Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sanctitatea Sa Papa Francisc vine în România între 31 mai şi 2 iunie, răspunzând invitaţiei autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România. Va fi o vizită apostolică, cu valenţe pastorale şi ecumenice. „Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sântului Petru să aducă României inspiraţia pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea ţării şi a binelui comun”, a transmis în mesajul său, Cadinalul Lucian Mureşan.
Vizita se va desfăşura sub motto-ul „Să megem împreună!”. Logoul vizitei simbolizează faptul că Poporul lui Dumnezeu îşi duce existenţa sub ocrotirea Maicii Domnului. Culorile utilizate în logo fac trimitere la culorile drapelului naţional, roşu, galben şi albastru. România este numită adesea „Grădina Maicii Domnului”, expresie dragă tuturor credincioşilor, folosită şi de Sfântul Ion Paul al II-lea în vizita sa din 1999.
Vizita Papei Francisc preia această amprentă tipic mariană, invitând la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului.
Sfântul Părinte a îndemnat adesea la unirea diferitelor forţe, la renunţarea la egoism şi la acordarea priorităţii binelui comun. Papa Francisc vine în România pentru a invita la unitate, pentru a întări în credinţă.
Temele abordate adesea intersectează problemele politice, culturale şi religoase care traversează lumea şi violenţa acesteia: pacea şi războiul, rolul Bisericii în mondializare şi în faţa divrsităţii culturale, religiile şi politica, fundamentalismele şi laicitatea, raporturile dintre cultură şi comunicare.
Iată ce mărturisea Papa Francisc într-un interviu, acordat lui Dominique Wolton: „Aş dori să adaug două lucruri. Primul este următorul. M-aţi întrebat „unde era Dumnezeu în timpul dezastrului de la Auschwitz”, iar eu v-am spus că nu L-am văzut pe Dumnezeu, am văzut doar opera omului lipsit de Dumnezeu acolo. Dumnezeu era în acei Hristoşi ce erau loviţi şi asasinaţi... Celălalt aspect, unul pe care cred că l-am mai spus. Cum anume comunică Dumnezeu? Dumnezeu este un maestru al comunicării. Dumnezeu comunică printr-o pogorâre din Sine, printr-o vidare de atribute divine. El comunică trasând un drum către Poporul Său. El Se pogoară pe Sine prin intermediul lui Hristos. Este vorba de o punere la nivelul celuilalt. Să mă cobor nu deoarece celălalt îmi este inferior, ci pentru a face un act de umilinţă, respectiv de libertate...”
Mai mărturiseşte Sfântul Părinte: „Să construim punţi nu ziduri, deoarece zidurile sunt sortite să cadă: este creştineşte să acţionăm în acest fel, comunicarea creştină înseamnă a-l sluji pe celălalt. «Nu am venit să fiu slujit, ci pentru a sluji», spune Iisus în Evanghelie”.
Citește pe Antena3.ro
Papa Francisc în România: 3 zile de vizită, 3 Sfinte Liturghii, 3 discursuri
Papa Francisc va celebra în România 3 Sfinte Liturghii, la Bucureşti, Şumuleu Ciuc şi Blaj, s-a anunţat la Conferinţa de presă de la Catedrala Sfântul Iosif. În cele trei zile ale şederii sale în România, pe lângă întâlnirile cu comunitățile catolice locale, Sfântul Părinte va avea întâlniri la București cu autorităţile, cu societatea civilă și corpul diplomatic, cu Patriarhul Daniel și Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române; la Iași, cu tinerii și familiile; la Blaj, cu comunitatea rom. În cadrul acestor întâlniri, Suveranul Pontif va rosti 3 discursuri și 3 omilii.
La Conferința de presă organizată la București de Comisia națională de pregătire a vizitei Papei Francisc în România, din cadrul Conferinței Episcopilor din România, PS Mihai Frățilă - președintele Comisiei - a subliniat valențele ecleziale ale vizitei, a explicat logo-ul oficial al vizitei și s-a oprit asupra ceremoniei beatificării celor 7 episcopi martiri, care va avea loc pe 2 iunie, pe Câmpia libertății de la Blaj: Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu.
