Hasdeu, enciclopedistul cu pedigri nobiliar

Ultimii ani i-a petrecut retras în propriile halucinații mistice, parțial concretizate în volumul spiritist „Sic cogito” (1892) și în poeziile din „Sarcasm și ideal” (1897), dar și în comunicări academice și proze stranii, insuficient explorate. Bogdan Petriceicu Hasdeu a avut un destin extraordinar, pe care, iată, suntem pe cale să-l devoalăm aici.

Născut în Basarabia, nepot de poet polonez (Tadeu Hîjdeu), cu ascendență domnitoare moldovenească (Ștefan Petriceicu, de la care-și va lua un nume) și patru etnii în arborele genealogic imediat (română, poloneză, ucraineană și evreiască - fapt care nu-i va inhiba tendințele antisemite), fiu al unui poet, poligraf și polihistor (Alexandru Hîjdeu) de la care a moștenit himerele enciclopedice, Bogdan Petriceicu Hasdeu studiază dreptul, filologia și istoria la Harkov, dovedind o mare precocitate intelectuală (cu sentimentul unei misiuni istorice) și teribilistă. „Din această perioadă - evoca istoricul literar Paul Cernat - datează câteva fragmente dramatice, poeme identitare, scrieri în limba rusă și un jurnal intim lermontovian. Influența literară rusească îl va marca. Servește în armata țaristă, e o vreme judecător la Cahul, apoi trece la Iași, unde e numit profesor și scoate o serie de reviste satirico-politice («Aghiuță», «Lumina», «Satyrul» ș.a.)”.

La cuțite cu Maiorescu pentru „Duduca Mamuca”

Imediat, un detaliu iute-picant: „Bogdan Petriceicu Hasdeu face obiectul unui scandal de imoralitate după publicarea nuvelei licențioase «Duduca Mamuca», în urma căruia va fi eliminat din învățământ și reabilitat după o apărare fulminantă. Printre acuzatori s-au numărat Titu Maiorescu și V. A. Urechia (pe atunci aliați). Nuvela - sclipitoare, cu substrat autobiografic, e inspirată de Pușkin și Lermontov, dar prefigurează «demonic» actul gratuit gidian; conține, în plus, un bizar episod oniric proiectat în Tibet, eliminat, din păcate, în varianta «cumințită» «Micuța. Trei zile și trei nopți din viața unui studinte», din 1862”. De menționat, pe calea deschisă de criticul literar Paul Cernat, că Hasdeu nu-l va ierta pe Maiorescu (a cărui acțiune literară o premerge în articolul despre «Mișcarea literelor în Ieși»), urmărindu-i polemic pe convorbiriști în gazetele sale («Revista nouă», «Traian», «Columna lui Traian», «Românismul» ș.a.) și înscenându-le, în deceniul următor, două farse reușite («La noi e putred mărul», acrostihul «El și ea»), care au ca pandant răzbunarea stupidă a lui P. P. Carp”.

Magistral în „Complotul bubei”

„Personalitatea excepțională, în răspăr cu normele curente, și-o va deghiza și în romanul istoric (neterminat) «Ursita» (scriere apărută inițial cu titlul «Copilăriele lui Iancu Moțoc»), parodie sarcastică a romantismului. Naționalist democrat, publicistul și omul politic Hasdeu se apropie de liberali; labil în opțiuni, e pe rând antidinastic (întemnițat ca atare pentru câteva zile la Văcărești) și monarhist, antieminescian și apologet al lui Eminescu în necrologul din 1889 (între timp se împacă și cu Titu Maiorescu)”, mai evidenția profesorul Paul Cernat. În continuare: „Vizionarismul său romantic și enciclopedic se revendică de la Heliade Rădulescu; mai târziu, Mircea Eliade, care-l și editează, își va găsi în Hasdeu un model. Dacă proza hasdeiană e excelentă, poezia e mediocră, cu tresăriri de orgoliu doar acolo unde dă frâu liber unui vizionarism negru, violent, ca în prearghezianul «Complotul bubei». Excepțional e pe alocuri teatrul, cu două capodopere: drama romantică «Răzvan Vodă»/«Răzvan și Vidra», cu ciocnirea dintre două personalități ireductibile (domnitorul de origine țigănească și ambițioasa, voluntara sa soție), și acida comedie de moravuri «Orthonerozia», reluată sub titlul «Trei crai de la răsărit», verigă între Alecsandri și Caragiale”.

Limba română vorbită în Evul Mediu

„Alte încercări dramatice («Răposatul postelnic» și «Domnița Ruxandra») sunt irelevante - opina Paul Cernat. Activitatea științifică a lui Hasdeu a fost prodigioasă, suspectată uneori de diletantism fantasmagoric. A fost un pionier al cercetărilor aplicate substratului dac, care l-a obsedat de timpuriu (vezi «Perit-au dacii?») și despre care a dat studii prețuite de savanți străini ai epocii. Spiritul mistico-fantast e mereu dublat de cel pozitivist, sintetic și erudit, de un comparatism ilustrat admirabil în folcloristică, lingvistică sau istorie”. Mai mult: „«Principii de lingvistică» (1881) e o lucrare de pionierat autohton în domeniu. Vastele, nebunesc de ambițioasele sinteze savante care l-au făcut faimos sunt «Etymologicum Magnum Romaniae», din care a încheiat doar litera A, până la cuvântul «bărbat», și «Cuvente den bătrâni», cu vaste explorări aplicate limbii române vorbite în Evul Mediu, cărților populare și literaturii apocrife”.

