x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Discuri pentru player

Discuri pentru player

14 Mar 2008   •   00:00

Janet Jackson

Discipline. Este al zecelea album de studio înregistrat de cunoscuta solistă pop/ R&B şi primul apărut la Universal. Apărut la sfârşitul lui februarie, discul a intrat direct pe locul întâi în topul Billboard, cu 181.075 de exemplare vândute în prima săptămână.

Janet Jackson

Discipline. Este al zecelea album de studio înregistrat de cunoscuta solistă pop/ R&B şi primul apărut la Universal. Apărut la sfârşitul lui februarie, discul a intrat direct pe locul întâi în topul Billboard, cu 181.075 de exemplare vândute în prima săptămână. Este al şaselea ei album care ajunge numărul 1 în Statele Unite (egalând-o pe Madonna), fiind depăşită la acest capitol doar de Barbra Streisand, cu opt albume number one. Primul single a fost “Feedback”, iar cel de-al doilea “Rock with U”.

 

 

Paul Van Dyk

In Between. Clasat pe locul doi în topul celor mai buni DJ-i din 2007, Van Dyk şi-a lansat un nou material muzical, cu şaptesprezece piese noi. Prin­tre ele se numără şi hitul “Let Go” featuring Rea Garey, solistul trupei Reamonn. Această piesă face deja furori în clasamentele europene, cu atât mai mult cu cât colaborarea este o interesantă combinaţie între ritmurile house şi cele rock. Disponibil şi în România (49,9 lei), CD-ul conţine o muzica alertă, plină de energie. 

 

 

90’s Love Songs

Compilaţie. Universal Music a realizat o nouă compilaţie cu cele mai reprezentative melodii romantice ale  anilor ‘90. Alese cu grijă pentru iubitorii muzicii de calitate, pe disc se regăsesc câteva dintre cele mai reuşite cântece de dragoste ale dece­niului trecut. Acestea sunt interpretate de artişti binecunoscuţi ai genului, precum Lionel Richie, Wet Wet Wet, Boyz II Men, Boyzone, Lighthouse Family etc. La noi în magazine acest CD este disponibil la preţul special de 24,9 lei.

 

 

Take That

The Ultimate Tour 2006. Turneul de come back a avut loc după zece ani de la desfiinţarea Take That şi s-a bucurat de un enorm succes. Acest spectaculos DVD surprinde concertul grupului britanic desfă­şurat în 2006 la Manchester. La toate spectacolele au participat componenţii originali (Gary Barlow, Jason Orange, Mark Owen şi Howard Donald), mai puţin Robbie Williams. DVD-ul conţine 22 de me­lo­dii, printre care hiturile “Pray”, “Everything Changes”, “Back For Good”.

×
Subiecte în articol: muzica