Pr. Daniel Bulai - responsabil cu organizarea celebrărilor liturgice - a descris ceremoniile religioase pe care le va prezida Sfântul Părinte, iar Pr. Wilhelm Dancă - responsabil național cu mass-media - a prezentat pe scurt programul vizitei, și a informat despre centrele de presă care vor fi amenajate în oraşele vizitate de Papă şi despre acreditări.
Cel puţin jumătate de milion de români şi maghiari vor asista în perioada vizitei Papei la ceremoniile religioase.
Credincioşii sunt aşteptaţi la celebrarea liturghiei de la Bucureşti, din Catedrala Sf. Iosif, acolo unde a celebrat şi primul Papă care a călcat în „Grădina Maicii Domnului”, Karol Wojtyla, în mai 1999. Evenimentul va avea loc în după-amiaza zilei de vineri, 31 mai, şi va fi precedat de un moment cu totul special de rugăciune prevăzut a avea loc în Catedrala Mânturii Neamului, acolo unde Papa Francisc şi patriarhul Daniel vor rosti împreună, alături de mii de credincioşi de toate confesiunile, rugăciunea „Tatăl nostru”.
Asistenţa cea mai numeroasă e aşteptată pentru dimineaţa zilei de sâmbătă, 1 iunie, la Şumuleul Ciuc, foarte aproape de municipiul Miercurea Ciuc, acolo unde se află o bazilică franciscană veche de câteva sute de ani ce organizează anual, de Rusalii, nu doar cel mai mare pelerinaj religios din România, ci cea mai importantă manifestare de acest gen din întreaga Europă Centrală şi de Est. Mânăstirea franciscană se află în posesia unei statuete a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, ceea ce face ca pelerinajul anual să aducă în medie peste 150.000 de credincioşi la Miercurea Ciuc, pe aşa numitul deal al Şumuleului.
Apoi, beatificarea foştilor episcopi greco-catolici, înlăturaţi din funcţii şi exterminaţi de regimul comunist la începutul instalării sale în anii 50, va aduce pe Câmpia Libertăţii de la Blaj alte cel puţin 100.000 – 120.000 de persoane, de data aceasta majoritatea fiind credincioşi greco-catolici. Această ceremonie e prevăzută pentru dimineaţa zilei de duminică, 2 iunie, şi ea se va încheia cu cunoscuta rugăciune duminicală televizată pe întreg mapamondul prin care Papa se adresează prin tradiţie, în Ziua Domnului, celor peste 1,2 miliarde de catolici din întreaga lume.
Ultimul loc de rugăciune inclus pe agenda vizitei papale se va consuma în după-amiaza zilei de sâmbără, 1 iunie, la Iaşi, acolo unde circa 75.000 – 80.000 de catolici din întreaga Moldovă îl vor întâlni pe papă. Cifrele ar putea fi însă net depăşite, întrucât mobilizarea în rândul parohiilor catolice din întreaga dieceză e la nivel maxim, fiind o premieră absolută. În fapt, Francisc va fi primul Papă ce trece graniţele Bucureştiului, fiindcă în urmă cu 20 de ani lui Ioan Paul al II-lea nu i s-a permis acest lucru. Catolicii moldoveni au pus întâlnirea cu Papa Francisc sub semnul Maicii Domnului de la Cacica, celebra icoană mariană urmând a primi o binecuvântare specială din partea urmaşului Sf. Petru în catedrala Sfânta Maria Regina din Iaşi.
În fapt întregul ceremonial rezervat şefilor de stat se va derula la Palatul Cotroceni, acolo unde de altfel Papa şi Preşedintele României, Klaus Iohannis, se vor întâlni la scurt timp după sosirea înaltului oaspete de la Vatican, vineri, 31 mai, cel mai probabil după ora prânzului. Tot la Palatul Cotroceni se va derula şi întâlnirea dintre premierul Viorica Vasilica Dăncilă şi Papa Francisc, dar şi prezentarea întregului corp diplomatic acreditat la Bucureşti, în faţa căruia suveranul pontif va ţine şi un scurt discurs.
Papa Francisc va celebra trei sfinte liturghii în România, câte una la Bucureşti, Şumuleul Ciuc şi Blaj. Primele două vor fi în limba latină, în timp ce cea de la Blaj se va face în rit oriental, urmând canonul Sf. Ioan Gură de Aur. La toate trei Papa va ţine scurte omilii în limba italiană.
