x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Aerosmith, show total la Zone Arena

Aerosmith, show total la Zone Arena

de Alex Revenco    |    22 Iun 2010   •   00:00
Aerosmith, show total la Zone Arena
Sursa foto: EVENTS/

De mult nu am văzut ca toată lumea să fie mulţumită la un concert, aşa cum s- a întâmplat la Steven Tyler & Co. Dacă unui artist i s-a reproşat că n-a spus nici bună seara (nici ...) sau altuia că n-a cântat hiturile cu videoclipuri ştiute "de la televizor", Steven Tyler parcă ar fi fost "informat" să nu facă aşa ceva şi a reuşit să fie pe placul tuturor.



A cântat - mai ales în prima parte a show-ului - un hit după altul, a dansat, s-a agitat tot timpul, a râgâit, a vorbit cu publicul, a spus "Bună seara, Bucureşti", "Mulţumesc" sau "Vă iubesc", a fost, într-adevăr, într-o mare formă şi a fost vizibilă imensa plăcere de a fi din nou pe scenă.

Aici trebuie menţionat meritul incontestabil al lui Joe Perry, care în ultimele luni i-a tot arătat "pisica", ameninţând în presă că renunţă la Steven, că se gândeşte să-l înlocuiască, Paul Rodgers şi Billy Idol numărându-se printre candidaţii la poziţia de solist vocal. Toată această tevatură fiind făcută de vechiul coleg (prezentat la Bucureşti cu duioşie, Joe "Fuckin" Perry) pentru a-l determina să se ducă urgent la dezintoxicare. Se ştie că la sfârşitul anului trecut, Steven o luase "razna" din nou şi dacă nu intra în clinică la timp, turneul mondial din acest an nu ar mai fi avut loc.

Sosiţi la Bucureşti în jurul orei 17:00, cei de la Aerosmith au urcat pe scenă câteva minute după ora 21:00, uriaşa cortină cu logo-ul formaţiei fiind coborâtă pe acordurile celebrei compoziţii Bob Dylan, "Like a Rolling Stone". Începutul a fost "tare", cu Love in A Elevator, după care au început să "curgă" hiturile formaţiei nr. 1 din rockul american. Bineînţeles că nu au lipsit faimoasele "Crazy" sau "Cryin" cântate de Steven împreună cu un imens cor feminin. Dar iată lista completă pieselor interpretate de Aerosmith în concertul de la Bucureşti: Love in A Elevator / Back in the Saddle / Fallin' in Love / Eat the Rich / Pink / Living on the Edge / What It Takes / Ragdoll / Crazy / Cryin' / Jaded / Can't Stop Messin' / I Don't Wanna Miss a Thing / Sweet Emotion / Baby Please Don't Go / Draw the line. Bis: Dream On / Walk This Way/ Toys. După două ore, pe când publicul încă mai striga numele formaţiei, patru limuzine negre, una albă (cu Steven la geam!) şi cu maşina Poliţiei în faţă au plecat imediat de la Zone Arena spre aeroport.

×
Subiecte în articol: muzica concert aerosmith