x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Marvel a început filmările la "Black Panther", primul film în care supereroul este de culoare

Marvel a început filmările la "Black Panther", primul film în care supereroul este de culoare

27 Ian 2017   •   13:47
Marvel a început filmările la "Black Panther", primul film în care supereroul este de culoare

Disney şi Marvel au anunţat joi începutul filmărilor la "Black Panther", primul film al Marvel consacrat unui supererou de culoare, relatează AFP, remarcând că această premieră se produce după ce un număr record de actori afro-americani au fost nominalizaţi la Oscar. Rolul lui T'Challa, prinţul din Wakanda, unul dintre eroii de benzi desenate Marvel din anii 60, este interpretat de Chadwick Boseman, care şi-a îmbrăcat deja costumul închis la culoare şi masca cu urechi ascuţite în "Captain America", o altă mare producţie a studioului de cinema Marvel, filială a Disney. 

Chadwick Boseman va avea ca parteneri mai mulţi actori afro-americani, precum Michael B. Jordan, care a jucat în "Creed", câştigătorii de Oscar Lupita Nyong'O şi Forest Whitaker, dar şi Angela Bassett sau Sterling K. Brown, remarcat în miniserialul de succes "American Crime Story: The people v O. J. Simpson". 

Actorul specializat în filme fantastice Andy Serkis şi Martin Freeman completează afişul producţiei. "Black Panther" este regizat de Ryan Coogler, un tânăr de 30 de ani care a mai realizat "Creed" şi "Fruitvale Station". Filmul este turnat în Atlanta şi Coreea de Sud şi ar urma să fie lansat în cinematografe la 16 februarie 2018. 

Filmul fantastic relatează povestea lui T'Challa care, devenit rege în Wakanda, trebuie să înfrunte un vechi duşman care îi ameninţă regatul şi lumea întreagă. 

Academia americană de film şi studiourile hollywoodiene, conduse în principal de albi, sunt frecvent criticate pentru că dezavantajează în producţiile lor pentru marele ecran minorităţile etnice şi femeile, notează AFP. Raportul din 2016 privind diversitatea la Hollywood al universităţii UCLA menţionează că prezenţa minorităţilor etnice şi a femeilor a scăzut în "şase categorii de joburi din 11" şi că minorităţile rămân "subreprezentate pe toate fronturile pentru perioada 2013-2014", ultima trecută în revistă. 

Anul trecut, Disney, care a avut un an de încasări record, a avut distribuţii multietnice în filmele "Queen of Katwe", despre o campioană de şah supradotată din Uganda, şi "Rogue One", ultimul film din seria "Star Wars".

×
Subiecte în articol: marvel black panther cinematografie