La Blaj, Papa Francisc va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertății şi Omilia Sfântului Părinte, Regina Coeli.
Ceremonia de Bun Venit, va avea loc la intrarea în complexul Palatului Prezidențial Cotroceni, cât şi Vizita de Curtoazie la Preşedintele României, în Palatul Prezidențial Cotroceni.
La ora 15:45, va avea loc, în Palatul Patriarhiei, Întâlnirea privată cu Patriarhul, apoi, Întâlnirea cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, însoţită, de asemenea, de un Discurs al Suveranului Pontif.
Tot în prima zi a vizitei, este programată Rugăciunea Tatăl Nostru în Catedrala Ortodoxă şi Salutul Sfântului Părinte. Iar la Catedrala Catolică Sfântul Iosif Papa Francisc va oficia Sfânta Liturghie, Omilia Sfântului Părinte.
Catedrala Sf. Iosif a fost construită între anii 1873-1884 după planurile arhitectului vienez Friedrich von Schmidt şi a fost consacrată pe 15 februarie 1884. De-a lungul istoriei lăcașului de cult, sute de mii de oameni i-au trecut pragul pentru a fi botezaţi, cununaţi, pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu sau un cuvânt de învăţătură ori de mângâiere, pentru a se ruga sau pentru a se înălţa sufleteşte ascultând un concert de muzică sacră. Totodată, Catedrala a fost gazda a numeroase evenimente religioase și culturale care au marcat istoria.
Sâmbătă, 1 iunie, Suveranul Pontif va oficia Sfânta Liturghie la Sanctuarul din Șumuleu-Ciuc Omilia Sfântului Părinte urmată de plecare la Iaşi, unde, la ora 17:25, va vizita Catedrala Sfânta Maria Regină şi apoi Întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile.
Localitatea harghiteană Şumuleu Ciuc găzduieşte Bazilica papală minoră închinată Sfintei Fecioare, păstorite de Ordinul Franciscan, a cărui prezenţă în zonă poate fi documentată încă din a doua jumătate a secolului XIV. Data construirii primei biserici nu este cunoscută, însă istoria a consemnat reconstruirea edificiului, în perioada 1442-1448, ca urmare a distrugerilor provocate de invaziile turco-tătare. Refacerea a fost finanţată de domnitorul Iancu de Hunedoara, care, prin acest gest, şi-a exprimat mulţumirea pentru câştigarea bătăliei din 1442 împotriva turcilor. Biserica barocă a fost sfinţită în 1876, iar în 1948, Papa Pius al XII-lea, a ridicat-o la rangul de bazilică minoră. În arhitectura interioară a bazilicii mariane din Şumuleu sunt reprezentative altarele lui Isus cel Suferind şi al Sfântului Ioan Botezătorul. Alte altare sunt închinate sfinţilor Ioan Nepomuk, Ana, Elisabeta, Margareta din Cortona, Francisc din Assisi, Anton de Padova. Cea mai importantă pentru pelerini este statuia din lemn de tei policrom a Sfintei Fecioare Maria, care străjuieşte altarul central. Lucrarea este datată în perioada 1510-1515, iar autorul este necunoscut. Statuia înfăţişează Femeia îmbrăcată în soare din cartea Apocalipsului (12,1), care îl ţine în braţe pe Pruncul Iisus. Statuia, care nu a fost deteriorată în urma incendiului din 1661, a fost declarată făcătoare de minuni în 1798, cu titlul de Maica Ajutătoare.
Catedrala „Sfânta Fecioară Maria Regină” din Iaşi, construită între anii 1992 şi 2005, a fost sfinţită la 1 noiembrie 2015. Demersurile de a construi un nou lăcaş au reînceput imediat după evenimentele din decembrie 1989. La Crăciunul anului 1993 s-a celebrat prima Liturghie la subsol. În iunie 1998 catedrala era ridicată; la 24 iunie 1998 s-a celebrat prima sfântă Liturghie, PS Petru Gherghel hirotonind 12 preoţi. Altarul, aşezat într-un desen care formează un peşte, are de o parte şi de alta pupitre de la care se proclamă lecturile sfinte. De la intrare până la altar este un covor din marmură cu stele. Pe cupola catedralei, cu cele 24 de nervuri, este monograma lui Christos din centrul căreia coboară un candelabru, o replică a cupolei. Vitraliile sunt aşezate pe trei registre reprezentând teme legate de creaţie, alianţă, sacramente, misterele Rozariului.
