x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură LONDRA. Continuă retrospectiva de film documentar românesc  Framing the Change din Marea Britanie 

LONDRA. Continuă retrospectiva de film documentar românesc  Framing the Change din Marea Britanie 

de Magdalena Popa Buluc    |    13 Iul 2021   •   18:36
LONDRA. Continuă retrospectiva de film documentar românesc  Framing the Change din Marea Britanie 

Intitulată Framing the Change, prima retrospectivă de film documentar românesc contemporan din Marea Britanie, organizată de ICR Londra în parteneriat cu festivalurile românești Astra Film și One World România și două dintre cele mai mari și cunoscute festivaluri britanice, Sheffield Doc Fest și Open City Doc, va continua cu o selecție de filme realizată de Andrei Rus, director artistic al Festivalului One World România.
„Programul propus de mine cuprinde, pe de o parte, filme inovatoare formal, deja reputate internațional, precum mini-retrospectiva dedicată documentarelor lui Radu Jude, filmele Adinei Pintilie, „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” în regia lui Andrei Ujică, sau „Al doilea joc”, de Corneliu Porumboiu. Apoi, include filme ale unor cineaști și cineaste aflați în primii ani ai carierelor, în al căror potențial creativ cred foarte tare, precum Laura Căpățână-Juller, Dragoș Hanciu, Cristina Haneș sau Mara Trifu. Și, nu în ultimul rând, cuprinde și filme ale unor realizatori pe care îi admir, dar care sunt greu de încadrat în vreo categorie, precum Laurențiu Calciu, al cărui „După revoluție” e una dintre cele mai fascinante și intense descrieri ale societății românești din anii ulteriori Revoluției din 1989, sau precum Vanina Vignal, o cineastă de origine franceză preocupată să descrie în filmele sale problematici legate de societatea și de trecutul României. Vanina e, totodată, colega mea în cadrul One World România. Sunt foarte bucuros că această retrospectivă e și o ocazie de a prezenta pentru prima oară unui public internațional o parte a filmelor YouTube realizate de Bahoi, unul dintre primii vloggeri din România, al cărui talent în a capta viața de zi cu zi a micii comunități din satul său natal, de lângă Constanța, mi se pare una dintre cele mai proaspete și mai tandre abordări ale unei lumi adeseori exotizate, prea rar surprinsă din interiorul său.” (Andrei Rus)
Prima parte a retrospectivei s-a desfășurat în perioada 21 aprilie - 12 iunie și a inclus o selecție de documentare curatoriată de Adina Marin (programator, Festivalul de film Astra din Sibiu), iar cea de-a doua parte va debuta pe data de 11 iulie cu o serie de patru documentare realizate de Radu Jude. Evenimentul special al acestui program include o discuție-panel, pe data de 29 iulie, la care vor participa Radu Jude (regizor și scenarist), Vanina Vignal (regizoare și actriță) și Bahoi (vlogger), alături de alții regizori din program. 
Proiectul Framing the Change și-a propus o incursiune în universul românesc al ultimelor două decenii, documentarele din cea de-a doua parte a retrospectivei sondând teme actuale pentru societatea românească: evacuarea comunismului remanent din societatea românească, energia extraordinară pentru mobilizare socială și schimbare după 1989, tabuurile sociale și erotice, dinamica relației părinte-copil sau reflecții asupra istoriei recente a României ca exercițiu de descoperire, asumare și înțelegere. Selecția include și o serie de filme care reprezintă introspecții personale în viața regizorilor sau dezvăluie istoria unei comunități, reflectând varietatea de stiluri și estetica diferită a filmelor documentare românești. 
Programul părții a doua a retrospectivei include documentarele următorilor regizori: Bahoi, Laurențiu Calciu, Laura Căpățână-Juller, Dragoș Hanciu, Cristina Haneș, Radu Jude, Adina Pintilie, Corneliu Porumboiu, Mara Trifu, Andrei Ujică și Vanina Vignal. 
Framing the Change este o continuare a eforturilor ICR Londra de promovare a filmului românesc în Marea Britanie, prin evenimente de mare vizibilitate, după amplul proiect-retrospectivă Revolution in Realism din 2016 de la British Film Institute, complementare programului permanent Cinemateca Românească. Selecția a cuprins în total peste 30 de filme și evenimente speciale relevante pentru publicul britanic/internațional, pentru cinefili și pentru iubitorii festivalurilor de film. 
Program partea a doua - Selecție realizată de Andrei Rus (One World România)
11 iulie, 19.00, online | Țara moartă, regia Radu Jude
12 iulie, 19.00, online | Ieșirea trenurilor din gară, regia Radu Jude și Adrian Cioflâncă
13 iulie, 19.00, online | Cele două execuții ale mareșalului, regia Radu Jude
13 iulie, 19.30, online | Tipografic majuscul, regia Radu Jude
14 iulie, 19.00, online | Al doilea joc, regia Corneliu Porumboiu
16 iulie, 19.00, online | Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, regia Andrei Ujică
19 iulie, 19.00, online | DUPĂ TĂCERE ceea ce nu e rostit nu există, regia Vanina Vignal
21 iulie, 19.00, online | După revoluție, regia Laurențiu Calciu
23 iulie, 19.00, online | Aici... adică acolo, regia Laura Căpățână-Juller
25 iulie, 19.00, online | Gutuiul japonez, regia Mara Trifu 
25 iulie, 19.30, online | Nu te supăra, dar..., regia Adina Pintilie 
26 iulie, 19.00, online | Antonio e Catarina, regia Cristina Haneș
26 iulie, 20.00, online | Ionaș visează că plouă, regia Dragoș Hanciu
28 iulie, 19.00, online | serie de filme realizate de Bahoi 
29 iulie, 19.00, online | discuție-panel cu Radu Jude, Vanina Vignal, Bahoi și Andrei Rus
30 iulie, 19.00, ICR Londra | Touch me not, regia Adina Pintilie

Filmele vor fi prezentate pe canalele digitale ale ICR Londra, cu subtitluri în limba engleză, iar majoritatea vor fi disponibile exclusiv în Marea Britanie, pentru o scurtă perioadă de timp. 

×