Întemeietor de școală folclorică

Printre cele din urmă comentarii: „Ca folclorist, Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost - împreună cu Moses Gaster - un mare creator de școală: Lazăr Șăineanu, G. Dem. Teodorescu sau Simion Florea Marian i-au fost discipoli. Nu lipsite de miză polemică, monografia «Ion Vodă cel Cumplit» și studiile istorice dedicate lui Vlad Țepeș, Luca Stroici, Nicolae Milescu ș.a. vădesc inclusiv virtuți de prozator. Hasdeu a fost un academician atipic, recunoscut de foruri din Sankt-Petersburg, New York și Paris. Indiferent de ipostazele prin care a trecut, a trăit mereu cu conștiința predestinării și onorării vechiului pedigri nobiliar, dar și cu nevoia revanșei față de o soartă ostilă”. Ultima tușă: „Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost, oricum, suficient de sublim încât să nu devină ridicol chiar în cele mai extravagante manifestări. Caragiale a știut-o, și în amplul reportaj pe care i l-a dedicat după o vizită la castelul din Câmpina, i-a făcut un portret în care ironia nu exclude admirația”. 

Descendent al lui Ștefan Petriceicu, domn al Moldovei

Bogdan Petriceicu Hasdeu a văzut pentru prima oară lumina zilei într-un sat de lângă Hotin, în Basarabia, pe atunci aflată sub stăpânire rusească. Numele de botez a fost Tadeu, dar și l-a schimbat în Bogdan, adăugând și „Petriceicu” pentru a marca astfel că e descendent al lui Ștefan Petriceicu, domn al Moldovei între 1672 și 1674, a cărui soră a fost măritată cu un boier din familia Hâjdău. Bogdan Petriceicu Hasdeu a urmat, fără a le încheia, studii de drept la Universitatea din Harkov între 1852 și 1854, iar după o scurtă participare la războiul Crimeii, ca sublocotenent în armata rusă, s-a mutat, în 1856, în sudul Basarabiei, redevenit în acel an posesiune a Moldovei. În 1857 s-a stabilit la Iași, unde a predat istorie, geografie și statistică la Școala Reală, apoi istorie la Colegiul Național, și a fost custode al Bibliotecii Universitare.

Între duel și banchet intim

În istoria culturii noastre s-a păstrat un portret memorabil realizat de Nicolae Iorga tânărului Bogdan Petriceicu Hasdeu: „Ca prinț sărac, slab și bolnăvicios, impunător printr-o știință enciclopedică, dobândită de douăzeci de ani între un duel și un banchet intim, ca un original de care nu se putea apropia nimeni fără a fi uimit și rănit de însușirile lui superioare și de inferioritatea unui spirit agresiv, care nu cruța nimic, nici pentru cel mai sfânt principiu ori pentru cea mai firească legătură, astfel căzu el în Iași la 1856”. 

Pe cai mari

În 1863, Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a mutat la București. Aici a fost director al Arhivelor Statului (1876-1899), profesor de filologie comparativă la Facultatea de Litere și Filologie (1878-1900), decan al Facultății (1882-1885). De asemenea, și-a continuat activitatea editorială începută la Iași, fiind, de-a lungul timpului, director și/sau fondator al mai multor publicații periodice. 

Devastat de moartea Iuliei

Moartea unicei sale fiice, Iulia (în 1899, la doar 19 ani), copilă considerată în epocă genială, l-a afectat profund pe Bogdan Petriceicu Hasdeu, în ultimii ani ai vieții devenind interesat de spiritism, în încercarea de a lua legătura cu ea. 

115 ani s-au împlinit pe 25 august 2022 de la moartea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu.„Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost, oricum, suficient de sublim încât să nu devină ridicol chiar în cele mai extravagante manifestări”, Paul Cernat, istoric literar

Hasdeu a fost un academician atipic, recunoscut de foruri din Sankt-Petersburg, New York și Paris.

„Hasdeu face obiectul unui scandal de imoralitate după publicarea nuvelei licențioase «Duduca Mamuca», în urma căruia va fi eliminat din învățământ și reabilitat după o apărare fulminantă”, Paul Cernat, istoric literar

1861 a fost anul în care Bogdan Petriceicu Hasdeu a donat bibliotecii universitare din Iași 4.000 de volume. 

„Indiferent de ipostazele prin care a trecut, a trăit mereu cu conștiința predestinării și onorării vechiului pedigri nobiliar, dar și cu nevoia revanșei față de o soartă ostilă”, Paul Cernat, istoric literar