x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Cine va câştiga mult doritul trofeu Emmy

Cine va câştiga mult doritul trofeu Emmy

18 Sep 2015   •   13:53
Cine va câştiga mult doritul trofeu Emmy

O epopee fantastico-medievală, un director de agenţie de publicitate seducător şi un cuplu machiavelic râvnesc la cel mai înalt trofeu al televiziunii americane, cu prilejul celei de-a 67-a Gale a Emmy Awards care va avea loc duminică 20 septembrie, relatează vineri AFP.

"Toată lumea vorbeşte de epoca de aur a televiziunii, de aceea asistăm la o concurenţă atât de acerbă", pentru statueta acordată celui mai bun serial dramatic, constată Debra Birnbaum, şef de rubrică la revista de specialitate Variety.

În ultimii doi ani a fost serialul 'Breaking Bad', despre un fost profesor de chimie transformat în traficant de droguri, cel care a primit acest trofeu atât de râvnit, însă de la terminarea sa în vara anului trecut, 'Game of Thrones', nominalizat pentru a cincea oară porneşte ca favorit.

Serialul plin de scene de sex şi de violenţă, difuzat de HBO, despre clanuri rivale care se înfruntă într-un univers imaginar a primit 24 de nominalizări la premiile Emmy. Iar actorii Peter Dinklage şi Emilia Clarke sunt deja în cursă pentru premiile acordate rolurilor secundare.

'Game of Thrones' nu este însă foarte sigur de victorie având în vedere că în cursă se află rivalele 'Better Call Saul', inspirat dintr-un personaj din 'Breaking Bad', 'Homeland', despre aventurile agentului CIA Carrie Mathison, 'House of Cards', care prezintă un cuplu politic lipsit de scrupule şi mai ales 'Mad Men'. "Este ultima lor şansă de a câştiga, iar 'Mad Men' porneşte ca favorit", este de părere Birnbaum.

'Mad Men' a câştigat de patru ori trofeul pentru cel mai bun serial dramatic însă protagonistul principal nu a primit statueta pentru cel mai bun actor. "Este anul lui Jon Hamm. A fost deja nominalizat de şapte ori şi este favoritul sentimental al serii', spune Debra Birnbaum despre actorul care îl interpretează pe legendarul Don Draper.

Ceremonia de duminică ar putea marca o altă premieră, având în vedere că niciodată o afro-americană nu a câştigat trofeul pentru cea mai bună actriţă într-un serial dramatic. Două actriţe pornesc ca favorite: Viola Davis pentru 'How to get away with murder, şi Taraji P. Henson pentru 'Empire'.

La categoria cel mai bun serial de comedie concurează 'Modern Family', difuzat de ABC, şi care a câştigat deja de cinci ori premiul, un record care nu a mai fost atins decât de 'Frasier' (1994-98).

Dacă va obţine din nou trofeul va marca un nou record. Are însă ca rivale 'Transparent', difuzat de Amazon, despre un tată "transgender", cu un mare succes de audienţă şi care a adus în atenţie o problemă de actualitate în societatea americană. 'Transparent' ar putea de asemenea marca istoria, devenind primul serial difuzat pe Internet şi distins cu un premiu Emmy.

Totuşi, experţii în pariuri de la Goldderby.com mizează pe 'Veep', un serial despre o vicepreşedintă care devine apoi preşedintă a SUA, în care Julia Louis-Dreyfus joacă cu mult umor rolul principal. ''Veep' a fost un mare succes pentru HBO şi, având în vedere că ne aflăm în perioadă electorală, toată lumea discută politică", este de părere Birnbaum.

Gala de duminică va fi prezentată de comicul Andy Samberg ('Brooklyn Ninety-Nine'), maestrul de ceremonii care va fi înconjurat de o pleiadă de actori ca Jamie Lee Curtis, Rob Lowe şi Liev Schreiber. Ceremonia va fi transmisă în direct de postul Fox, de la sala Microsoft Theater din Los Angeles.

×