x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Filarmonica de Stat din Iaşi

Filarmonica de Stat din Iaşi

de Alice Mavrodin    |    07 Sep 2011   •   21:00
Filarmonica de Stat din Iaşi

Originar din Marsilia pe coasta Mediteranei, DARIUS MILHAUD (1892-1974) a locuit la Aix-en-Provence. De altfel, muzicianul provenea dintr-o familie stabilita de generatii in sudul Frantei. Ideea unei "suite provençale" a aparut deci in mod firesc. Mai mult: ea se asocia cu predilectia de o viata pentru pitorescul folcloric, fie el european sau extraeuropean. Ritmurile sprintare, picanteriile armonice, umorul sunt trasaturi constante ale creatiei lui Milhaud.
Suita (compusa in 1936) are opt parti contrastante ca tempo si caracter, de la mars la visare, de la ritmul saltaret la tambourin-ul rustic.

Nascut in 1970 intr-o suburbie a Parisului, GUILLAUME CONNESSON si-a facut studiile muzicale in capitala Frantei – materiilor teoretice adaugandu-li-se pianul si dirijatul coral. Foarte de timpuriu, diferite orchestre au inceput sa-i comande lucrari, care au fost apoi distinse cu premii de compozitie. Catalogul lucrarilor sale cuprinde peste 50 de opusuri in toate genurile, inclusiv muzica vocal-simfonica si de film.
Concertul pentru violoncel a fost scris in 2008. Are doua parti, despartite prin obisnuita pauza, fiecare din ele avand la randul ei mai multe miscari ce se canta in continuare. Impresioneaza sonoritatea total inedita a primei miscari Granitic. Ea e urmata de una rapida (Vioi) pe care compozitorul a dorit-o prin contrast foarte "fluida". Titlurile miscarilor din Partea a doua indica opozitii de caracter: Paradiziac si Orgiastic despartite de o Cadenta.

CORNEL TARANU (n. 1934) s-a format sub indrumarea lui S. Toduta si s-a afirmat ca unul din principalii maestri ai componisticii romanesti de dupa anii ’70. S-a impus totodata ca profesor, muzicolog, organizator de festival si dirijor al formatiei "Ars Nova".
Un loc deosebit in preocuparile sale l-a ocupat creatia lui George Enescu, pe care a comentat-o, a reconstituit-o si a omagiat-o prin compozitii proprii ca cea din prezentul program – "rimembranza" inseamna "aducere aminte". Compozitorul arata ca "Limbajul modal-cromatic, contururile melodice si culorile orchestrale incearca sa evoce aluziv ecourile ethosului enescian". Este amintita de asemenea predilectia lui Enescu pentru creatia lui Bach: fiecare grup tematic incepe cu una din cele patru note cu alcatuiesc numele BACH.

Compozitorul si pianistul german HANNS WOLF (1894-1968) este destul de putin cunoscut in calitate de compozitor, pentru tristul motiv ca aproape intreaga sa creatie s-a pierdut in timpul ultimului razboi.
Totusi trei decenii dupa moartea artistului, cateva din lucrarile sale au fost redescoperite, printre ele si concertul care se va canta astazi. Trebuie spus ca Wolf a studiat pianul cu unul din ultimii elevi ai lui Liszt si ca activitatea lui s-a impartit intre cariera concertistica si cea pedagogica.
Concertul pentru pian (1929) este o lucrare postromantica, scrisa cu o maiestrie desavarsita, plina de culoare, varietate si contraste, incarcata de un sufl u emotional sincer si generos. In interpretarea compozitorului, concertul s-a bucurat de un enorm succes la public si la presa in Germania si Italia.Se simte insa un anumit eclectism: clisee de virtuozitate pianistica preluate de la predecesori (Liszt, Ceaikovski etc.), culminatii spectaculoase cu pian si orchestra ce-l evoca pe Rachmaninov. Burleska finala este poate miscarea cea mai originala prin ineditul temelor ei, prin variatiile de atmosfera, prin ceea ce s-ar putea defi ni ca un "programatism latent". In ansamblu este o muzica care se asculta cu placere.


Dirijorul francez SÉBASTIEN ROULAND s-a dedicat initial studiului violoncelului, descoperindu-si insa rapid adevarata vocatie dirijorala, practicata mai ales in domeniul liric. A colaborat cu Operele din Lucerna, Marsilia, Paris, Tel Aviv, Berlin, Freiburg, Viena, Stuttgart s.a., cu un repertoriu fara "frontiere" stilistice (de la preclasici la Villa Lobos, Poulenc si…Offenbach). S-a afi rmat si in domeniul simfonic, la pupitrul Filarmonicilor din Brno, Praga, Essen, al Orchestrei Nationale Portugheze, Orchestrei Radio din Frankfurt etc.

Violoncelistul francez JÉRÔME PERNOO s-a facut cunoscut in urma premiilor maxime obtinute la concursuri prestigioase (Moscova, Paris, Pretoria). A fost solicitat de importante orchestre franceze, germane, in Italia, Spania, SUA s.a.
Canta muzica baroca si moderna. Nonconformist, participa la proiecte inedite – prezentarea coregrafi ca a suitelor pentru violoncel solo de Bach. Compozitorii G. Connesson si J. Rhorer i-au dedicat lucrari.
Este fondator (in 2005) si director artistic al Festivalului Haydn de La Roche Posay. Canta adesea pe instrumente baroce. Cel contemporan este semnat Franck Ravatin.

Pianista DANA BORSAN, solist concertist al formatiilor Radio din Bucuresti , s-a specializat la Berlin, Salzburg si Weimar, are in palmares o realizare aparte: integrala concertelor pentru pian de Mozart. Este laureata a numeroase concursuri nationale si internationale – Schumann, Beethoven, Chopin.
A sustinut concerte cu orchestre din Cehia, Germania, Spania, Ungaria, Italia, recitaluri in Rusia, Anglia, China, Franta etc. Este profesor la Universitatea de Muzica Bucuresti , seful catedrei de pian si prorector al prestigioasei institutii.


Joi 8 sept.
Ora 17.00 Ateneul Roman
Seria "Muzica secolului XXI'
FILARMONICA DE STAT "MOLDOVA' DIN IASI
Dirijor : SÉBASTIEN ROULAND

Program :
● D. Milhaud – Suite provençale pentru orchestra op. 152a
1) Animat, 2) Foarte moderat, 3) Moderat, 4) Vioi, 5) Moderat, 6) Vioi, 7) Lent, 8) Vioi.

● Guillaume Connesson – Concert pentru violoncel si orchestra
partea I: 1. Granitic, 2. Vioi;
partea II: 3. Paradiziac, 4. Cadenta, 5. Orgiastic
Solist : JÉRÔME PERNOO

● Cornel Taranu – Rimemberanza ("In memoriam George Enescu')

● Hanns Wolf – Concertul in do diez minor pentru pian si orchestra
Mässig belebt (in miscare moderata)
Exotische Tanzen
Finale: Burleske
Solista : DANA BORSAN – pian

×
Subiecte în articol: festivalul george enescu 2011