x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Vine Clujul pe la… Muzeul Literaturii Române

Vine Clujul pe la… Muzeul Literaturii Române

de Simona Lazar    |    14 Apr 2011   •   04:37

Patru cărţi-document vor fi lansate astăzi, 14 aprilie 2011, la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, şi toate patru „vin” din Ardeal. Mai precis – vorba cântecului parafrazat în titlul acestui articol – toate aceste cărţi vin de la Cluj, fiind tipărite la Editura Eikon.

Cele patru titluri la care facem referire sunt următoarele: „Pagini de istorie trăită – De la Diktatul de la Viena la Războiul din Răsărit” şi „Suflet ardelean – Publicistică din perioada 1936-1944” de Constantin Hagea, „Plânge Ardealul!… - Mărturii de epocă despre Dictatul de la Viena” de Emil Boşca-Mălin, Corneliu Coposu, Constantin Hagea şi Victor Papilian şi „Panoramic jurnalistic – Presa de ieri şi de azi” de Mircea Popa.

Lansarea va avea loc cu concursul unui distinşi oameni de cultură şi politicieni din Bucureşti şi din Cluj (şi nu numai), între care enumerăm pe: Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Ion Diaconescu, Gabriel Ţepelea, Andrei Dimitriu, Rodica Coposu, Mircea Popa-Zlatna, Flavia Coposu, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Nicolae Ionescu-Galbeni, Paul Lăzărescu, Sorin Domitriu, Liviu Hagea. Evenimentul, care va începe la ora 13.00, va fi moderat de Mircea Popa.

×