Cântăreţul italian Al Bano Carrisi a fost spitalizat într-un centru din sudul Italiei, după ce a suferit o ischemie uşoară. El va rămâne sub supraveghere medicală câteva zile, informează luni mass-media din Italia, conform EFE.
Al Bano, în vârstă de 73 de ani, a fost internat duminică de urgenţă în spitalul Policlinico din oraşul italian Bari, regiunea Apulia (sud), iar luni a fost dus la spitalul Vito Fazzi din Lecce, în aceeaşi regiune.
Mai precis, artistul se află într-o unitate specializată în tratarea accidentelor vasculare cerebrale la departamentul de neurologie unde va rămâne cel puţin trei zile sub supravegherea personalului medical, conform aceloraşi surse.
Al Bano a fost operat în decembrie anul trecut după ce a suferit două infarcte în timp ce făcea repetiţii pentru concertul de Crăciun, la Auditorium Conciliazione din Roma, în apropiere de piaţa Sf. Petru din centrul Vaticanului.