"Titanic Vals", splendidă "catastrofă"

"Votaţi pe tata!", spunea cel mai mic dintre copiii lui Spiridon Necşulescu, Decebal, urcat pe un stâlp de telegraf. "Votaţi pe tata!", se mai strigă şi astăzi dacă ai urechi să auzi... "Titanic Vals" este cu atât mai actual în contextul politic şi social de astăzi.

"Votaţi pe tata!", spunea cel mai mic dintre copiii lui Spiridon Necşulescu, Decebal, urcat pe un stâlp de telegraf. "Votaţi pe tata!", se mai strigă şi astăzi dacă ai urechi să auzi... "Titanic Vals" este cu atât mai actual în contextul politic şi social de astăzi. Politicianismul, demagogia, corupţia şi ipocrizia sunt tot atâtea cusururi magistral îngheţate de Tudor Muşatescu în personaje pline de savoare precum o soacră cicălitoare, o soţie cu dorinţe de parvenire, o fată din prima căsătorie, urgisită de soartă, şi trei copii din actuala căsnicie, răsfăţaţi până peste poate.

Şi cel mai important personaj, tatăl de familie, omul simplu care se mulţumeşte cu liniştea căsuţei lui sărăcăcioase dintr-un orăşel de provincie, care nu doreşte să se mânjească cu măriri deşarte. În cinstea alegerilor din prezent, oferim şansa redescoperirii lui Muşatescu de către tinerii de azi şi o reîntâlnire specială celor mai vârstnici, care-l aşteptau de atât de mult timp, pentru a-i aduce necesară reparaţie morală celui al cărui destin a fost serios afectat de instaurarea comunismului. Tudor Muşatescu era foarte cunoscut în perioada interbelică, dar n-a fost jucat foarte mult timp după schimbarea de regim. În cele din urmă a fost reabilitat datorită faptului că era jucat în Uniunea Sovietică.

Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, aşa că le scutură din când în când. Astfel, descopăr o dată la patru ani, când scutur vechiturile mele, povestea pe care bunica ne-o spunea uneori. Era una despre bătăile din ziua alegerilor. De fiecare dată rămâneam cu gura căscată, pentru că nu înţelegeam cum era posibil ca oameni în toată puterea cuvântului, "oameni mari", cum le spuneam noi, să ajungă să se comporte mai ceva că animalele.

"De ce se băteau, bunico, oamenii la alegeri?", întrebam noi. Iar ea răspundea candid: "Pentru că atunci când vrei să dai pe unul deoparte îl împingi înainte. Viaţa este atât de preţioasă, încât trebuie plătită scump". Avea dreptate bunica, mi-am spus atunci când am descoperit în piesa lui Tudor Muşatescu un rol care chiar aşa era numit - "Un bătătuş electoral". Mi-am dat seama că era o meserie serioasă. "Atunci când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare", spunea Muşatescu, şi câtă dreptate avea. Pe această prostie se bazau "viitorii aleşi" când spuneau că "fiecare votează cu cine vrea şi din urnă iese cine trebuie".

Autorul mult prea binecunoscutei piese "Titanic Vals" a fost unul dintre oamenii cei mai spirituali din România. A gândit "Titanic Vals" ca pe o dramă, punându-i pe cap o pălărie numită Comedie, dar care nu a fost cumpărată nici de la Măgeanu, nici de la Stănciulescu. În paranteză fie spus, Tudor Muşatescu a crezut mereu că pălărierii celebri s-au supărat pe el pentru că le-a dat numele adevărate în piesa de teatru. A avut însă o surpriză când a intrat în prăvălie la Măgeanu, smerit, convins că proprietarul o să-l bată, iar acesta a fost fericit să-l vadă pe cel care dusese vestea pălăriilor lui în toată ţara, primindu-l cu chiseaua cu dulceaţă şi un pahar cu apă rece.

"În 1931, la Paris, mi-am pus în gând să scriu o piesă care să se numească «Titanic Vals» şi a cărei acţiune să se petreacă în provincie şi, mai exact, în Câmpulungul meu natal, fiindcă, oriunde aş fi auzit «Titanic Vals» şi în orice stare sufletească m-aş fi gândit la mine, melodia aceasta însemna Câmpulungul, provincia cu oamenii ei buni şi modeşti sau ridicoli, cu întâmplările ei vesele sau triste, cu dramele şi comediile ei publice sau familiale (...)", spunea la momentul premierei din anul 1932 a piesei sale dramaturgul Tudor Muşatescu.

SUBIECTUL
Spiridon Necşulescu este un funcţionar de prefectură, cu leafă mică, copii mari şi soacra prevăzută de ea însăşi în actul dotal. Aproape în fiecare zi, nea Spirache împătureşte ziarul, îşi ia pălăria deteriorată de intemperii, cu panglică roasă şi boruri pleoştite, din cuierul în formă de coarne de bou şi se duce să citească jurnalul în grădina publică. O neaşteptată moştenire de 50 de milioane de lei îl aruncă în vâltoarea unei lumi cu care nu voia să aibă de-a face, la care nu gândise niciodată. 