La Blaj, Sanctitatea Sa va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Litughie, cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertății la Blaj şi Omilia Sfântului Părinte, Regina Coeli
Va urma Prânzul cu suita papală şi Întâlnirea cu Comunitatea Rom din Blaj, Salutul Sfântului Părinte.
Cauza Beatificării celor şapte episcopi greco-catolici ucişi din ură faţă de credinţă a fost deschisă în 1994. După 25 de ani, în 19 martie 2019, Sfântul Părinte a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge Decretul privind martiriul celor şapte episcopi. Vor fi beatificaţi de către Papa Francisc în cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 2 iunie 2019.
Vasile Aftenie (1899-1950), episcop vicar general pentru Bucureşti şi Vechiul Regat, a murit la 10 mai 1950, în spitalul închisorii Văcăreşti, la vârsta de 51 de ani. Fusese separat de ceilalţi epicospi arestaţi şi era anchetat de aproape un an de Securitate în beciurile Ministerului de Interne. Vasile Aftenie a fost înmormântat în ascuns de Securitate în cimitirul Bellu catolic, având inscripţionate pe cruce doar iniţialele „A.V.”
Între cei şapte episcopi greco-catolici martiri, a fost primul care şi-a pierdut viaţa în timpul persecuţiei, la 10 mai 1950.
S-a născut în 1899, a făcut liceul la Blaj, a studiat la Colegiul Pontifical De Propaganda Fide din Roma, obţinând un doctorat în teologie în 1925. Hirotonit preot în 1926, Vasile Aftenie a fost numit protopop de Bucureşti în 1934, iar în 1940 a fost hirotonit episcop vicar pentru Bucureşti şi Vechiul Regat.
Ca şi Iuliu Hossu, Vasile Aftenie a fost abordat de autorităţi înaintea declaşării persecuţiei deschise, Petru Groza propunându-i un scaun de mitropolit dacă trece la ortodoxie.
Vasile Traian Frenţiu (1875-1952), episcop de Oradea şi decan de vârstă al episcopilor greco-catolici, a murit la 11 iunie 1952, la închisoarea din Sighet, la vârsta de 77 de ani. Nu i se cunoaşte mormântul.
S-a născut în 1875, a studiat la Blaj, Budapesta şi Viena. În 1912 a fost hirotonit episcop pentru Lugoj. Din 1922 a fost episcop de Oradea. În timpul ocupaţiei maghiare a trebuit să se refugieze în Beiuş (rămas în Regatul României după Dictatul de la Viena).
În 29 octombrie 1948, a fost ridicat de la Oradea după miezul nopţii. Dus la Bucureşti sub pretextul că va fi primit în audienţă de ministru, internat pentru două nopţi în celulele arestului Ministerului de Interne şi apoi înfăţişat ministrului Cultelor, care i-a propus să treacă la ortodoxie.
Ioan Suciu (1907-1953), Admnistrator Apostolic al Mitropoliei Blajului, a murit de foame, în lipsa tratamentelor medicale, la 27 iunie 1953, la închisoarea de la Sighet, la vârsta de 46 de ani. Mormântul său din Cimitirul Săracilor a fost nivelat de oamenii Securităţii, pentru a nu i se mai găsi vreodată rămăşiţele.
S-a născut la Blaj, în 1907. A absolvit Universitatea Pontificală Angelicum de la Roma. A obţinut la Roma două doctorate, în teologie (1927) şi în filosofie (1932). A fost hirotonit preot în 1931 şi consacrat episcop în 1940. În 1947, la 40 de ani, Ioan Suciu a fost numit administrator apostolic al Mitropoliei Blajului. În 1948, a avut o activitate intensă – memorii adresate guvernului, numeroase vizite în parohii şi predici, corespondenţă cu Nunţiatura, scrisori pastorale – fiind arestat de trei ori în decursul anului.
