x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Cel puțin două filme vor prezenta salvarea copiilor din peștera inundată din Thailanda

Cel puțin două filme vor prezenta salvarea copiilor din peștera inundată din Thailanda

12 Iul 2018   •   16:27
Cel puțin două filme vor prezenta salvarea copiilor din peștera inundată din Thailanda

Cel puţin două filme sunt în pregătire la Hollywood pentru a aduce pe marele ecran povestea salvării celor 12 copii şi a antrenorului lor care au rămas blocaţi peste două săptămâni într-o peşteră inundată din Thailanda, relatează joi EFE. 

Michael Scott, consilierul delegat al casei Pure Flix care produce filme cu tematică creştină, a postat marţi un video pe Facebook în care anunţa planuri pentru un viitor film pe această temă. 

"Suntem aici şi trăim toate astea ca şi cum am vedea un film care ar putea inspira milioane de oameni din întreaga lume", a spus Scott de la intrarea în peştera din Thailanda, ţară unde are o casă, la puţin timp după încheierea operaţiunilor de salvare. 

"Nu puteam fi mai emoţionat. Această poveste înseamnă mult pentru mine", a precizat el în clipul postat pe Facebook, admirând curajul şi efortul internaţional desfăşurat pentru salvarea celor 13 vieţi blocate în peşteră. 

Contactat de revista The Hollywood Reporter, Scott a declarat că nu doreşte să facă un film creştin, ci un film plin de inspiraţie. 

"Curajul şi eroismul sunt pline de inspiraţie pentru noi, şi le vom transpune într-un film", a precizat Scott, care a dezvăluit că se va întâlni cât mai repede cu scenarişti pentru a face un film care, potrivit estimărilor sale, ar trebui să aibă un buget de între 30 şi 60 de milioane de dolari. 

A doua zi după postarea lui Scott şi companiei Pure Flix, Jon M. Chu, regizor american de origine chineză, a asigura pe Twitter că vrea să ecranizeze salvarea copiilor din Thailanda pentru a evita ca Hollywoodul să pună mâna pe subiect. 

"Refuz să las Hollywoodul 'să albească' povestea salvării din peştera thailandeză!", a spus Chu folosind termenul 'whitewashing', care în industria audiovizuală se referă la o practică foarte criticată prin care actori occidentali interpretează personaje care nu sunt albe. 

Realizatorul unor filme ca 'G.I. Joe: Retaliation' (2013) şi 'Now You See Me 2' (2016) va lansa pe ecrane în august 'Crazy Rich Asians', o comedie romantică a studioului Warner Bros. care are o distribuţie formată din actori asiatici. 

"Cea mai mare lecţie învăţată de la 'Crazy Rich Asians' este că trebuie să facem filme care să spună poveştile noastre, care sunt importante, astfel încât istoria să nu le confunde. Sunt prea mari pentru a-i lăsa pe alţii să decidă cine sunt adevăraţii eroi", a subliniat el. 

Deşi Hollywoodul încearcă să sporească diversitatea pe marele ecran şi în spatele camerei de filmare, controversa privind alegerea unei actriţe occidentale Scarlett Johansson, pentru a interpreta o eroină asiatică în 'Ghost In The Shell' (2017), sau pe Tilda Swinton pentru a da viaţă unui mentor în 'Doctor Strange' (2016) încă nu a fost aplanată.

AGERPRES

×