 

Mărturie a acestui fapt este scena în care nea Spirache îşi umple buzunarele cu grăunţe şi hrăneşte porumbeii din curte. Nu are o bucurie mai mare ca atunci când zburătoarele vin cuminţi şi îi ciugulesc din palme grâul. Naufragiul vasului cu care fratele lui nea Spirache călătorea pe Marea Neagră trezeşte energiile mondene ale Daciei şi Chiriachiţei, soţia şi soacra lui Spirache. Dintr-o dată, funcţionarul modest de la Prefectură se vede forţat să se comporte după regulile unei categorii faţă de care până atunci se simţea stingher.

Spirache năzuieşte în taină la o viaţă tihnită, ocrotită de liniştea familială, şi se opune categoric proiectului de fi aruncat în politică. Cele două femei atât de voluntare îl vor pune, în urma unor manevre, în faţa faptului împlinit - acela de candidat al unui partid în alegeri.

Atât de mare este lipsa lui de ambiţie politică, încât ea atinge apogeul cu un discurs în care imploră electoratul: "Fraţilor, viu în faţa voastră pentru prima dată, ca să rog să m-ascultaţi. Nu e firea mea să fac politică. Prea aş face dreptate multă dac-aş avea putere şi-aş muri asasinat. Aşa că n-am nici o nădejde de la nimeni. Vă rog să nu mă votaţi! Să nu mă votaţi, fiindcă nu merit să întru în Parlament, pentru că eu n-am făcut nimic pentru voi şi nici n-am să pot să fac. De ce să vă mint şi să vă înşel?".

Pe fundalul acestor întâmplări se desfăşoară două poveşti de dragoste ale fetelor lui Spirache, Sarmizegetusa şi Gena, cu doi tineri la început ezitanţi şi imaturi, Dinu şi Stamatescu. Finalul oferă soluţia tuturor problemelor, prin vorbele lui nea Spirache: "Ce poate fi mai frumos şi mai bun în viaţă decât o familie unită... cu soacră, copii, gineri şi nepoţi... trăind într-un colţ de lume numai cu bucuriile ei mici, aşa cum sunt ele, fără să râvnească lucrurile care n-ar face decât s-o zbuciume şi s-o fărâmiţeze... Eu aşa judec... Familia şi liniştea în casă sunt cele mai bune lucruri pe care le-a dat Dumnezeu pe pământ...".

FILMUL
Filmul "Titanic Vals", realizat în 1964, în regia lui Paul Călinescu, surprinde acea viaţă de provincie atât de bine descrisă de Tudor Muşatescu. Cursul acţiunii ne poartă prin toate iţele societăţii româneşti, de la problemele sentimentale şi scandalurile de familie până la satira acidă a climatului politic, privite prin vizorul unui cuget provincial, mai actuale ca niciodată.

Personajul aparent mărunt al lui Spiridon Necşulescu a căpătat o faţetă neaşteptată în interpretarea lui Grigore Vasiliu Birlic, dovedind ce har de actor tragic avea. L-a încărcat cu revoltă şi luciditate tragică. Era conştient, dezamăgit de egoismul şi de superficialitatea celor din jurul său. Când este ales deputat, în fotografia familiei fericite, Birlic are o figură atât de tristă încât îţi vine să izbucneşti în lacrimi.

În fericirea generală, Nea Spirache apare ca o mască împietrită a tristeţii. Caracterul mărginit şi stupid al Chiriachiţei, soacra arivistă a lui Spirache, a fost accentuat de Silvia Fulda, care la fel ca şi maestrul Ion Finteşteanu a realizat un recital de zile mari în acest film. Fiecare dintre actorii prezenţi pe generic şi-a dat măsura talentului. De la Mihai Fotino, Ion Lucian, Ion Dichiseanu, Mircea Balaban, Tamara Buciuceanu (peste ani va interpreta excepţional rolul Chiriachiţei), Horia Căciulescu, Ştefan Mihăilescu Brăila, Constantin Rauţchi sau Kiti Gheorghiu Muşatescu până la Coca Andronescu şi Mitzura Arghezi.

Coca Andronescu a dat personajului său, Miza, acea feminitate răsfăţată care-şi piteşte tactic ghearele în pernuţe şi nu le scoate decât la nevoie, una câte una. Şi-a împrumutat temperamentul năvalnic şi mofturile de scorpie ca să înţelegem că arma principală a actriţei rămâne adaptabilitatea la fiecare rol.

