x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Muzica ne reunește oriunde ne-am afla! Un mesaj liric de speranță, din partea artiștilor Operei Naționale Române Cluj-Napoca

Muzica ne reunește oriunde ne-am afla! Un mesaj liric de speranță, din partea artiștilor Operei Naționale Române Cluj-Napoca

de Magdalena Popa Buluc    |    18 Mai 2020   •   13:41
Muzica ne reunește oriunde ne-am afla! Un mesaj liric de speranță, din partea artiștilor Operei Naționale Române Cluj-Napoca
Sursa foto: NICU CHERCIU

Artiștii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca transmit un mesaj liric de solidaritate și speranță, online.

    Chiar dacă suntem încă departe fizic, muzica ne reunește, oriunde ne-am afla! afirmă artiștii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca care transmit un mesaj de speranță și solidaritate prin interpretarea virtuală a lucrării „Ave Maria” de Vladimir Vavilov (Caccini), împărtășită online sâmbătă, 16 mai 2020.

      Într-o perioadă în care resimțim încă pregnant distanțarea socială, temerile și incertitudinile determinate de răspândirea Coronavirus, arta reprezintă un univers al armoniei și frumosului în care publicul de pretutindeni poate pătrunde acum, printr-un simplu click. O astfel de călătorie ne oferă și lucrarea interpretată de artiștii teatrului liric clujean, orchestrată de Flaviu Mogoșan – totodată semnatarul conceputului artistic,  în interpretarea sopranei Diana Țugui și a mezzosopranei Iulia Merca, acompaniate de membri ai Orchestrei Operei Naționale Române Cluj-Napoca. Le-au fost alături Magdy M. Hawash (video) și Nicu Cherciu  care au creat un colaj emoționant cu filmări și fotografii ale unui Cluj pustiu, dar solidar în grija pentru cei din jur.

    Opera Națională Română din Cluj-Napoca a fost, de altfel, alături de spectatorii săi pe tot parcursul izolării, oferindu-le bisăptămânal transmisii live ale celor mai memorabile și îndrăgite spectacole din arhiva instituției, accesibile pe site-ul www.operacluj.ro și canalul YouTube. Microstagiunea virtuală stârnește în continuare mesaje de încântare și recunoștință ale utilizatorilor din țară și străinătate, bucuroși să retrăiască emoția unui spectacol.

       Aceste inițiative artistice vin în întâmpinarea aniversării de 100 de ani ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, prima instituție lirică înființată în țara noastră, pe data de 25 mai 1920. Un secol mai târziu, artiștii clujeni intenționează să celebreze cu fast deosebita ocazie, în pofida restricțiilor resimțite în această perioadă. Deși perspectiva inițială pentru marcarea Centenarului anunța o premieră cu AIDA de Giuseppe Verdi pentru scena clujeană, noile planuri aniversare dezvăluie un eveniment la rândul său de excepție. OPERA 100, evenimentul pus în scenă luni, 25 mai 2020, de la ora 19:00, promite numeroase surprize plăcute, clipe emoționante și invitați speciali – toate acestea transmise LIVE de TVR Cluj (partener al evenimentului), precum și pe paginile Facebook ale Televiziunii Române Cluj și Operei clujene.

     Vă invităm să vă bucurați atât de acest moment muzical, precum și de evenimentul aniversar OPERA 100, transmis live luni, 25 mai 2020, atunci când vom ura împreună, de oriunde ne-am afla:  La mulți ani, Opera Națională Română Cluj-Napoca!

 

 

 

 

×