Tit Liviu Chinezu (1904-1955), consacrat episcop în clandestinitate, în 1949, a murit la 15 ianuarie 1955 în închisoarea din Sighet, fiind bolnav şi lipsit de orice tratament medical, la vârsta de 51 de ani. Locul unde se odihneşte trupul său a rămas necunoscut posterităţii.
Fost protopop greco-catolic al Bucureştilor, Tit Liviu Chinezu a fost consacrat episcop în clandestinitate, în 1949, în lagărul de la mănăstirea Căldurăşani.
A studiat la Blaj şi Roma, la Colegiul pontifical De Propaganda Fide, obţinând un doctorat în filosofie (1927), fiind numit protopop de Bucureşti în 1946. A fost arestat în 1948 şi dus în grupul celor 25 de protopopi şi canonici greco-catolici la Mănăstirea Ortodoxă de la Neamţ. Acolo a refuzat propunerea de trecere la ortodoxie ce i-a fost făcută de vicarul Teoctist, care avea să devină Patriarh. De la Neamţ a fost transferat în lagărul organizat în cadrul Mănăstirii Ortodoxe Căldăruşani, unde a fost consacrat episcop în clandestinitate.
A fost închis în 1950 cu ceilalţi episcopi în închisoarea de la Sighet, unde s-a îmbolnăvit.
Ioan Bălan (1880-1959), episcop de Lugoj, a murit la 4 august 1959, la 79 de ani, la Mănăstirea Ortodoxă Ciorogârla, unde fusese închis cu domiciliu obligatoriu după separarea celor trei episcopi ce supravieţuiseră Sighetului.
În ultimii trei ani de viaţă i s-au făcut de mai multe ori propuneri de a se dezice de unirea cu Biserica Romei, condiţionate şi de oferirea tratamentului medical, toate propunerile fiind refuzate. A fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic din Bucureşti.
A fost primul preot paroh care a slujit în bisericuţa „Sfântul Vasile cel Mare”, ridicată în 1909 pe strada Polonă din Bucureşti, devenită, în 2014, Catedrala Episcopiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” din Bucureşti.
A studiat la Blaj, Budapesta şi Viena, unde a obţinut un doctorat în teologie (1906). În 1929 a fost membru al Comisiei Pontificale de la Roma care a revizuit Codul de Drept Canonic al Bisericlor Orientale, fiind numit episcop de Lugoj în 1936.
A fost arestat împreună cu ceilalţi episcopi în 29 octombrie 1948.
Alexandru Rusu (1884-1963), episcop de Maramureş, a murit la vârsta de 79 de ani, la 9 mai 1963, în închisoarea din Gherla. Ispăşea o condamnare pe viaţă primită în 1957 pentru „instigare şi înaltă trădare”, după ce fusese eliberat de la Sighet în 1955 şi închis în Mănăstirile ortodoxe Curtea de Argeş, Ciorogârla şi Cocoş. Locul exact al înhumării nu a putut fi identificat.
Renumit pentru intransigenţa sa, Episcopul Alexandru Rusu a înfruntat atât ocupaţia horthystă din nordul Transilvaniei (1940-1944), cât şi ocupaţia sovietică.
A studiat la Târgu Mureş, Blaj şi Budapesta, unde a obţinut un doctorat în teologie. A fost directorul ziarului Unirea – publicaţie a Mitropoliei Blajului -, polemist redutabil în apărarea Bisericii Române Unite în perioada interbelică.
A fost arestat în 29 octombrie 1948.
Iuliu Hossu (1885-1970), episcopul de Cluj-Gherla care a citit Rezoluţia de la Alba Iulia din 1918, a supravieţuit închisorii din Sighet. A fost, până la sfârşitul vieţii, închis cu domiciliu obligatoriu la Mânăstirea Ortodoxă Căldăruşani. A fost creat Cardinal în 1969, în secret – in pectore – şi a murit la 28 mai 1970. La ordinul Securităţii, în mare grabă, chiar a doua zi, a fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic din Bucureşti.
S-a născut în 1885, a studiat la Reghin, Târgu Mureş, Blaj şi Roma, unde a obţinut doctorate în teologie şi filosofie. În Primul Război Mondial s-a înrolat voluntar ca preot militar, acordând asistenţă spirituală soldaţilor români din armata austro-ungară. A fost numit episcop în 1917, la numai 32 de ani.
