Una dintre recentele aparitii de carte de la Polirom (si unul dintre titlurile pe care mizeaza editura in aceasta toamna editoriala) este romanul 'Matei Brunul', aparut sub semnatura prozatorului si scenaristului roman Lucian Dan Teodorovici.
Tema romanului a starnit deja diferite reactii. Pe de-o parte, lehamite vizavi de un regim despre care s-a scris si vorbit poate prea mult. Iar pe de alta parte, de interes, curiozitate sau indignare despre o perioda care a marcat destine, a insingurat vieti, a ucis minti, a distrus repere si a schimonosit constiinte.
'Matei Brunul' este o naratiune despre spatiul concentrationar comunist al anilor ’50, despre victime si tortionari, despre insingurare ca mijloc de autoaparare in fata adversitatilor unei societati politienesti care domina individul si ii supravegheaza fiecare clipa a vietii. Despre un artist papusar care devine din manuitor, manuit. Un papusar transformat in papusa. Fara trecut si fara viitor. Fara continut. Doar o carcasa in interiorul careia componentele vitale au fost dezactivate.
Jurnalul National: Ce v-a determinat sa abordati acest subiect?
Lucian Dan Teodorovici: E o tema care ma framinta de ani buni, prin urmare, mi-ar fi dificil sa dau o singura explicatie pentru abordarea ei. Probabil cea mai importanta e aceea ca, la nivel de idee, cunoastem cu totii asta, trebuie sa stii de unde vii ca sa poti alege directia in care vei merge. Suna simplist, deloc spectaculos, dar e cat se poate de adevarat: daca n-ai memorie, n-ai nici repere. Personajul meu central, Brunul, e lipsit de memorie. Asta ar putea fi o cheie de lectura si, mai ales, cea mai buna explicatie pentru abordarea de catre mine a subiectului.
Cine este, de fapt, Matei Brunul?
Un om prins de istorie si tarat de ea. Un papusar care a uitat sa-si conduca papusa, adica a uitat de sine. Si-atunci, nemaistiind sa conduca, n-are cum sa se apere cand este condus de altii.
De ce un papusar?
Pentru ca exista un nivel simbolic, in primul rand. Dar mai apoi pentru ca teatrul de papusi, dincolo de rama in care-l incadram automat, creeaza nu doar povesti pentru copii, ci si, la un alt nivel, pentru oameni mari. Pentru ca in teatrul de papusi gasim si muzica, si teatru dramatic, si poveste, si indemanare, si relatii, si hohote, si tristeti. E o copie a lumii, nici nu ne dam seama de asta de prea multe ori. Dar o copie care spune multe, extrem de multe, daca meditam asupra ei.
Pentru cineva care considera ca povestile, filmele, cartile despre comunism au devenit desuete, cum le demontati aceasta idee?
Prin doua intrebari si o precizare. Prima intrebare: ar putea sa-mi povesteasca 'nenumaratele' carti, 'nenumaratele' filme pe care le-au vazut pe subiect? Sint sigur ca as primi de la ei, dupa doar cateva exemple, ridicari din umeri. Caci, in fapt, nu exista o 'abundenta'. E adeva-rat, exista multa memorialistica, subiectul e prezent in multe ziare. Dar carti de fictiune si filme, la drept vorbind, nu sunt deloc multe.
A doua intrebare: ar putea sa-mi povesteasca, cu anumite detalii, istoria comunismului romanesc? Aici e o observaatie: in general, oamenii sastisiti de subiect, o stiu din proprie experienta, au doar idei foarte vagi despre ce a insemnat comunismul in Romania. Mai interesati sunt tocmai cei care stiu multe despre istoria noastra de dupa Al Doilea Razboi Mondial. Or, se creeaza un paradox. Cum poti fi excedat de un subiect despre care nu stii mai nimic?
In fine, precizarea: cartea mea nici macar nu e pe temele des abordate in ultima vreme in presa, adica cele din perioada ceausista. In romanul meu, Ceausescu nu apare. E vorba despre anii ’50, e vorba despre o Romanie cam uitata in ultimii ani.
De ce ar trebui sa citim acest roman?
De ce sa nu-l cititi? De ce sa spun eu de ce? Ca sa raspund, ar trebui sa incep eu cu o intrebare: de ce cititi literatura daca cititi? Si, dandu-va singuri raspunsul, o sa includeti in el si posibilul meu raspuns. Nu-i o carte de istorie, nu-i o carte educativa. E o carte de literatura. M-as bucura s-o cititi dintr-un motiv simplu: pentru ca am scris-o. In rest, o sa descoperiti singuri daca efortul merita facut sau nu. Cam asa se intimpla cu orice carte pe care o cititi.
Cine manipuleaza astazi?
Toti manipulam astazi. Si eu, prin raspunsurile mele de-acum, desi caut sa fiu cat mai sincer, sunt foarte atent la ceea ce spun, macar la nivelul subconstientului, mai ales dintr-un motiv: imi doresc sa gasesc cuvintele potrivite pentru a-i face pe eventualii cititori ai interviului sa-si spuna: interesant, trebuie sa ma duc sa cumpar cartea. Sigur, la mine nu-i vorba despre un interes pur comercial, e greu ca un scriitor sa se gandeasca in Romania la asta. Manipularea mea e una 'soft' si in scopuri, cred, acceptabile: ca orice scriitor, imi doresc sa-mi fie citite cartile. Dar, pana la urma, si politicienii, si patronii, si agentii comerciali recurg la manipulare pentru a atrage atentia asupra lor. Din motive uneori mai putin oneste, e adevarat.
Insa procedeul e acelasi. Daca e sa fim sinceri cu noi insine, o sa ne dam seama ca despre acest tip de 'manipulare' vorbim acum, in fond. Iar dupa ce ea se produce, mintea noastra e cea invitata sa decida. Asa cum, la sfarsitul acestui interviu, cititorul va avea optiunea sa decida daca merita sa-si mai piarda timpul citindu-mi si cartea...