Soţia legendarului muzician Lou Reed de la Velvet Underground face parte dintr-un grup 'special' de artişti de avangardă, care experimentează neîncetat. La viaţa ei a compus muzică şI a regizat filme, scrie versuri şI face fotografii, e critic de artă, a inventat instrumente, a colaborat cu NASA etc. Pentru a simplifica lucrurile, îi place să i se spună "artist multimedia'. Are o voce deosebită, o imaginaţie debordantă, cântă la vioară electrică şI keyboards. Joi seara, la Bucureşti, Laurie a ales să ne spună poveşti, reale şI imaginare, cu tâlc sau cu 'bătaie', de la începuturile universului până în zilele noastre. Câteva sute de oameni au umplut până la refuz sala Teatrului Naţional de Operetă şI au fost martori tăcuţi la elocventul recital Laurie Anderson, început cu o incredibilă povestioară. Pe vremea când Pământul încă nu se formase- nu erau decât Apa şI Cerul- existau milioane şI miliarde de păsări zgomotoase şI de toate neamurile, care nu ştiau să făcă altceva decât să zboare în cerc, zile şI nopţi la rând. La un moment dat moare tatăl unei privighetori iar privighetoarea -fiică nu ştie ce să facă, neexistând pământ, nu avea unde să-l îngroape, aşa că ia o decizie 'istorică' şI îl aşează pe ceafă ! Astfel s-a născut memoria - a spus Laurie - şI nimeni n-a îndrăznit s-o contrazică! Au urmat o serie de alte povestioare, cu ţărăni aparent fericiţi din Utah- care trăiau ca şI acum 450 de ani; cu indieni care au poreclit-o pe Laurie 'Urâta cu bijuterii' (bijuteriile fiind două lentile de contact), experienţele trăite ca profesoară de arte în Italia sau angajată la McDonald's în SUA etc. Aşa cum spuneam, spectacolul intitulat 'Transitory Life- A Retrospective, Songs and Stories' a avut mai multe Stories decât Songs şI a fost, întradevăr, o retrospectivă cu selecţii din primele albume ale artistei (precum Like A Stream- 1978) până astăzi (Homeland- 2010). În loc de încheiere aş dori să adresez sincere felicitări şI mulţumiri celor implicaţi în organizarea Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical 'Viaţa e frumoasă', care au avut iniţiativa de a invita la Bucureşti doi mari "F": Fenomenalii Tiger Lillies şI Fabuloasa Laurie Anderson.