La 1 decembrie 1918, după ce a citi Rezoluţia de Unire cu România, Iuliu Hossu s-a îmbrăţişat cu Miron Cristea, Episcopul ortodox de Caransebeş, viitor Patriarh, spunând: „Cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi, pe veci, toţi fraţii României!”. Sub ocupaţia horthystă, Iuliu Hossu a fost cel mai de seamă reprezentant al românilor, îndurând atacurile extremiştilor maghiari şi manifestând o frăţească solidaritate cu episcopul ortodox al Clujului, Nicolae Colan.
În noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, Iuliu Hossu a fost arestat şi închis împreună cu ceilalţi episcopi greco-catolici.
“Iertând şi alegând”
Primul Papă venit din America este iezuitul argentinian Jorge Mario Bergoglio, de 82 de ani, Arhiepiscop de Buenos Aires din 1998. Este o personalitate cunoscută pe întreg continentul și un păstor simplu și foarte iubit în această dieceză, pe care a străbătut-o în lung și în lat, călătorind chiar și cu metroul și autobuzele. „Eu sunt unul de-al lor” „Oamenii mei sunt săraci, iar eu sunt unul de-al lor”, a spus odată pentru a explica alegerea sa de a locui într-un apartament și de a-și pregăti cina singur. Preoților săi le-a vorbit mereu de milostivire, curaj în apostolat și uși deschise pentru toți. Lucrul cel mai rău care ar putea să se întâmple în Biserică, a explicat el în unele circumstanțe, „este ceea ce Henri de Lubac numește mondenitate spirituală”, care înseamnă „să te pui în centru pe tine însuți”. Iar când vorbește despre dreptatea socială, ne invită să luăm în mână Catehismul, să redescoperim cele zece porunci și Fericirile. Proiectul lui este simplu: dacă îl urmezi pe Hristos, înțelegi că „a călca în picioare demnitatea unei persoane este un păcat grav”. În pofida caracterului său reținut, a devenit un punct de referință pentru luările lui de poziție în timpul crizei economice care a afectat țara sa în 2001.
S-a născut pe 17 decembrie 1936 în capitala argentiniană, fiu al unor emigranți piemontezi: tatăl său, Mario, a fost contabil, pe când mama sa, Regina Sivori, se ocupa de casă și de educația celor cinci copii. A obținut diploma de licență ca tehnician chimist, apoi a ales calea preoției, intrând în seminarul diecezan. Pe 11 martie 1958 a intrat în noviciat în Societatea lui Isus (Ordinul Iezuit). Și-a completat studiile umaniste în Chile, iar în 1963, după ce s-a întors în Argentina, și-a dat licența în filozofie la Colegiul San José din San Miguel. Între 1964 și 1965 a fost profesor de literatură și psihologie la colegiul Inmaculada din Santa Fé și în 1966 a predat aceleași discipline la Colegiul del Salvador din Buenos Aires. Din 1967 până în 1970 a studiat teologia și a susținut licența tot la Colegiul San José. Preot, profesor, iezuit. Pe 13 decembrie 1969 a fost hirotonit preot de Arhiepiscopul Ramón José Castellano. A continuat pregătirea între anii 1970 și 1971 în Spania, iar pe 22 aprilie 1973 a făcut profesiunea solemnă la iezuiți. Revenit în Argentina, a fost maestru de novici în San Miguel, profesor la facultatea de teologie, consilier al Provinciei Societății lui Isus și rector la Colegiu.
Pe 31 iulie 1973 a fost numit Provincial al iezuiților din Argentina. Șase ani mai târziu, și-a reluat munca în domeniul universitar, iar între anii 1980 și 1986, a fost din nou rector la Colegiul San José, pe lângă munca de paroh în San Miguel. În martie 1986 a mers în Germania să își termine teza de doctorat; apoi, superiorii l-au trimis la Colegiul del Salvador din Buenos Aires și ulterior la biserica iezuiților din orașul Cordoba, ca director spiritual și confesor.
