Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Printre evenimentele speciale ale celei de-a treisprezecea ediții a festivalului One World Romania, care se va derula între 20 și 29 martie la București, se vor număra două retrospective dedicate documentaristului american Ross McElwee și cineastei belgiene Chantal Akerman.
Prin intermediul lor, vom putea descoperi sau redescoperi filmografiile acestor autori unici, care au știut să îmbine experiența lor de viață în țesătura complexă a unor reflexii foarte actuale despre rolul omului în societate.
Din opera lui Ross McElwee, vom prezenta scurtmetrajul Curtea din spate (Back Yard, 1984) și lungmetrajele Charleen (1980), Marșul lui Sherman (Sherman's March, 1986), Timp nedefinit (Time Indefinite, 1993), Știrile de la ora șase (Six O'Clock News, 1997), Bright Leaves (2003) și Memorie fotografică (Photographic Memory, 2011), iar cineastul va fi prezent și se va angaja în discuții cu spectatorii pe marginea acestora. Retrospectiva Chantal Akerman va cuprinde primul ei scurtmetraj, Îmi arunc orașul în aer (Saute ma ville, 1968), și Eu, tu, el, ea (Je, tu, il, elle, 1974), Jeanne Dielman, 23 quai du commerce, 1080 Bruxelles (1975), Știri de acasă (News from Home, 1977), Din Est (D’est, 1993), Sud (1999), De cealaltă parte (De l’autre côté, 2002), Acolo jos (Là-bas, 2006) și No Home Movie (2015). Claire Atherton, care a lucrat cu Akerman timp de peste 30 de ani, va prezenta filmele și va ține un masterclass în cadrul căruia va discuta în detaliu această întâlnire profesională și personală definitorie.
Anul trecut, cu ocazia retrospectivei Ruth Beckermann, publicul One World Romania a descoperit modul în care cineasta austriacă analiza istoria secolului al XX-lea prin prisma prigonirii evreilor europeni și a tentativelor comunității de a rezista și, după Holocaust, de a se reconstrui. Ross McElwee folosește o unitate de măsură și mai restrânsă pentru a lua pulsul unei țări și pentru a medita asupra influenței trecutului asupra prezentului: aceea a propriului nucleu familial. Născut într-o familie conservatoare din sudul Statelor Unite ale Americii, McElwee a căutat să surprindă încă din vremea studenției felul în care se face resimțită schisma dintre sud și nord, mai ales în chestiuni rasiale și de moravuri, în comportamentul celor mai apropiați lui. Ulterior, cineastul împinge și mai departe explorarea propriei intimități, făcând din diversele încercări personale prin care trece, precum pierderea sarcinii soției sale, moartea tatălui sau faptul de a deveni în sfârșit părinte, tot atâtea ocazii de a-și schimba privirea pe care o poartă asupra societății americane și, în termeni mai filosofici, asupra vieții.
Chantal Akerman folosește de asemenea apartenența ei intrinsecă sau temporară la niște categorii anume - cea de femeie, de fiică, de evreică, de expatriată - pentru a vorbi în cunoștință de cauză, dar fără didacticism, despre povara pe care o implică asumarea respectivelor roluri. Întregul ei cinema militează împotriva reducerii individului la o serie de trăsături și sarcini care îi sunt desemnate de către societate, iar acest refuz se exprimă tocmai prin observarea minuțioasă și empatică a complexității umane. Pentru cine are ochi să vadă, aceasta se manifestă oriunde, atat în activitățile lipsite de însemnătate ale locuitorilor din Tel Aviv, pe care Akerman îi filmează de la fereastra ei în Acolo jos, cat și în relația ei cu propria mamă, Natalia, a cărei prezență fizică sau metaforică marchează filmele Știri de acasă și No Home Movie. Dincolo de mesajul lor, filmele lui Chantal Akerman sunt notabile și datorită experimentelor formale și mai ales tratării temporalității, alcătuind o hartă indispensabilă pentru orice cinefil interesat de evoluția modernismului cinematografic din ultima jumătate de secol.
Claire Atherton a crescut la New York, cu tatăl ei american și mama ei de origine română, și a plecat în Franța să studieze civilizațiile orientale, ca ulterior să urmeze cursurile prestigioasei Ecole nationale supérieure Louis Lumière. A întâlnit-o pe Chantal Akerman cu ocazia unui spectacol de teatru, pe care actrița Delphine Seyrig le rugase să-l filmeze. Acesta a fost începutul unei colaborări fertile, mai întâi ca director de imagine și apoi ca monteuză, care a durat peste 30 de ani și a cuprins ficțiuni, documentare și instalații video. Atherton este deseori invitată să-și împărtășească din experiență în cadrul a diverse ateliere și predă la școli precum La Fémis și HEAD Genève.
Citește pe Antena3.ro
