De 5 lei aveţi nevoie pentru a cumpăra joi, 28 octombrie, un bilet la premiera de gală a filmului „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", regizat de Andrei Ujică. Aceia dintre dumneavoastră care au colecţionat sau pur şi simplu au păstrat ca amintire bancnote de 5 lei din Republica Socialistă România îşi pot achiziţiona biletul şi cu această relicvă a perioadei comuniste. Proiecţia-eveniment va avea loc la Sala Palatului, începând cu ora 18:00, intrarea fiind gratuită pentru elevi şi studenţi.
Din 29 octombrie, filmul va intra în cinematografele din Bucureşti la Hollywood Multiplex, AFI Cotroceni, Cinema Studio şi Noul Cinematograf al Regizorului Român, iar în ţară va fi proiectat la Timişoara şi Cluj. Decupat din peste 1.000 de ore de imagini de la Arhiva Naţională de Filme şi Televiziunea Română, filmul acoperă 25 de ani din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, de la instalarea sa la putere, în 1965, până la prăbuşirea din 1989. Filmul, care încheie o trilogie despre comunism din care fac parte „Videograme dintr-o revoluţie" (1992) şi „Out of the Present" (1995), a avut parte de o proiecţie specială la Cannes în mai. Din echipa filmului mai fac parte, pe lângă regizorul Andrei Ujică, Velvet Moraru - producător, Dana Bunescu (montaj şi sound-design), Titus Muntean (cercetare materiale de arhivă), Vivi Drăgan Vasile (consultant vizual) şi Roberta Răduca (colorist).
„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" a fost realizată de Icon Production, în asociere cu Televiziunea Română, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu participarea The Media Partnership, Fundaţia ARTE VIZUALE şi HFG/ZKM Filminstitut.