x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Nautilus Fantasy

Nautilus Fantasy

17 Mai 2009   •   00:00
Nautilus Fantasy

Două titluri noi din sfera science-fiction au apărut la Editura Nemira: "Doamna din Avalon" şi "Amintirea Pământului".

Doamna din Avalon
Marion Zimmer Bradley ne oferă un nou roman fantasy, pe lângă cele apărute în colecţia Avalon. În zilele întunecate de după masacrul din Sanctuar, britonii care păzesc vechile rânduieli se retrag şi mai mult din lume.

Ascunşi în ceţurile care protejează insula sacră a Avalonului, druizii şi preotesele aşteaptă şi pregătesc zece generaţii pentru Apărătorul care va veni... O singură recomandare, dată de însuşi Isaac Asimov, pare suficientă: "Cea mai bună repovestire a legendei lui Arthur citită vreodată. Cu totul irezistibilă".


Amintirea Pământului
Omenirea a părăsit Pământul distrus de războaie şi s-a stabilit pe planeta Harmony. Pentru a nu repeta erorile ce au dus la distrugerea civilizaţiei terestre, computerul principal de pe orbita planetei a fost programat ca gardian al acestei lumi. Misiunea sa este să apere specia umană de singurul duşman care ar putea-o distruge: omenirea însăşi.

Pe Harmony nu există arme de distrugere în masă şi nici tehnologii care le-ar putea construi. Însă, după 40 de milioane de ani, inteligenţa artificială de pe orbită constată că a pierdut accesul la unele bănci de memorie şi că se confruntă cu avarii repetate. Iar pe planetă oamenii încep să se gândească la putere, bogăţie şi cuceriri...

×
Subiecte în articol: carte