Festivalul Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B s-a desfășurat în perioada 8 - 13 septembrie, și a prezentat publicului șapte spectacole de teatru despre dragoste și ură, relații, sinceritate și dinamici între oameni. Juriul competiției, compus din actorii Ion Ionuț Ciocia, Marius Chivu, Dana Voicu și Iulian Ilinca, a ales și câștigătorii ediției de anul acesta, iar aceștia sunt:
Premiul pentru Cel mai bun spectacol - spectacolul invitat din Grecia BACANTELE. Între lumi – un ditiramb, adaptare după Euripide. Spectacolul a adus publicului o montare după o piesă clasică, ”Bacantele”, a lui Euripide, și este construit ca o suspendare în agonia singurătății existențiale de dinaintea momentului când este îmbrățișată schimbarea, noul. Un rit de trecere, ce țintește să-i apropie pe cei care celebrează în piesă cu cei din public, într-o zonă a spiritualității transcendentale. Acest spectacol este montarea unei manifestări ritualice, însoțită de muzică live, coborâtă în piesa antică, dinspre zilele noastre.
Distribuția: Zeul Dionisos: Meropi Papastergiou; Dionisos muritorul: Eleni Georgiou; Penteu: Dimitris Skourtis; Agave: Elpiniki Marapidi; Tiresias: Georgia Tsangaraki; Cadmus: Samson Fytros; Mesagerul: Eleftheria Loupasaki; Corul: Athina Velimvassaki, Konstantina Vlachou, Minas Spanakis. Regia: Georgia Tsangaraki. Producător: Meropi & Ilenia Papastergiou GP
Regizoarea Georgia Tsangaraki a câștigat și premiul pentru Cea mai bună regie, pentru spectacolul BACANTELE. Între lumi – un ditiramb, premiul pentru Cel mai bun actor a fost acordat actorului Andrei Bibire, pentru rolul Nick din spectacolul Bani, timp și alți demoni, de la Teatrul Apropo iar la categoria Cea mai bună actriță, câștigătoare a fost Isabela Oancea, pentru rolul Mama, din spectacolul Durata medie de viață a mașinilor de spălat - Premieră, de la Teatrul din Buzunar Galați. Premiul special al juriului, pentru rolul Agave din spectacolul BACANTELE. Între lumi - un ditiramb, s-a acordat actriței Elpiniki Marapidi iar Premiul special al organizatorilor a fost acordat actorului Teodor Ivan, pentru rolurile din piesa Undeva, aproape, în regia lui Ovidiu Ivan, produsă de Teatrul din Stejar din Iași.
Competiția oficială a Buzău Internațional Film Festival, care a prezentat publicului patru secțiuni cu filme de scurtmetraj și lungmetraj (ficțiune și documentar) din peste 18 de țări s-a încheiat, iar juriile (lungmetraj – actrița Olimpia Melinte, agentul Isabella Gullo și regizorul, scriitorul și producătorul independent grec Dimitris Koutsiabasakos; documentar, scurtmetraj și film studențesc – regizorul și producătorul grec George Kalomenopoulos, regizorul și monteurul Alex Pințică, regizorul Mihai Dragolea și producătorul Daniel Mitulescu) au anunțat câștigătorii în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor de pe 18 septembrie, ce a avut loc la Sala Teatrului George Ciprian.
Câștigătorul competiției de lungmetraj este Balaur / A Higher Low (r. Octav Chelaru, România, 2021), nominalizat pentru Cel mai bun film la festivalurile de film Transilvania International Film Festival și Anonimul.
Sinopsis: Ecaterina este profesoară de religie și soția preotului din oraș. Femeia începe o relație amoroasă cu Iuliu, un elev de 16 ani cu un trecut tumultuos. Inspirat din fapte reale, Balaur urmărește povestea Ecaterinei care, în încercarea de a-l ține sub control pe iubitul ei mai tânăr și de a-și proteja familia, ajunge să-și piardă ea însăși controlul pe parcurs. În timp ce femeia se confruntă cu o adevărată criză de credință, pasiunea lui Iuliu devine din ce în ce mai periculoasă, mai ales când adolescentul începe să se spovedească preotului.
Motivația juriului: Premiul pentru cel mai bun lungmetraj este acordat filmului Balaur pentru abordarea sa captivantă și profundă cinematografică a conceptului de rău și a limitelor libertății umane.
Filmul poate fi văzut și în cinematografele din România, din data de 9 septembrie.
De asemenea, o mențiune specială a primit și filmul Vecini / Neighbours (Elveția, Irak, Siria, 2021, Mano Khalil, nominalizat la Shanghai International Film Festival și la Palm Springs International Film Festival, câștigător al premiului pentru Cel mai bun film și Cel mai bun scenariu la Red Sea International Film Festival) iar juriul a transmis despre film: Într-o lume zbuciumată condusă de violență, naționalism extrem și despotism, regizorul Mano Khalil reușește să creeze frânturi de lumină, emoție și candoare. Filmul Neighbors este o satiră fină la adresa societății siriene a anilor ‘80, un tribut adus copilăriei regizorului si tuturor celor care au trăit în acele timpuri.
Documentarul câștigător este Călătorie spre apus / Journey into the twilight (r. Augusto Contento, Italia, Franța, 2021), ce urmărește drumurile care duc în întunericul rece al declinului familiei, al societății patriarhale, al firmelor educaționale, al religiei și al unui pământ în care spațiul comun comun este modelat de un egoism, chiar revoluționar, din Italia iar juriul și-a motivat decizia astfel: Un documentar care reușește să se miște liber printre genuri și moduri de reprezentare, plin de libertate artistică. Îmbinând ficțiunea și documentarul, filmul deconstruiește radical formele narative. Filmele lui Bellocchio devin versuri de poezie care creează un nou sens; același lucru este valabil și pentru arhive, a căror utilizare nu mai servește nevoilor narațiunii, ci celor ale poeziei. O mențiune specială a primit filmul Delta Bucureștiului / The Delta of Bucharest (r. Eva Pervolovici, România, 2020).
Marele premiu al competiției de film studențesc a fost împărțit între Planuri de vacanță / Summer Planning (r. Alexandru Mironescu, România, 2021) și Prin oraș circulă scurte povești de dragoste / Love stories on the move (r. Carina Dașoveanu, România, 2021). Am decis să împărțim Marele premiu pentru că acești tineri regizori, proaspăt ieșiți din școala de film, ne-au dus în momente profunde și complexe ale vieții de cuplu, arătând opinii mature și emfatice asupra subiectului ales - pe una dintre cele mai complexe părți ale viețile noastre, iubirea, a menționat juriul, iar scurtmetrajul premiat în 2022 este Amintiri dintr-o după-amiază de vară / Summer memories (r. Benoît Bouthors, Franța, 2021), pentru o viziune fără prejudecăți asupra adolescenței, cu deciziile sale proaste, cu dragoste și insecurități, construită cu spectacole de actorie de ținut minte și susținută de momente pline de suspans și umor. Cu toții avem amintirile noastre din timpul verii și acest film ne-a dus înapoi în acele zile libere, retrăind sentimente aventuroase de neliniște și dragoste juvenilă. Cu toate acestea, am fi furat portofelul :p. Mențiuni au mai primit și filmele Iulie ‘96 / July ‘96 (r. Michele Jacob, Belgia, 2020) și Criminalii / The criminals (r. Serhan Karaaslan, Turcia, 2020).
Buzău International Arts Festival continuă până pe 20 septembrie.