Motto de episcop: „Iertând și alegând”. Cardinalul Quarracino, Arhiepiscop de Buenos Aires, îl avea în vedere drept colaborator apropiat. Astfel, pe 20 mai 1992 Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Auca și auxiliar de Buenos Aires. Pe 27 iunie a fost consacrat episcop în catedrală, chiar de către cardinal. Ca motto a ales Miserando atque eligendo, „iertând și alegând”, iar pe blazonul episcopal a așezat sigla IHS, simbolul Societății lui Isus. A fost numit imediat vicar episcopal al zonei Flores, iar pe 21 decembrie 1993 a devenit vicar general al arhidiecezei. Arhiepiscop de Buenos Aires. Astfel, nu a fost nicio noutate atunci când, pe 3 iunie 1997, a fost numit arhiepiscop coadiutor de Buenos Aires. După doar nouă luni, la moartea cardinalului Quarracino, a devenit succesorul său ca arhiepiscop, Primat al Argentinei, mare cancelar al Universității Catolice și Ordinarius pentru credincioșii de rit oriental care locuiau în Argentina și nu aveau episcop de rit propriu.
Ioan Paul al II-lea îl creează cardinal în Consistoriul din 21 februarie 2001. Cu această ocazie, i-a invitat pe credincioșii din Argentina să nu meargă la Roma pentru ceremonia primirii beretei de cardinal, ci să doneze banii de călătorie săracilor. În octombrie 2001 a fost numit relator general pentru cea de-a zecea adunare generală ordinară a Sinodului episcopilor, dedicată slujirii episcopale. Între timp, în America Latină, persoana sa devenea tot mai populară. În 2002 a refuzat numirea de președinte al Conferinței episcopale argentiniene, dar în 2005 a fost ales și apoi reconfirmat pentru încă trei ani, în 2008. Între timp, în aprilie 2005 a participat la conclavul în care a fost ales papă Benedict al XVI-lea.
Ca Arhiepiscop de Buenos Aires – dieceză cu peste trei milioane de locuitori – a realizat un proiect misionar centrat pe comuniune și evanghelizare. Planul avea patru obiective principale: comunități deschise și fraterne; laici informați cu roluri de conducere; evanghelizare adresată tuturor locuitorilor orașului; asistență oferită săracilor și bolnavilor. I-a invitat pe preoți și laici să conlucreze. În septembrie 2009, a lansat la nivel național campania de solidaritate pentru bicentenarul independenței Argentinei: două sute de opere de caritate, de realizat până în 2016.
Până la alegerea sa ca Papă, a fost membru în Curia romană în următoarele oficii: Congregația pentru cultul divin și disciplina sacramentelor; Congregația pentru cler, Congregația pentru institutele de viață consacrată și societățile de viață apostolică, Consiliul pontifical pentru familie și Comisia pontificală pentru America Latină.
A fost ales Suveran Pontif al Bisericii Catolice pe 13 martie 2013. În șase ani de pontificat, a făcut 27 de călătorii apostolice în 40 de țări. A convocat trei sinoade (despre familie și tineri) și o întâlnire sinodală pe tema protecția minorilor. A scris două scrisori enciclice: Lumen Fidei („Lumina credinței”, 2013) – despre credință; Laudato Si’ („Fii lăudat”, 2015) – despre grija față de Pământ, casa noastră comună; patru exortații apostolice: Evangelii gaudium („Bucuria Evangheliei”, 2014) – despre vestirea Evangheliei în lumea actuală; Amoris laetitia („Bucuria iubirii”, 2017) – despre iubirea în familie; Gaudete et exsultate („Bucurați-vă și tresăltați de veselie”, 2018) – despre chemarea la sfințenie în lumea contemporană; Vive Cristo, esperanza nuestra („Cristos, speranța noastră, este viu, 2019), despre tineri, credință și discernământ vocațional.
În noiembrie 2017, Papa Francisc a acceptat propunerea de a fi numit membru de onoare al Academiei Române. A semnat decretul cu privire la martiriul Monseniorului Vladimir Ghika, beatificat în 2013; cu privire la martiriul episcopului Anton Durcovici, beatificat în 2014; cu privire la virtuțile eroice ale tinerei laice Veronica Antal, beatificată în 2018; cu privire la martiriul celor șapte episcopi greco-catolici: Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, care urmează să fie beatificați pe 2 mai 2019, pe Câmpia libertății de la Blaj. În noiembrie 2018, i-a primit pe episcopii romano-catolici și greco-catolici români la Vatican, în cadrul vizitei ad limina Apostolorum.
