În semn de reverenţă adusă compozitorului George Enescu, ediţia 2017 se va deschide cu “Oedipe”, sub bagheta cunoscutului dirijor Vladimir Jurowski – dirijor principal al London Philharmonic Orchestra.
La ediţia recent încheiată a Festivalului, 22 de lucrări de George Enescu au fost interpretate de cele mai importante orchestre ale lumii şi de cei mai valoroşi artişti internaţionali.
Programul ediţiei din 2017, avându-l ca preşedinte onorific pe legendarul Zubin Mehta, este definitivat în proporţie de 80% şi include prezenţe celebre precum Scala din Milano, care va interpreta o lucrare de George Enescu, pianistul Lang Lang, dirijorul Valery Gergiev şi Antonio Pappano care va dirija Simfonia a III-a de George Enescu.
Urmărind promovarea muzicii marelui compozitor român George Enescu şi aducerea muzicii sale în prim-plan naţional şi internaţional, Festivalul George Enescu 2017 se va deschide cu “Oedipe” de George Enescu, în viziunea dirijorului Vladimir Jurowski, în prezent dirijor principal al prestigioasei London Philharmonic Orchestra şi, de curând, ales dirijor principal şi al Berlin Radio Symphony Orchestra/Rundfunk Sinfonie-orchester Berlin.
Vladimir Jurowski îl succede în funcţia de dirijor principal al Orchestrei simfonice radio din Berlin pe Marek Janowski, într-una dintre succesiunile considerate de grad zero în lumea muzicii clasice internaţionale. Sub bagheta lui Marek Jurowski, orchestra berlineză a prezentat în ediţia 2013 a Festivalului impresionanta tetralogie “Inelul Nibelungului”, de Wagner, în premieră.
În acelaşi timp, Filarmonica din Berlin a decis, după prezenţa în premieră în cadrul ediţiei 2015 a Festivalului, după 15 ani de negocieri, că va reveni la Bucureşti în ediţia din 2019.