x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Jagger şi Scorsese,film despre rock

Jagger şi Scorsese,film despre rock

de Alex Revenco    |    27 Oct 2011   •   21:00
Jagger şi  Scorsese,film despre rock

In lunga sa lista de 'meserii', Mick Jagger o adauga si pe cea de producator de televiziune. Daca prin compania sa, Jagged Films, a fost producatorul excelentului film 'Enigma', de aceasta data, Mick se asociaza cu regizorul Scorsese pentru a realiza un serial inspirat din efervescenta scena rock a anilor ’70. Scenariul 'povestii' va fi scris de Terence Winter, care a colaborat recent cu Martin Scorsese in filmul 'Boardwalk Empire'.

JAGGER-PRODUCATOR. Este vorba despre un director al unei case de discuri, dependent de cocaina, care activa la New York, pe vremea cand la concurenta erau punkul, muzica disco si un nou gen in perioada respectiva, numit hip-hop. Boss-ul de la Rolling Stones va fi producator executiv al serialului, alaturi de asociata sa, Victoria Pearman si de Rick Yorn, managerul lui Scorsese. Acest nou proiect va oferi prilejul unei noi colaborari intre Scorsese – Jagger – Pearman, dupa ce acelasi 'triumvirat' a realizat documentarul de mare succes 'Shine a Light'.

Discuri pentru Player
Tori Amos - Night of Hun­ters. Dupa mai bi­ne de do­ua­­zeci de ani de ca­riera, Am­os ra­ma­ne 'non­con­for­­mi­s­ta mu­zi­cii rock'. Acest album, al doispre­ze­ce­lea, a luat nastere la initiativa ce­lor de la casa de discuri Deutsche Grammophon, care i-au propus so­listei sa construiasca o poveste ba­za­ta pe teme clasice. Astfel, lucrari de Chopin, Schubert, Schuman sau Bach sunt 'regandite' de Tori Amos!

Justin Bieber - Under The Mistletoe. La 1 noiembrie urmeaza sa apara acest album de Craciun, ce contine pie­se binecu­nos­cute, dar si noi melodii de sar­ba­tori, coproduse de Bieber. Albumul va fi disponibil atat in format standard (CD), cat si in editie deluxe (CD+DVD). Editia deluxe include jumatate de ora de imagini filmate in 'spatele scenei', videoclipul 'Pray' plus alte patru piese.

Duffy - Endlessy. In urma cu doi ani, cu albumul de debut, interpreta din Tara Galilor a dat lovitura. A vandut sase milioane de discuri, a luat un premiu Grammy si trei Brit Awards. Pentru noul disc, Duffy a apelat la serviciile compozitorului Albert Hammond (tatal chitaristului de la The Strokes, Albert Hammond Jr.). A rezultat un disc 'retro', cu piese ritmate si balade.

×
Subiecte în articol: muzica rolling stones martin scorsese