Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În urmă cu jumătate de secol, scena rock-ului românesc era dominată de formații ca Sfinx și Phoenix, trupe care erau influențate de muzica progresivă a începutului anilor '70, când Jethro Tull, Gentle Giant, King Crimson, Yes sau Genesis erau etaloanele mondiale. Însă, la mijlocul anilor '70, în România, trei puști care nu făcuseră încă armata au adus ceva nou. Nelu Dumitrescu, Nuțu Olteanu și Emil Lechințeanu au venit cu bomba Iris, o trupă care a schimbat abordarea de până atunci: rock dinamic, show-uri electrizante, chitări fuzz-ate. Iar publicul s-a îndrăgostit instant. De atunci absolut tot stilul concertelor s-a schimbat. S-a trecut de la spectacole unde publicul stătea „ca la teatru” și aplauda civilizat doar între piese la concerte rock, săli fără scaune și cu publicul dansând, strigând și „făcând isterii”, o „Irismania”, cum era vorba în acele vremuri.
Revoluția Iris
Încă de la prima apariție, abordarea Iris a șocat. A fost total diferită de ce se întâmpla blajin și cuminte pe scene, iar tinerii din acea vreme atât așteptau. În scurt timp s-a declanșat o adevărată Irismania. Sălile de la Club T4 și Petofi Șandor erau neîncăpătoare. Revoluția rock-ului românesc începuse. Aurel Gherghel, organizatorul de concerte care i-a urcat pentru prima oară pe scenă, spunea: „Publicul era obișnuit să stea ca la operă, să-l vadă pe Dan Andrei Aldea cântând stând pe scaun... Dar când au venit Irișii... cu nebunul ăla de Emil Lechințeanu care făcea ca toate alea pe scenă, publicul a înnebunit. Plus muzica hard rock în forță. Nicio trupă românească nu mai încercase asta la acea vreme”.
Noutatea cu care a venit Iris a fost motivul pentru care Sorin Chifiriuc a intrat în trupă în 1978. „Lumea spune că am fost profesorul lor în Iris, că, vezi doamne, terminasem Conservatorul, că eram muzician cu patalama. Adevărul este exact pe dos. Eu am învățat de la ei nebunia lor. Când muzica românească se învârtea în jurul lui Jethro Tull și Gentle Giant, ei au venit cu Grand Funk Railroad, cu energie și gălăgie pe scenă, cu concerte de o nebunie totală. Și, după părerea mea, Iris erau mai buni ca Grand Funk. De aceea m-am și dus la Iris, să învăț de la ei acea nebunie totală. Dacă era să învețe ei ceva de la mine, păi Iris ar fi cântat muzică simfonică. Deci nu eu am fost profesorul lor, ci eu am învățat ceva de la ei”, a povestit Sorin Chifiriuc despre perioada în care a cântat alături de Nelu Dumitrescu și Nuțu Olteanu în Iris.
Nebunia Iris a atras atenția autorităților pentru că ce se întâmpla la concertele Iris nu prea semăna nici cu Cântarea României, nici cu spectacolele omagiale închinate lui Ceaușescu, astfel că s-au trezit cu tot felul de restricții, care restricții, însă, mai mult au întărâtat și publicul și scena rock. Au apărut în acea vreme zeci de trupe care cântau ca Iris, care se comportau pe scenă ca Iris, care se îmbrăcau ca Iris, care voiau să fie ca Iris. Quatz, Aerosol, Fundal, Sens, Phoebus, Dirt Track, toate erau formații „Baby Iris”. Chiar și când Cristi Minculescu și Adrian Ilie au plecat din Iris pentru a înființa Voltaj, trupa lor tot a Iris a sunat.
Stilul și muzica Iris se lansaseră, iar bulgărele Iris devenea tot mai mare. Ajunsese un etalon al rock-ului românesc în anii '80 și a inspirat generații de muzicieni. Chiar și mulți muzicieni cu experiență au vrut să cânte în Iris, Sorin Chifiriuc, Florin Ochescu și Dan Bădulescu, toți trei chitariști-etalon în anii '70, au cântat și compus în Iris.
