Cartea oglinzilor este, până în momentul actual, singurul titlu al unui autor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 39 de țări. Urmare a acestui succes, ecranizarea sa nu putea decât să confirme larga apreciere. De altfel, prestigiul autorului este acompaniat în pelicula ce se va distribui în curând în cinematografe de actori cu renume internațional, dintre care se remarcă Russell Crowe, câștigător al Premiului Oscar.
Romanul ne propune istoria unui agent literar (Peter Katz), a cărui activitate este de a analiza diferitele manuscrise primite. În cinci ani, ajunge să citească sute de propuneri pentru romane. Toate sunt de neacceptat, mai puțin unul, trimis de misteriosul Richard Flynn, un student la Princeton. Este foarte atrăgător pentru că este scris cu multă îndemânare și transmite informații ce aduc mai mult cu lumea reală decât cu cea ficțională. Se naște astfel întrebarea dacă autorul este cu adevărat criminal sau doar un foarte bun autor de thrillere.
Romanul Cartea oglinzilor, semnat de Eugen Ovidiu Chirovici, face parte dintr-o trilogie, ce include Cartea secretelor (2018) și Cartea umbrelor; cea din urmă va fi publicată cu ocazia ecranizării primului volum.