x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film "Francesca" şi-a pus în cap familia Mussolini

"Francesca" şi-a pus în cap familia Mussolini

05 Sep 2009   •   00:00
"Francesca" şi-a pus în cap familia Mussolini

"Nu ai auzit-o pe acea târfă de Mussolini, care-i vrea morţi pe toţii românii?", aceasta este replica din "Francesca", debutul în regia de lungmetraj a omului de afaceri Bobby Păunescu, care a scos-o din sărite pe Alessandra Mussolini, nepoata fostului dictator fascist Benito Mussolini.



Corriere de la Sera, La Reppublica, Il Giornale sunt numai câteva dintre ziarele din Italia care au acordat o importanţă deosebită filmului regizat de Bobby Păunescu şi scandalului iscat de nepoata lui Benito Mussolini. Deputata italiană vrea să obţină interzicerea difuzării filmului care a fost prezentat joi seară în cadrul secţiunii Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneţia. De asemenea, îi va acţiona în judecată pe autorii peliculei cărora le va cere despăgubiri. "Acest film demonstrează că ei sunt violenţi şi în limbaj. Sunt uimită că poate fi prezentat un film cu jigniri de acest fel. Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă un film al unui regizor italian ar insulta un deputat dintr-o altă ţară", a declarat fosta actriţă devenită între timp politician. Mussolini a mai declarat că are de gând să meargă până la capăt cu acţiunea împotriva filmului produs de Anca Puiu, Cristi Puiu şi Bobby Păunescu, film despre care deputata a mărturisit că mai conţine insulte şi la adresa primarului Veronei, Flavio Tosi, care este calificat drept "un nenorocit de primar". În replică, Domenico Procacci, fondatorul şi directorul casei de producţie şi distribuţie cinematografică Fandango, ce deţine drepturile pentru difuzarea filmului "Francesca" în Italia, a declarat că pelicula va intra în cinematografe fără nici o modificare.

×
Subiecte în articol: film