Iris 1, cel mai bun album rock românesc
Apariția primului album al grupului, în 1984, a ridicat și standardele muncii în studio, sound-ul fiind tot mai apropiat de ce se cânta în Occident și, mai ales, cum sunau discurile „de afară”. Iar piese precum „Cei ce vor fi”, „Trenul fără naș”, „Noaptea”, „Pe ape”, „La popas” sau „Iris” au devenit imnuri rock la fel de apreciate de iubitorii rockului și azi. Succesul discului le-a adus, paradoxal, mai multe piedici, astfel că soluția să fie pe scenă constant a fost să se alăture Cenaclului Flacăra, condus de Adrian Păunescu.
Însă intrarea în Cenaclu a adus frustrarea fanilor Iris din București, obișnuiți să-i vadă în fiecare săptămână fie la Club T4, fie la Casa de Cultură Petofi Șandor. Dar cu Cenaclul Flacăra, popularitatea lor s-a întins în toată țara. La acea oră, Cenaclul Flacăra era singura oportunitate de a te face cunoscut în fața publicului din țară cu acest stil de muzică deloc pe placul propagandei. Iar la Cenaclu se umpleau stadioanele. Radio România difuza puțin și cenzurat muzică rock, iar în rarele apariții la TVR, Iris nu avea voie să se exprime ca pe scenă. „Aveam senzația când filmam pentru televiziune că suntem ori la Mamaia, ori la Cerbul de Aur al anilor '60, stană de piatră, ca niște statui care dau din gură. Totuși, noi ne bucuram că mai apărem și noi la televizor”, povestea Nelu Dumitrescu.
„La Iris se face muzică, nu bani”
În ciuda succesului și a vânzărilor de discuri, Iris nu s-a îmbogățit. Fostul impresar al trupei Mircea Muscaliu spunea cu mai mulți ani în urmă: „La Iris nu se fac bani. Se face muzică și se bucură publicul. Nu a fost niciodată în Iris banul o prioritate. Nici nu se putea înainte de '89. Dacă ar fi fost și în România o industrie muzicală ca în Occident, Irișii erau milionari numai din vânzarea primului disc. Însă ce au făcut ei pentru rock-ul românesc este unic. Au adus spectacolul, au ridicat publicul de pe scaune și l-au adus la extaz cu vocea lui Minculescu, care, în anii '80, rupea sălile”. De altfel, faptul că la Iris nu deveneai milionar a dus și la multe schimbări, plecări la „mai bine” sau la trupe care nu aveau atâtea piedici. Nuțu Olteanu a plecat din Iris în 1985 la Holograf, grup care, cu un stil mai comercial, mai prindea turnee în străinătate, visul oricărui muzician din acele vremuri. Adrian Ilie a plecat în Statele Unite, Nuțu Olteanu, după o perioadă prolifică la Holograf, a plecat în Suedia, Dan Alex Sârbu, chitarist la începutul anilor '90, a plecat în Italia. Emil Lechințeanu, membru fondator, plecat în 1978 în SUA, a fost aproape să ajungă, în 1986, bassistul trupei Metallica după decesul lui Cliff Burton. Însă toți au lăsat ceva în Iris.
Povestea unei trupe care nu s-a stins
Încă de la venirea în Iris, în 1980, Cristi Minculescu a fost un simbol în trupă. Însă cele patru plecări ale lui din Iris, cauzate în principal de faptul că la Iris nu devii milionar, n-au alterat muzica făcută de Iris. Au venit soliști care au menținut standardul. Dan Bittman, Sanda Lăcătușu, Rafael, Toni Șeicărescu, toți au respectat tradiția vocii trupei, la care au adus o notă personală. Iar de opt ani este solist vocal permanent Costi Sandu care dovedește că Iris merge mai departe și fără Cristi Minculescu. De altfel, majoritatea fanilor Iris îl consideră un perfect succesor, iar pe Cristi trecutul. În actuala formulă, trupa lui Nelu Dumitrescu a arătat că este și prolifică, a lansat două albume, „Lumea toată e un circ” și „Zodiac”, iar la concerte se prezintă ca pe vremuri, plini de pasiune și cu show-uri electrizante.
