„Îmi pare foarte rău, sunt tristă că trebuie să amân din nou spectacolele. Prima dată a fost, evident, din cauza pandemiei, iar de data aceasta este vorba de sănătatea mea care mă obligă să amân turneul european...", explică ea.
Anul trecut, turneul european al cântăreței canadiene a trebuit să fie anulat din cauza pandemiei.
De data aceasta, însă, spasmele musculare persistente împiedică seria de concerte.
Celine Dion era așteptată în Franța în septembrie 2022, unde urma să cânte de șase ori la Paris La Défense Arena începând din 16 septembrie. Sala a anunțat că aceste concerte vor avea loc în septembrie 2023 și va comunica ulterior datele precise, notează tf1info-fr.
Artista este așteptată și la festivalul Vieilles Charrues din Carhaix, în iulie 2023.
„Le Parisien” scria că Céline Dion a plănuit să își înceapă turneul european pe 25 mai la Birmingham, înainte de Paris.
(sursa: Mediafax)