x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Cartea de teatru în FNT33

Cartea de teatru în FNT33

de Magdalena Popa Buluc    |    15 Oct 2023   •   20:00
Cartea de teatru în FNT33

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

Vor fi în atenția publicului, în cele trei zile programate maratonului (21, 28 și 29 octombrie, între orele 11:00-16:00, la Cărturești Verona – partener al FNT33), circa 30 de titluri dintre cele mai variate, cu subiect comun – teatrul, semnate de importanți autori și apărute la diverse edituri din România și chiar din străinătate.

Aparițiile editoriale propuse includ dramaturgie, romane, eseuri, cronici, portrete de creatori celebri, povești de dragoste etc. Va fi și prima carte tradusă în România despre celebra coregrafă Pina Bausch.

Acest târg-maraton, găzduit de Cărturești Verona – minunat spațiu cultural pentru întâlniri și dialoguri de suflet –, va dezvălui multe alte surprize pentru oricine este interesat de cartea de teatru, oricine dorește să descopere lumea fascinantă a artei scenice. Intrarea este liberă.

Separat de acest târg-maraton, dar care ține de o noutate editorială, este evenimentul omagial în memoria marii actrițe Clody Bertola, de la nașterea căreia s-au împlinit de curând 110 ani. Acest frumos moment din FNT33 – „Clody Bertola – 110”, care va avea loc pe data de 27 octombrie, de la ora 11:00, la ARCUB, Sala Mare, va avea în centru aducerea la cunoștința publicului a volumului „La vie en rose cu Clody Bertola”, scris cu mai mulți ani în urmă de criticul Ludmila Patlanjoglu, acum însă fiind editată, la Nemira, o ediție de lux – edițe adăugită –, cu noi texte și fotografii. Vor fi proiecții cu imagini din viața lui Clody Bertola și din spectacolele antologice în care a jucat.

Autoarea îl va avea alături, drept moderator, pe Călin Ciobotari. Evenimentul, la care au fost invitați să participe personalități culturale, oameni de teatru care au iubit-o și admirat-o pe această neuitată artistă, este organizat de UNITER și FNT și de Editura Nemira. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Clody Bertola, o actriță cu un talent uriaș, despre care s-a tot scris că a fost unică, inegalabilă, de o forță inepuizabilă și feminitate misterioasă, a înveșnicit personaje în câteva teatre din București, cele mai multe fiind la Bulandra, sub îndrumarea regizorală a diverșilor creatori, printre care Liviu Ciulei și Lucian Pintilie, ea fiindu-le și muză acestor giganți directori de scenă.

 

Programul lansărilor de carte în FNT33

Sâmbătă, 21 octombrie

11.00 – 16.00 Cărturești Verona

Confreria Tropicana de Radu Dinulescu, Editura Creator

Moștenirea. Drumul statuii vivante de Mihai Mălaimare, Editura RAO

Teatrul Național, așa cum l-am iubit de Mihai Mălaimare, Editura RAO

Das rumänische Theater im 21. Jahrhundert. Freie Szene und neue Wege (Teatrul românesc în secolul 21. Scena independentă și noi direcții) de Irina Wolf, Editura Frank & Timme, Berlin

CEL CARE TRECE (oameni, fapte, întîmplări teatrale) de Doina Papp, Editura Muzeul Literaturii Române 

Beyond the Human: Theatre, Robots and Social Realities de Marina Hanganu, Editura Universitaria, Craiova

Teatru de Cristian Pepino, Editura Muzicală București

Pentru o femeie barbară de Saviana Stănescu, Editura Tracus Arte

 

Sâmbătă, 28 octombrie

11.00 – 16.00 Cărturești Verona

Mustața lui Hitler de Mihai Ignat, Editura Casa de Pariuri Literare

De la Act la Peformare. Un ghid pentru performerul secolului al XXI-lea de Jan Fabre și Luk Van den Dries, Editura Presa Universitară Clujeană

Teatrele documentare de Erica Magris și Béatrice Picon-Vallin, Editura Presa Universitară Clujeană

Adaptări teatrale. Balzac, Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Gorki, Proust de Virgil Tănase, Editura Junimea

Congo Jazz Band de Mohamed Kacimi, Editura Junimea

Lysistrata, dragostea mea de Matei Vișniec, Editura Junimea

Privirea de aproape de George Banu, Editura Junimea

Teritorii de recuperat. Teatrul prin lentile de gen / Territories to recover. Theatre through the Gender Lens de Oltița Cîntec, Editura Junimea

Teatrul-dans al Pinei Bausch. Pe urmele Tanztheater de Lucy Weir de Lucy Weir, Editura Junimea & Editura Artes

Ultima oară de George Banu, Editura Muzeul Literaturii Române 

4 piese cu susul în jos. Antologie de teatru contemporan pentru copii de Ana Cucu Popescu, Editura Signatura

 

Duminică, 29 octombrie

11.00 – 16.00 Cărturești Verona

Teatru documentar. A șaptea kafana. Casa M. Shakespeare pentru Ana. Corp de copil (vol.1) de Mihai Fusu și Luminița Țâcu, Editura Cartier

Teatru documentar. Anatomia Unirii (vol. 2) de Mihai Fusu și Luminița Țâcu, Editura Cartier

Adela. „Tot ce mi-am dorit” de Ion Moldovan, Editura Ecou Transilvan

Gheorghe Dinică. „Marele singuratic” de Ion Moldovan, Editura Ecou Transilvan

Martin Scorsese: o călătorie de Mary Pat Kelly, Editura Nemira 2023

Munca actorului asupra rolului de K.S. Stanislavski, Editura Nemira 2023

Scrisori către Génica Athanasiou de Antonin Artaud, Editura Nemira 2023

Hamlet la imperativ de Olivier Py, Fundația Culturală „Camil Petrescu”

nr. 9, 10/ 2023 al Revistei „Teatrul Azi”, Fundația Culturală „Camil Petrescu”

Sângele făgăduințelor de Wajdi Mouawad, Fundația Culturală „Camil Petrescu”

I-am cunoscut de Alexandra Neacșu-Puric, Editura COMPANIA DAN PURIC

O îmbrățișare insuportabil de lungă de Ivan Vîrîpaev, Editura Cartier

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: FNT33