Comedianul Sean Hughes a murit la vârsta de 51 de ani. Ultimul mesaj postat de actor pe contul său de socializare, a fost pe 8 octombrie, atunci când și-a anunțat fanii că se află în spital, scrie The Independent. Până la acest moment, familia actorului nu a dezvăluit cauza morții.
Evening Standard scrie că actorul a murit la spitalul Whittington, în timpul nopții, după ce a suferit un stop cardiac. În ultima perioadă, actorul Sean Hughes s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate.
Hughes a câștigat „Perrier Comedy Award” pentru „A One Night Stand With Sean Hughes”, fiind cel mai tânăr actor care a câștigat vreodată acest premiu. Însă, Sean Hughes a devenit cu adevărat cunoscut datorită serialului „Never Mind the Buzzcocks”.