Solistul trupei Voltaj, Călin Goia, se numără printre cei 10 concurenţi Eurovision 2015 invitaţi la balul caritabil anual "Life Ball", ce va avea loc sâmbătă, la Viena.
Evenimentul caritabil va fi găzduit de Primăria Vienei, fiind "una dintre cele mai importante manifestări din lume dedicate luptei împotriva SIDA".
"Solistul trupei Voltaj va urca pe scena 'Life Ball' din Viena alături de două dintre cei mai sonore nume lansate de Eurovision: Conchita Wurst şi Dana International. Împreună, ei vor interpreta nu mai puţin celebra piesă 'Waterloo', cu care ABBA câştiga cel mai important concurs muzical european în 1974. Laureen şi trupa Jedward sunt alţi artişti care s-au remarcat la Eurovision şi care vor cânta în cadrul elitistului eveniment. Printre cei care au confirmat deja prezenţa la 'Life Ball' se numără actriţa Charlize Theron, Paula Abdul, Mary J. Blige, iar Elton John, a cărui fundaţie 'Elton John AIDS Foundation' este parteneră a fundaţiei organizatoare 'AIDS Life', şi-a anunţat şi el intenţia de a participa", se spune într-un comunicat al Eurovision 2015.
Spectacolul va fi proiectat pentru publicul larg pe ecrane, în piaţa din faţa Primăriei vieneze.
"E cel mai important eveniment de caritate din sud-estul Europei, cu o tradiţie de 23 de ani. Anul acesta, avem un 'golden dress code', în memoria lui Gustav Klimt, unul dintre cei mai mari artişti ai Austriei. Este onorant să fim printre delegaţiile ai căror reprezentanţi au fost aleşi să interpreteze cel mai mare hit lansat de Eurovision de-a lungul istoriei sale", a dezvăluit Liana Stanciu, şefa delegaţiei României la Eurovision, cea care îl va însoţi, de altfel, pe Călin Goia la eveniment.
Telespectatorii TVR şi internauţii vor putea vedea imagini de la Life Ball în cadrul Agendei Eurovision 2015 din 17 mai. Emisiunea, ce urmăreşte pas cu pas trupa Voltaj la Viena, poate fi văzută atât la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, de luni până duminică, de la ora 21,00, cât şi online, pe TVR+ şi pe canalul oficial de YouTube al TVR. În ediţia de joi seară, Agenda Eurovision 2015 aduce imagini de la prima repetiţie a echipei României la Wiener Stadthalle.
agerpres.ro