MAGIA UNEI REÎNTÂLNIRI
O mare bucurie a reprezentat întâlnirea cu Mitzura Arghezi, interpreta Genei, care ne-a povestit cum a ajuns să joace în filmul lui Paul Călinescu. "Ce om dulce şi drăguţ era Paul Călinescu! Mai întâi am jucat piesa în teatru pusă în scenă de Sică Alexandrescu. Coca Andronescu era Miza, iar eu eram Gena, fata tristă şi care şchiopăta.

 

După premieră am fost invitată în câteva locuri, iar o doamnă a venit la mine şi mi-a spus: «Vai, doamna Mitzura, nu am ştiut că s-au scris piese şi pentru persoane care au avut o defecţiune la picior». Aproape nu se observă că şchiopătez, pentru că eu am vrut să o fac simpatică pe Gena. Piesa s-a jucat cu mare succes, ţin minte cu satisfacţie că lumea plângea în sală la momentele mai dramatice.

Când ai publicul de partea ta simţi o mare satisfacţie. Lui Tudor Muşatescu i-a plăcut cum am interpretat rolul. Tot ce a scris el a fost plin de haz. Mi s-a adus la cunoştinţă că s-a făcut un scenariu de film. Îl cunoştea pe tata şi i-a spus: «Domnule Arghezi, aş vrea ca tot Mitzura să joace în film!». Paul Călinescu era un om deosebit şi auzisem că a lucrat mult în străinătate. M-a văzut, dar ar fi vrut să fie în rol Dana Comnea. Până la urmă m-a văzut şi la final, după ce a montat chiar el filmul, mi-a spus că dintre toţi i-a plăcut cel mai mult de Birlic şi de mine. I s-a părut lui că am fost cei care au lucrat în limbaj cinematografic. «Nu te cunoşteam, ţi-am tăiat din rol şi acum îmi pare rău», mi-a spus Paul Călinescu.

În film am jucat cu soţia lui, Kiti Muşatescu, o femeie delicată şi drăguţă. S-a integrat bine în rol. Este o scenă în film unde merg să expediez un plic la poştă şi ţin minte că îmi spuneau fetele de la machiaj că îmi venea bine cu pălăriile din vremurile acelea, aveam adâncitura aceasta la ochi mai greu de machiat şi ele erau atente la fiecare detaliu.

Mi-a plăcut mult rolul, l-am făcut la indicaţiile regizorului, dar l-am făcut şi după sufletul meu. Eu nu am jucat decât în varianta cu Birlic. Mai era Ion Dichiseanu, ţanţoş foarte în rolul lui Stamatescu, şi juca bine cu Coca Andronescu. Este o meserie frumoasă să faci teatru, la fel şi film, dar foarte grea. Nu am jucat mult, dar sunt bucuroasă pentru fiecare dintre rolurile mele. Premiera cu «Titanic Vals» a avut loc la Scala, mi-aduc aminte că a fost şi tata atunci. A vorbit cineva despre film, mi se pare chiar regizorul Călinescu, dar nu se făcea cum se face acum, după moda din străinătate. A avut succes mare filmul. Am debutat cu rolul din «Doi vecini» al lui Saizescu. Noi, românii, avem o dramaturgie puţin jucată, din păcate. Avem comedie şi dramă bune", a încheiat fiica poetului Tudor Arghezi, care a jucat în peste 100 de piese de teatru şi 17 filme şi face parte din Promoţia de aur 1956.

De la moartea poetului Tudor Arghezi, fiica acestuia a rămas custode la Mărţişor şi în limita posibilităţilor s-a preocupat de soarta Casei Memoriale care se află pe locul I în privinţa vizitatorilor.

 

Un dramaturg excepţional
Poet, prozator, dramaturg şi umorist, Tudor Muşatescu s-a născut la 22 februarie 1903 la Câmpulung Muscel. Tatăl său era avocat, iar mama avea înclinaţii artistice, drept urmare Tudor Muşatescu avea să studieze Facultatea de Litere şi Filozofie şi Dreptul. Dar încă din primii ani de şcoală microbul scrisului s-a prins de el. Scrie epigrame, versuri, schiţe şi chiar cu o piesă de teatru intitulată "Ardealul".

Succesul a venit însă o dată cu piesele de teatru. La maturitate, Muşatescu s-a dedicat trup şi suflet teatrului, ca dramaturg, traducător, director de scenă şi proprietar de teatru. Debutul scenic l-a avut la Paris, în 1923, în piesa "Focurile de pe comori". Piesele de teatru ale lui Muşatescu, îndeosebi comediile "Titanic Vals", "...escu" şi melodrama "Visul unei nopţi de iarnă", au avut succes şi în străinătate. A murit la 4 noiembrie 1970.

• Mulţumim doamnelor Ioana Bogdan, Georgeta Chira şi Anca Dragomir, TVR Media, pentru ajutorul oferit la realizarea acestui material