x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Maia Morgenstern, la ”ProEtnica”: Ei bine, pot să cânt datorită moștenirii etnice!

Maia Morgenstern, la ”ProEtnica”: Ei bine, pot să cânt datorită moștenirii etnice!

de Magdalena Popa Buluc    |    24 Aug 2019   •   11:35
 Maia Morgenstern, la ”ProEtnica”: Ei bine, pot să cânt datorită moștenirii etnice!

Cea de-a XVII-a ediție a „ProEtnica - Festival Intercultural Sighişoara”, ce se va desfășura în perioada 21 - 25 august 2019, va avea un program artistic bogat, cu invitați speciali și noi secțiuni menite să dezvolte acest proiect dedicat dialogului intercultural. Organizat de Asociaţia Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighişoara, împreună cu Organizaţiile Minorităţilor Naţionale, Festivalul ProEtnica este sprijinit și de Institutul Cultural Român. De asemenea, ICR va avea la ediția de anul acesta și un reprezentant care va participa la mai multe sesiuni din cadrul secțiuniunilor „Agora dialogului intercultural” și „Salonul Literar”.

„Salonul Literar” este o categorie nou introdusă de organizatori, în care scriitori ai minorităţilor naţionale, precum şi scriitori care scriu despre minorităţi îşi prezintă operele, organizează dezbateri, lecturi, prezentări, expoziții, lansări de carte. „Agora dialogului intercultural” este o secțiune care cuprinde prelegeri, mese rotunde, simpozioane, teatru, expoziții comune de artă cu lucrări ale artiștilor contemporani din rândul minorităților naționale. Programul reunește atât meșteșugari, cât și standuri de prezentare ale minorităților naționale, ce pot fi vizitate zilnic, între orele 10.00-18.00.

Programul artistic al ProEtnica cuprinde momente de dans și muzică tradiționale, susținute de peste 50 de ansambluri ale minorităţilor naţionale, care vor putea fi urmărite pe scena amplasată în Piața Cetății.

Una dintre invitatele de onoare ale Festivalului ProEtnica este actrița Maia Morgenstern, care participă în calitate de solistă alături de Bucharest Klezmer Band, sâmbătă, 24 august, de la ora 21.00. „Una dintre preocupările mele reale este a cunoaște tradițiile, folclorul, rădăcinile culturale ale poporului, ale neamului din care vin, cel evereiesc. Eu nu am învățat idiș, poate și pentru că asociam această limbă cu un soi de cod al părinților mei pe care-l foloseau atunci când vroiau să se ascundă de mine. Era un blocaj. Descopăr și redescopăr însă cultura idiș prin muzică, prin tradiții, prin tot ce e bun, dulce”, a declarat Maia Morgenstern pentru reprezentanții ICR.

Celebra artistă, director al teatrului Evreiesc din București, a explicat și calitatea de solistă în cadrul ProEtnica: „Eu nu eram în stare să cânt, de altfel am și ratat admiterea la Liceul de Muzică, poate și pentru că eram copleșită de emoții, dar, redobândind identitatea culturală, etnică, redescoperindu-mă, răsar în mine ritmuri, expresii, vorbe, tradiții și cântece pe care aș putea să jur că nu le-am auzit vreodată, deși este evident că da. Este interesant să descopăr în mine un talent pe care nu credeam că-l am. Ei bine, pot! Pot prin intermediul moștenirii culturale, etnice și simt că sunt în «working progress». Îmi place să combin lucrurile, să ascult melosul cântecelor tradiționale românești, evreiești, și să descopăr ce se întâmplă când lucrurile sunt diferite și călătoresc spre interior”.

Bucharest Klezmer folosește elemente de muzică klezmer tradițională și modernă, trupa fiind compusă din Bogdan Lifșin (pian si acordeon), Rodica Doija (vioara), Sergiu Marin (violoncel și chitară bas), Sorin Robu (trompetă), Bogdan Mavroean (clarinet), Cristian Dragomir (percuție), Mihai Pintenaru (saxofon), Mirel Liță (trombon), Carmen Hannah Iovițu (vocal), Geni Brenda Vexler (vocal) si Arabela Neazi (vocal).

O atracție a ProEtnica va fi și seara grecească - joi, 22 august - ce se va încheia cu un recital susţinut de Ionuţ Galani.

„ProEtnica este un festival cu tradiție, ce are în vedere interacțiunea socială, artistică, nefiind nicidecum doar un festival al minorităților. Acest proiect urmărește consolidarea păcii interetnice într-o societate pluralistă și democratică, promovând dialogul intercultural și interacțiunea artistică. Sperăm să creăm noi tradiții, să ne îmbogățim sufletește cu toții din cultura altor minorități, încercând astfel să schimbăm mentalități, să pregătim societatea pentru dialog și coabitare pașnică cu alte etnii”, conchide Volker Reiter, director executiv al Asociaţiei Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighişoara.

Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret şi ProEtnica – Festival Intercultural Sighişoara sunt parteneri în două proiecte culturale importante: Interkultural 2019, organizat de Institutul pentru Relații externe din Stuttgart (ifa Stuttgart), în perioada 18 - 23 august 2019 şi Academia Interculturală de Vară ”ProEtnica”, organizat de Asociaţia Divers, în perioada 19 - 26 august 2019.

În acest cadru, organizatorii evenimentului se bucură de participarea a peste 600 de reprezentanți ai minorităților naționale din România și de un public de 15.000 de vizitatori. De remarcat prezența minorității naționale a sorabilor din Germania, care dezvoltă latura internațională a festivalului.

 

×
Subiecte în articol: Maia Morgenstern