O seara de muzica moderna, deci cu lucrari de secol XX, pare de la inceput sortita insuccesului la public. Cu toate acestea, marti, sala a fost plina si aplauzele frenetice. As spune ca reusita concertului s-a datorat celor trei personalitati care au marcat seara: tenorul Ian Bostridge, mezzo-soprana Angelika Kirchschlager, dirijorul si compozitorul Heinz Karl Gruber.
Am avut deci ocazia sa-i ascultam pe doi dintre cei mai mari interpreti de lied, muzica vocal-simfonica si opera ai epocii noastre, si admiratia pentru arta lor nu a diminuat in auditia interpretarilor "pe viu' de la Ateneu.
Ian Bostridge (despre care putini stiu ca s-a facut cunoscut mai intai in domeniul stiintei, ca fi zician, apoi ca membru al Academiei Britanice si cu o carte despre Vrajitoria in perioada 1650 – 1750) a avut in ultimele doua decenii o activitate interpretativa extrem de intensa, serile de lieduri si inregistrarile sale cu muzica de Schubert, Schumann, Wolf, dar si Britten, starnind elogii unanime.
Ca dovada, a avut 11 nominalizari la premiile Grammy. Expresivitatea cantului sau, varietatea admirabila a modurilor de rostire vocala legate strans de textul poetic (mergand de la aproape recitare la arcuri melodice foarte largi, vocalize si triluri, de la soapte la un adevarat urlet) au dat un contur puternic liedurilor lui Britten, satira ascutita indreptata impotriva violentei, a intolerantei, a razboiului.
Intr-un alt registru, intr-un alt stil, unul mai eclectic si mai departat de repertoriul clasic, evocand muzica de cabaret, de sansoneta, sau de opereta de la inceputul veacului al XX-lea, in care textul trebuie mai mult "spus', Angelika Kirchschlager a fost de o naturalete cuceritoare, partitura permitandu-i din cand in cand sa dezvaluie si calitatile deosebite ale vocii sale.
Cei doi mari cantareti au beneficiat de sustinerea unei orchestre de excelenta conditie, omogena, precisa, cu solouri executate remarcabil. Cele doua partituri, semnate Gruber si Britten (mai putin Weill) solicita din plin toate compartimentele ansamblului, cu deosebire alamurile si percutia, cu efecte dintre cele mai diverse si nu rareori dificile. Heinz Karl Gruber s-a dovedit un dirijor de o mare mobilitate si energie, iar calitatea de compozitor ii sporeste fara indoiala eficacitatea in obtinerea efectelor dorite in discursul orchestral.
Lucrarea sa, Northwind Pictures, folosind selectiv materialul orchestral din propria opera lansata cu sase ani in urma, ne-a aparut ca o suita de momente cinematografice, teatralitatea, sugestivitatea fi ind clar urmarite. Elementul ilustrativ justifica astfel si amestecul de stiluri, atonalismul, muzica concreta, neoromantismul.
Baletul cantat satiric al lui Kurt Weill aduce un mesaj umanist inca valabil printr-un limbaj sonor foarte accesibil, atat vocal, cat si orchestral. Sa mentionam aici si contributia cvartetului vocal realizat impecabil de tenorii Ian Bostridge si Johannes Chum, baritonul Florian Boesch si basul Klemens Sander.