x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Lucian Dan Teodorovici – „Matei Brunul”, romanul păpuşarului mânuit

Lucian Dan Teodorovici – „Matei Brunul”, romanul păpuşarului mânuit

de Roxana Ioana Ancuta    |    17 Oct 2011   •   21:00
Lucian Dan Teodorovici – „Matei Brunul”, romanul păpuşarului mânuit

Una dintre recentele aparitii de carte de la Polirom (si unul dintre titlurile pe care mizeaza editura in aceasta toamna editoriala) este romanul 'Matei Brunul', aparut sub sem­na­tura prozatorului si scenaristului roman Lucian Dan Teodorovici.

Tema romanului a starnit deja di­fe­rite reactii. Pe de-o parte, lehamite vi­zavi de un regim despre care s-a scris si vorbit poate prea mult. Iar pe de alta parte, de interes, curiozitate sau indignare despre o perioda care a marcat destine, a insingurat vieti, a ucis minti, a distrus repere si a schimonosit constiinte.
'Matei Brunul' este o naratiune des­pre spatiul concentrationar comunist al anilor ’50, despre victime si tor­ti­onari, despre insingurare ca mij­loc de autoaparare in fata ad­ver­si­tatilor unei societati politienesti care do­mina individul si ii supravegheaza fie­care clipa a vietii. Despre un artist pa­pusar care devine din manuitor, ma­nuit. Un papusar transformat in pa­pusa. Fara trecut si fara viitor. Fara con­tinut. Doar o carcasa in interio­rul careia componentele vitale au fost dezactivate.

Jurnalul National: Ce v-a determinat sa abordati acest subiect?

Lucian Dan Teodorovici: E o tema care ma framinta de ani buni, prin urmare, mi-ar fi dificil sa dau o singura explicatie pentru abordarea ei. Probabil cea mai importanta e aceea ca, la nivel de idee, cunoastem cu totii asta, trebuie sa stii de unde vii ca sa poti alege directia in care vei merge. Suna simplist, deloc specta­culos, dar e cat se poate de adevarat: daca n-ai memorie, n-ai nici repere. Personajul meu central, Brunul, e lipsit de memorie. Asta ar putea fi o cheie de lectura si, mai ales, cea mai buna explicatie pentru abordarea de catre mine a subiectului.

Cine este, de fapt, Matei Brunul?

Un om prins de istorie si tarat de ea. Un papusar care a uitat sa-si conduca papusa, adica a uitat de sine. Si-atunci, nemaistiind sa conduca, n-are cum sa se apere cand este condus de altii.

De ce un papusar?

Pentru ca exista un nivel simbo­lic, in primul rand. Dar mai apoi pentru ca teatrul de papusi, dincolo de rama in care-l incadram automat, creeaza nu doar povesti pentru copii, ci si, la un alt nivel, pentru oameni mari. Pentru ca in teatrul de papusi gasim si muzica, si teatru dramatic, si poveste, si indemanare, si relatii, si ho­ho­te, si tristeti. E o copie a lumii, nici nu ne dam seama de asta de prea multe ori. Dar o copie care spune mul­te, extrem de multe, daca me­di­tam asupra ei.

Pentru cineva care considera ca povestile, filmele, cartile despre comunism au devenit desuete, cum le demontati aceasta idee?

Prin doua intrebari si o precizare. Prima intrebare: ar putea sa-mi povesteasca 'nenumaratele' carti, 'nenumaratele' filme pe care le-au vazut pe subiect? Sint sigur ca as primi de la ei, dupa doar cateva exemple, ridicari din umeri. Caci, in fapt, nu exista o 'abundenta'. E adeva-­rat, exista multa memorialistica, su­bi­e­ctul e prezent in multe ziare. Dar carti de fictiune si filme, la drept vorbind, nu sunt deloc multe.

A doua intrebare: ar putea sa-mi povesteasca, cu anumite detalii, istoria comunismului romanesc? Aici e o observaatie: in general, oamenii sastisiti de subiect, o stiu din proprie experienta, au doar idei foarte vagi despre ce a insemnat comunismul in Romania. Mai interesati sunt tocmai cei care stiu multe despre istoria noastra de dupa Al Doilea Razboi Mondial. Or, se creeaza un paradox. Cum poti fi excedat de un subiect despre care nu stii mai nimic?

In fine, precizarea: cartea mea nici macar nu e pe temele des abordate in ultima vreme in presa, adica cele din perioada ceausista. In ro­manul meu, Ceausescu nu apare. E vorba despre anii ’50, e vorba despre o Romanie cam uitata in ultimii ani.

De ce ar trebui sa citim acest roman?

De ce sa nu-l cititi? De ce sa spun eu de ce? Ca sa raspund, ar trebui sa in­cep eu cu o intrebare: de ce cititi li­te­ratura daca cititi? Si, dandu-va sin­guri raspunsul, o sa includeti in el si posibilul meu raspuns. Nu-i o carte de istorie, nu-i o carte educativa. E o carte de literatura. M-as bucura s-o cititi dintr-un motiv simplu: pentru ca am scris-o. In rest, o sa descoperiti singuri daca efortul merita facut sau nu. Cam asa se intimpla cu orice carte pe care o cititi.

Cine manipuleaza astazi?

Toti manipulam astazi. Si eu, prin raspunsurile mele de-acum, desi caut sa fiu cat mai sincer, sunt foarte atent la ceea ce spun, macar la nivelul subconstientului, mai ales dintr-un motiv: imi doresc sa gasesc cuvintele potrivite pentru a-i face pe eventualii cititori ai interviului sa-si spuna: interesant, trebuie sa ma duc sa cumpar cartea. Sigur, la mine nu-i vorba despre un interes pur comercial, e greu ca un scriitor sa se gan­deasca in Romania la asta. Manipularea mea e una 'soft' si in scopuri, cred, acceptabile: ca orice scriitor, imi doresc sa-mi fie citite cartile. Dar, pana la urma, si politicienii, si patro­nii, si agentii comerciali recurg la ma­nipulare pentru a atrage atentia asu­pra lor. Din motive uneori mai putin oneste, e adevarat.

Insa procedeul e ace­lasi. Daca e sa fim sinceri cu noi in­sine, o sa ne dam seama ca despre acest tip de 'manipulare' vorbim acum, in fond. Iar dupa ce ea se produce, mintea noastra e cea invitata sa de­cida. Asa cum, la sfarsitul acestui in­ter­viu, cititorul va avea optiunea sa decida daca merita sa-si mai piarda timpul citindu-mi si cartea...

×
Subiecte în articol: carte