă ascendentă, ci dimpotrivă, atunci cartea de faţă ţi-ar putea fi de mare ajutor în a lua deciziile corecte...
Scrisă plecând de la experienţa personală şi profesională a autorului, cartea îi oferă oricărui cititor care doreşte să-şi îmbunătăţească situaţia profesională instrumentele necesare realizării acestui proces.
Punând accentul pe organizare, pe cumpătare, pe inspiraţie şi pe consecvenţă, autorul îi încurajează pe toţi cei care se simt suprasolicitaţi să-şi evalueze situaţia în care se află şi să ia măsurile necesare pentru ameliorarea ei. Trecerea de la stres la succes este realizabilă atât timp cât există dorinţa de dezvoltare, dar, în acelaşi timp, şi recunoştinţa.
Citește pe Antena3.ro