50 de ani. Efemeride împreună cu Dumitru Prunariu
Pentru aniversarea de jumătate de secol, Nelu Dumitrescu și Iris pregătesc diseară un show special, un spectacol multimedia care va reuni istoria trupei cu simboluri cosmice și momente unice. „Prima parte, cu participarea specială a cosmonautului Dumitru Prunariu, promite o călătorie sonoră între spațiu și pământ — un omagiu pentru visul românesc de a se ridica deasupra limitelor”, se spune în descrierea show-ului de diseară.
A doua parte va fi cea a refrenelor inconfundabile: „Strada ta”, „Somn bizar”, „Pe ape”, „Iris”, „Trenul fără naș” sau „Cei ce vor fi”, piese care au trecut testul timpului, recunoscute după primele acorduri și cântate de publicul din sală mai tare decât de artiștii de pe scenă.
Vor fi și invitați speciali – Dan Bittman, Cezar Popescu, artiști din Vița de Vie, Bodo de la Pro Consul, prieteni de drum ai trupei. De asemenea, pe scenă va fi și noua colaboratoare Iris, soprana Angelica Popescu, cu care trupa explorează un stil nou pe scena românească rock, o abordare spre un power metal simfonic gen Nightwish din epoca Tarja Turunen, cu „o forță teutonă” pe care puține trupe actuale au curajul să o practice. De altfel, Iris prin principalii compozitori, Nelu Dumitrescu și Relu Marin, și-a actualizat permanent în ultimii ani stilul muzical la ce se cântă acum pe plan mondial, păstrând însă și amprenta tradițională Iris.
Puține trupe din România pot spune că au supraviețuit cinci decenii fără să-și piardă identitatea. Iris a trecut prin generații, crize, schimbări de componență, controverse, perioade de interdicție înainte de 1989, perioade în care au fost la pământ după ce un incendiu le-a ars toată aparatura, componenți care s-au luptat cu boli grave, dar a rămas fidel aceleiași idei: muzica rock trebuie să aibă suflet, nu doar sunet.
Cei 50 de ani de Iris înseamnă o poveste despre rezistență și despre reinventare. Fiecare perioadă a adus alt ton, altă voce, altă energie – de la anii cu Cristi Minculescu la formula cu Costi Sandu, sub conducerea lui Nelu Dumitrescu, mereu cu un suflu nou și dorința de a rămâne relevanți pe scena rock-ului românesc.
Era în ’82, când tata i-a adus în Cenaclu. Au venit acolo ca într-un refugiu şi au participat la spectacole până prin ’83-’84. Apoi, tot pe scena Cenaclului Flacăra s-a înfiinţat formaţia Voltaj. Asta a fost după ce, în ’82, s-a scindat grupul Iris: Cristian Minculescu, marele solist, şi Adrian Ilie, chitaristul şi marele compozitor de hard-rock, ca «disidenţi» din Iris, au înfiinţat trupa Voltaj.
Andrei Păunescu
Sigur că nostalgicii regretă lipsa lui Minculescu, însă generațiile noi, care n-au prins Irisul de acum 40-45 de ani, deja s-au obișnuit cu vocea lui Costi Sandu. Iar ce arată acest Iris al lui Nelu Dumitrescu arată că trupa este serioasă, compune, merge mai departe, nu trăiește doar din amintiri. Ceea ce văd, din păcate, la Cristi, Valter și Boro. N-au mai compus nicio piesă de la despărțire. Iată, sunt deja opt ani.
Fan Iris
Așteptam de ceva vreme acest concert aniversar. Nelu Dumitrescu a făcut mereu concerte excepționale la jubilee. Și la 40 de ani a fost minunat. De asemenea, abia aștept să-l revăd pe Nuțu Olteanu pe scenă în trupa pe care a înființat-o cu Lechințeanu și Nelu Dumitrescu. 50 de ani! Doamne! Fugeam de la liceu la concerte. Mulți fani Iris de azi nici nu erau născuți pe vremea aia... Dacă le povestesc că atunci când treceam pe lângă milițieni ne era teamă că nu ne lasă să intrăm la concert pentru că eram pletoși...
Fan Iris
Citește pe Antena3.ro
