Unul dintre cele mai aşteptate albume din 2008, noul Mariah Carey va ajunge în magazine la 14 aprilie, în Europa, şi la 15 aprilie, în America de Nord.
La jumătatea lui aprilie, noul album se lansează în lumea întreagă
Unul dintre cele mai aşteptate albume din 2008, noul Mariah Carey va ajunge în magazine la 14 aprilie, în Europa, şi la 15 aprilie, în America de Nord.
Este primul material al interpretei, de la “The Emancipation of Mimi”, care a câştigat Grammy pentru “Best Contemporary R&B Album” şi a fost cel mai bine vândut disc din 2005: şase milioane de exemplare în SUA şi peste zece milioane în lume.
INVITAŢI. E=MC2 (“Emancipation equals Mariah Carey to the second power”) este al 11-lea disc de studio şi al 15-lea din carieră. Primul single este “Touch My Body” şi a fost scris şi produs de Mariah Carey, C. “Tricky” Stewart şi The-Dream, iar clipul a fost regizat de Brett Ratner. În afară de C. “Tricky” Stewart şi The-Dream, alţi invitaţi pe care Mariah i-a avut pe discul E=MC2 sunt Jermaine Dupri, DJ Toomp, Stargate, Will.I.Am, Bryan Michael Cox, Nate “Danjahandz” Hills şi James Poyser.
SUCCES. Cu noul disc, producătorii executivi Mariah Carey şi Antonio “L.A.” Reid (bosul de la Island Def Jam Music Group) speră să repete succesul înregistrat de “The Emancipation Of Mimi”. Considerat un “fenomen al industriei muzicale”, albumul anterior a ajutat-o pe Mariah să ajungă “Cea mai de succes interpretă din istoria muzicii”, cu peste 160 de milioane de unităţi vândute.
De asemenea, cu 17 melodii ajunse pe primul loc, Mariah este singura interpretă aflată în activitate şi prezentă în Hot 100, cu mari şanse de a depăşi recordul istoric deţinut de Beatles, cu 20 de piese Number One.
Discuri pentru player
Duran Duran
Red Carpet Massacre. Când au intrat în studio pentru înregistrarea unui nou album, cei de la Duran Duran au reuşit să se raporteze la soundul acestor ani, realizând un material plin de curaj şi de atitudine. Discul a fost tras împreună cu Timbaland, Nate ’Danja’ Hills şi Justin Timberlake la New York şi definitivat în Marea Britanie. După cum se ştie, în anul care a trecut, Simon, Nick, John & Roger au fost invitaţi la două mari evenimente muzicale, Concert For Diana şi Live Earth.
Shakira
Oral Fixation Tour. “Gabriel García Márquez şi Shakira: doi columbieni care – indiferent de timp şi spaţiu – trebuiau să se întâlnească... Dragoste în vremea holerei – cartea, Dragoste în vremea holerei – muzică din film – o poveste care trebuie relevată numai ascultând vocea Shakirei şi versurile pieselor... Marquez a vrut să transmită exact această muzică şi a ales-o personal pe Shakira pentru trei piese de pe soundtrack.” Prezentă pe DVD, “Las de la Intuición” rezistă de anul trecut în topurile din România.
Justin Timberlake
FutureSex /LoveShow, Live from Madison Square Garden. Dublul DVD conţine concertul susţinut de Timberlake în celebra arenă din New York, plus filmări inedite din spatele scenei, fiind disponibil atât în variantă standard, cât şi în format Blu Ray. Câteva titluri: “Like I Love You”, “My Love”, “Senorita”, “Sexy Ladies”, “Until The End of Time”, “What Goes Around”, “Chop Me Up”, “Rock Your Body”, “Damn Girl”, “Summer Love”, “Losing My Way”, “Cry Me A River”, “Love Stoned” (All Over Again), “Another Song”, “Bitterwsweet Symphony”.
Alicia Keys
As I Am. După ce a spart topurile din lumea întreagă cu fenomenalul “No One”, Alicia Keys continuă să facă istorie cu cel de-al treilea album de studio, intitulat “As I Am”. Acesta a debutat în topul de 200 de la Billboard direct pe locul 1. Până în prezent, artista americană (în vârstă de 28 de ani) a vândut în întreaga lume peste 41 de milioane de albume şi discuri singles şi a câştigat numeroase premii: 11 Grammy, 11 Billboard, trei American Music şi 14 NAACP Image Awards.