“În 2015”. Apoi, “În 2016”! Zvonurile pentru cel mai aşteptat film al anilor care vor veni au ţinut fanii în priză. De data aceasta este “aproape” oficial: James Cameron va începe filmările pentru continuarea filmul SF "Avatar" la sfârşitul anului 2013, în prezent el ocupându-se de ultimele detalii privind scenariul, informează nme.com.
Regizorul a făcut aceste declaraţii săptămâna aceasta, pe când participa, în Noua Zeelandă, la premiera filmului "Hobbitul: O călătorie neaşteptată/ The Hobbit: An Unexpected Journey".
În ceea ce priveşte subiectele celor două continuări pe care Cameron vrea să le facă pentru filmul "Avatar", el a spus că partea a doua va viza diferite medii înconjurătoare de pe planeta Pandora, mai ales oceanele, iar partea a treia - lumea de dincolo de Pandora.
Datorită succesului înregistrat de "Avatar", au existat speculaţii privind un posibil al patrulea film al seriei.
Se pare că filmul "Avatar 2" va fi lansat în 2015.
Regizorul canadian James Cameron este considerat un expert în domeniul filmărilor care folosesc tehnologii revoluţionare. Lungmetrajele "Avatar" (2009) şi "Titanic" (1997), regizate de Cameron, sunt filmele cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei - 2,78 miliarde de dolari, respectiv 1,84 miliarde de dolari.
Cel mai piratat film din istorie
Filmul de aventuri SF "Avatar", de James Cameron, este cel mai piratat din istorie, cu 21 de milioane de descărcări ilegale, fiind urmat în clasamentul TorrentFreak.com de alte superproducţii recente, potrivit cinemablend.com.
Descărcările ilegale de filme din ultimele luni au arătat că cele mai piratate pelicule sunt cele care au avut şi un mare succes de casă şi genul de producţii care merită văzute pe marele ecran, potrivit topului TorrentFreak.com.
Astfel, "Avatar" (2009) este urmat de "Cavalerul negru/ The Dark Knight" (2008), cu 19 milioane de descărcări, la egalitate cu "Transformers - Războiul lor în lumea noastră" (2007).
Topul 5 al celor mai piratate filme este completat de "Începutul/ Inception" (2010), cu 18 milioane de descărcări, şi "Marea mahmureală/ The Hangover", cu 17 milioane.