"Aisbergul nostru se topeşte" este o fabulă simplă despre cum să
reuşeşti într-o lume aflată în permanentă schimbare. Bazată pe
lucrările premiate ale lui John
Kotter, aceasta este o poveste care a fost folosită în sprijinul a mii de oameni şi organizaţii.
Şi când spunem fabulă ne referim chiar la un astfel de gen literar. Fabula descrie o colonie de pinguini din Antarctica. Un grup de pinguini frumoşi, imperiali trăieşte aşa cum a făcut-o de multă vreme. După un timp, o pasăre curioasă descoperă că o problemă potenţial devastatoare le ameninţă căminul – şi practic nimeni n-o ascultă.
Cotidianul. Eroii povestirii, Fred, Alice, Louis, Buddy, Profesorul şi NuNu seamănă cu persoane pe care le cunoaştem, poate chiar cu noi înşine, personaje de care cu toţii ne izbim în viaţa reală. Povestea lor face referire la rezistenţa la schimbare şi acţiunea eroică, obstacole în aparenţă dificile şi cele mai inteligente tactici de a face faţă acestor obstacole. Este o povestire care astăzi apare peste tot în jurul nostru – dar pinguinii fac faţă unor foarte reale provocări cu mult mai bine decât cei mai mulţi dintre noi.
Cei opt paŞi. "Aisbergul nostru se topeşte" se bazează pe munca de pionierat, care demonstrează modul în care cei Opt Paşi conduc la schimbarea necesară în orice fel de grup. Este o povestire de care se poate bucura oricine şi care furnizează în acelaşi timp îndrumări nepreţuite pentru o lume care se mişcă din ce în ce mai repede. Un volum amuzant care se poate citi în două ore, dar care cu siguranţă va avea un efect mai îndelungat. Şi asta pentru că cel puţin câteva milioane de persoane au găsit până acum cartea delicioasă, iar volumul s-a situat în topul celor mai bine vândute cărţi în clasamentele New York Times, Wall Street Journal, USA Today şi Businessweek.
PS. Nici un pinguin nu a fost rănit în timpul scrierii acestui volum şi nu aveam cum să ştim dacă autorilor le-a plăcut desenul animat "Happy Feet".
Citește pe Antena3.ro