x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Uma Thurman rupe tăcerea si spune adevarul despre Harvey Weinstein

Uma Thurman rupe tăcerea si spune adevarul despre Harvey Weinstein

04 Feb 2018   •   15:24
Uma Thurman rupe tăcerea si spune adevarul despre Harvey Weinstein

Uma Thurman, muza regizorului Quentin Tarantino şi o apropiată a lui Harvey Weinstein, s-a alăturat actriţelor care îl acuză pe mogulul demis de la Hollywood de agresiune, aceasta oferind detalii legate de cele întâmplate şi de sentimentele sale de furie şi dezamăgire faţă de producătorul care a luat-o sub aripa sa.

 

Într-un interviu publicat de New York Times, actriţa a vorbit despre agresiunea căreia i-a căzut victimă. Faptele s-ar fi petrecut după ieşirea pe piaţă a peliculei "Pulp Fiction", în 1994. Dupa o intalnire de lucru desfasurata la Paris şi care a luat o turnură echivocă după ce Harvey Weinstein a invitat-o pe actriţă în camera sa şi la saună, Uma Thurman s-a reîntâlnit cu producătorul său la Londra, în camera de hotel a acestuia. ''M-a împins şi a încercat să sară pe mine şi să mă dezbrace. A făcut multe lucruri dezagreabile", a spus ea în interviu.

La scurt timp după aceea, actrita l-a vizitat pe atacatorul ei la hotel pentru o confruntare. ''Dacă faci şi altor persoane ceea ce mi-ai făcut mie îţi vei distruge cariera, reputaţia şi îţi vei pierde familia ta, îţi garantez'', l-a avertizat artista. Potrivit prietenei sale, Ilona Herman, care o însoţise pe Uma Thurman, aceasta fierbea de furie după discuţia cu Harvey Weinstein din acea zi. Producătorul ar fi ameninţat-o că îi va periclita cariera.

"Mă simt atât de rău pentru toate femeile atacate după mine", a mai spus vedeta în vârstă de 47 de ani, comparand aceste victime cu "mieii care intră în abator".

''Domnul Weinstein recunoaşte că i-a făcut avansuri doamnei Thurman după ce a interpretat greşit atitudinea acesteia în Paris. El şi-a cerut imediat scuze", a notat într-un comunicat un purtător de cuvânt al fostului producător care urmează în prezent o terapie în Arizona, adăugând că există un semn de întrebare în legătură cu motivul pentru care Uma Thurman "a aşteptat 25 de ani pentru a face publice aceste afirmaţii".

Harvey Weinstein se simte ''şocat şi întristat'', a dat asigurări avocatul său, Ben Brafman, într-un comunicat adăugând că propoziţiile actriţei Uma Thurman publicate în New York Times ''sunt examinate şi verificate cu atenţie înainte de a decide dacă o procedură legală luată împotriva sa este adecvată''.

Actriţa Jessica Chastain a declarat că ''Uma Thurman a văzut industria noastră din interior timp de 30 de ani'' adăugând că are ''mult respect faţă de ea''. ''Este o războinică", a mai comentat Chastain. La rândul său, Reese Witherspoon a spus că mărturia făcută de Thurman este ''profund bulversantă".

Două dintre cele mai mari succese ale actriţei Uma Thurman, "Pulp Fiction" şi "Kill Bill", au fost realizate de Tarantino şi produse de Weinstein, unul dintre cele mai influente duete la acea vreme la Hollywood. Uma Thurman i-a povestit ulterior lui Tarantino despre agresiunea suferită, însă acesta nu ar fi luat-o în serios. Abia în 2001, când a insistat, deranjată de prezenţa lui Weinstein la Festivalul de Film de la Cannes, regizorul a realizat gravitatea faptelor. "El a înţeles şi a vorbit cu Harvey", a explicat vedeta.

Fondatorul companiei Miramax şi-a cerut scuze. "Privirea i s-a schimbat, agresivitatea s-a transformat în ruşine", a mai spus ea.

Însă dezvăluirea cea mai dureroasă este că Uma Thurman a fost violată de un tânăr actor la vârsta de 16 ani.

„Am încercat să-l refuz, am plâns, am făcut tot ce am putut. Mi-a spus că uşa este încuiată. Când am ajuns acasă, îmi amintesc că am stat în faţa oglinzii şi m-am uitat la mâinile mele, fiind incredibil de nervoasă că nu sunt pline de sânge şi de vânătăi”, a povestit actriţa într-un interviu pentru nytimes.com.

AGERPRES

×