”O harpă de poveste” și ”Anotimpurile”de Vivaldi deschid Zilele Muzicale Româno-Americane
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu devine gazda proiectului ”Zilele Muzicale Româno-Americane”. Timp de 5 zile, între 1 și 5 iulie, pe strada Cetății va răsuna muzica clasica, jazz-ul, muzica simfonică sau ska-punk-reggae. Prima seară a festivalului va prilejui întâlnirea publicului cu muzicienii Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu alături de dansatorii Teatrului de Balet Sibiu, într-un spectacol de muzică și dans, pe muzica „Anotimpurilor” lui A. Vivaldi. Festivalul se deschide, la ora 19, cu ”O harpă de poveste” - proiect ce aduce pe scenă povestea unui instrument construit în 1827.
Festivalul ”Zilele Muzicale Româno-Americane” va debuta miercuri, 1 iulie în fața Sălii Thalia, pe ”cea mai frumoasă stradă din Sibiu”, la ora 19 cu ”O harpă de poveste”. Proiectul aduce pe scenă povestea unui instrument original, construit în 1827, păstrat într-o stare excepțională, instrument care aparţine unei familii cu adânci rădăcini muzicale din România, familia Iuşceanu-Corjos. Povestea spune că această harpă a rămas pe teritoriul actualei Românii luată de la un ofițer german aflat în retragere la finalul celui de-al doilea război mondial, la schimb pentru un sac de merinde, fiind coborâtă dintr-o căruță pe ulița unui sat din vestul Transilvaniei, în care se afla acesta în timpul retragerii armatei germane din 1944. Proiectul readuce parfumul muzical al secolului al XVIII-lea sau al epocii de început de secol al XIX-lea cu o antologie de lucrări pentru harpă solistă, în dialog cu clarinetul sau împletindu-și particulele sonore cu delicateţea corzilor orizontale ale pianului, repertoriul ajungând până în secolul XX.
Tot miercuri, însă de la ora 21, publicul este invitat să participe la un eveniment deosebit: ”Anotimpurile” de A. Vivaldi, un specatcol de muzică și balet, o colaborare între Filarmonica de Stat Sibiu și Teatrul de Balet Sibiu. Pe scena amplasată pe Esplanada Sălii Thalia vor urca 13 muzicieni din Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu alături de 17 dansatori ai Teatrului de Balet Sibiu, în coregrafia Aleishei Sibhoun Gardner.
Intrarea la toate evenimentele din programul festivalului este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul este organizat de Filarmonica de Stat Sibiu cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Ştiri din .ro
Jumătatea dispărută sau ce preț are renunțarea la propria identitate
Patru cărţi obligatoriu de avut
Ioana Maria Stăncescu, laureată a 'Festival du Premier Roman' de la Chambéry
Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Artei
„La Traviata”, operă în concert, transmisă online de Opera Națională București
Femei de Oscar. Cinci actrițe în cursa pentru celebra statuetă

PS Claudiu Lucian Pop este noul Episcop de Cluj-Gherla

HAYDN-MOZART-BEETHOVEN, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL, LIVE de la SALA RADIO

Când va fi redeschisă celebra catedrală Notre-Dame din Paris
„Mistreţul orb şi alte prevestiri”. O colecţie de poveşti fascinante, de Nicolae Dan Fruntelată. De mâine, cu Jurnalul. „Doar cultura ne poate vaccina împotriva tuturor pandemiilor din lumea asta”

Serialul dramă Pe viață (For Life), din 12 aprilie, la AXN. Drumul de la o condamnare pe viață la o carieră în avocatură

BAFTA 2021: road-trip-ul american Nomadland triumfă

Kunsthalle Bega anunță deschiderea sezonului expozițional cu solo showul Laurian Popa - Soft Objects

Actorul platit cu 1,7 milioane dolari/episod, în serial la TVR1
Experimentul DAU. Natasha, premiat cu Ursul de Argint la Berlin, lansat în premieră pe TIFF Unlimited
