x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Turneul Național ”Orgile României” 2024. Organiștii Eduard Antal și Maria-Luisa Andrici susțin primul concert  la Catedrala Sf. Iosif din București

Turneul Național ”Orgile României” 2024. Organiștii Eduard Antal și Maria-Luisa Andrici susțin primul concert  la Catedrala Sf. Iosif din București

de Magdalena Popa Buluc    |    05 Iul 2024   •   14:00
Turneul Național ”Orgile României” 2024. Organiștii Eduard Antal și Maria-Luisa Andrici susțin primul concert  la Catedrala Sf. Iosif din București

Turneul Național ”Orgile României”, susținut de organiștii Eduard Antal și Maria – Luisa Andrici, începe duminică, 7 iulie, de la ora 20:00, cu un concert la Catedrala Sfântul Iosif din București.

Concertul din 7 iulie marchează debutul celor doi muzicieni în noua formulă la patru mâini și patru picioare pentru ediția turneului din acest an.

Catedrala Sfântul Iosif, acest loc încărcat de istorie, găzduiește o orgă extraordinară la care au cântat organiști extrem de importanți. Recent, aici au concertat personalități de renume mondial precum Josep Solé Coll - organistul principal al celebrărilor Papei Francisc, Thierry Escaich - noul organist al Catedralei Notre-Dame din Paris, sau Jean-Baptiste Robin - organistul Capelei Regale din Versailles, dar și mulți alții.

Organistul Eduard Antal declara zilele trecute: În calitate de organiști ai acestei catedrale, eu și Maria – Luisa avem un sentiment de confort pentru acest început, dar în același timp simțim și o responsabilitate puternică. Este o onoare și o provocare să continuăm tradiția de excelență muzicală a catedralei și ne lăsăm inspirați de interpretările artiștilor de seamă care au concertat aici. Suntem motivați profund să menținem aceste standarde ridicate și ne dedicăm cu pasiune și devotament rolului nostru. Fiind parte a acestui loc special, ne străduim să aducem contribuția noastră la istoria sa muzicală, continuând astfel tradiția de excelență care definește Catedrala Sfântul Iosif. (organistul Eduard Antal).

Programul turneului este alcătuit din lucrări pentru patru mâini și patru picioare ale compozitorilor Adolph Hesse și Denis Bédard, dar vor fi şi aranjamente pe teme de Johann Sebastian Bach sau Wolfgang Amadeus Mozart.

Catedralele și bisericile care dețin câte o regină a instrumentelor pe care vor cânta cei doi muzicieni sunt Catedrala ”Sfântul Iosif” (București - 7 iulie), Catedrala Romano-Catolică ” Sfânta Fecioară Maria, Regină” (Iași - 11 iulie), Biserica Romano-Catolică ”Sfântul Mihail Arhanghelul” (Săbăoani - 12 iulie), Biserica Evanghelică (Bistrița - 14 iulie), Biserica Romano-Catolică ”Sfântul Anton de Padova” (Arad - 16 iulie), Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime” (Vinga - 17 iulie), Mănăstirea Sfânta Maria din Radna (Lipova - 18 iulie), Biserica Greco-Catolică ”Immaculata” (Deva - 20 iulie).

Turneul Național ”Orgile României” se va încheia cu un concert pe 5 noiembrie la Ateneul Român din București.

 

 

Program muzical:

1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Triosonata V în do major, BWV 529

2. Max Reger (1873-1916) – Toccata în re minor, op. 59, nr. 5

3. Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) – Church Sonata no. 10 in F major, K.244

4. Adolf Hesse (1809-1863) – Fantezia în re minor op. 87

5. Gabriel Fauré (1845-1924) – Valse din suita Dolly op. 56

6. Enrico Bossi (1861-1925) – Scherzo în sol minor, op. 49, nr. 2

7. Sergei Rachmaninoff (1873-1943) – Polka Italienne

8. Denis Bédard (1950*) – Petite Suite: Introduction / Fanfare / Lied / Scherzando

 

Itinerar:

7 iulie – București, ora 20:00 - Catedrala Sfântul Iosif

11 iulie – Iași, ora 19:00 - Catedrala Romano-Catolică ” Sfânta Fecioară Maria, Regină”

12 iulie – Săbăoani, ora 20:00 - Biserica Romano-Catolică ”Sfântul Mihail Arhanghelul”

14 iulie – Bistrița, ora 19:00 - Biserica Evanghelică

16 iulie – Arad, ora 20:00 - Biserica Romano-Catolică ”Sfântul Anton de Padova”

17 iulie – Vinga, ora 19:30 - Biserica Romano-Catolică ”Sfânta Treime”

18 iulie – Lipova, ora 19:00 - Mănăstirea Sfânta Maria din Radna

20 iulie – Deva, ora 19:00 - Biserica Greco-Catolică ”Immaculata”

 

5 noiembrie - București -  Ateneul Roman

 

Biografii

Eduard Antal, născut în 1992, organistul-titular al catedralei romano-catolice Sfântul Iosif din București și managerul de proiect al Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae, este o prezență activă în lumea muzicii clasice.

Absolvent al ciclurilor de licență și de master în specializarea orgă la Universitatea Națională de Muzică București, sub îndrumarea profesorului Dan Racoveanu, Eduard continuă călătoria sa academică ca doctorand, avându-l drept coordonator pe profesorul și compozitorul Dan Dediu.

Eduard a reprezentat UNMB în proiectul „Young Musicians – Ambassadors of the National University of Music Bucharest” și s-a evidențiat ca laureat al Concursului național de interpretare „Ada Ulubeanu” în anii 2019 și 2020, primind și prestigiosul premiu „Franz Xaver Dressler” pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de orgă.

Recunoașterea performanțelor sale remarcabile a fost subliniată prin acordarea bursei de excelență din partea UNMB în 2018, iar în perioada 2017-2018 a fost bursier al Fundației „Principesa Margareta a României”, în cadrul programului „Tinere Talente”.

Eduard a susținut recitaluri ca solist în diverse țări precum Elveția, Polonia, Italia, Ungaria, Turcia, și în orașe importante din România, contribuind la promovarea muzicii de orgă într-un spectru internațional. Din anul 2020 realizează o incursiune în peisagistica instrumentelor de pe teritoriul României, concertând în cadrul Turneului național „Orgile României”.

Participând la festivaluri notabile la nivel național și internațional, precum SIMN, Festivalul Internațional de Orgă București, Organ Nights, Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae, Eduard a confirmat abilitățile sale artistice și pasiunea pentru muzică.

Colaborările sale includ apariții ca solist alături de Orchestra Națională Radio, Big Band-ul Radio, Filarmonica Arad, și numeroase colaborări cu Filarmonica „George Enescu” din București, Corul Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, precum și orchestrele Universității Naționale de Muzică din București: „Universitaria”, „Concerto” și „BAROCkerii”.

De asemenea, Eduard este bursier al Institutului Cultural Român, la Paris, cu bursa „George Enescu” la Cité Internationale des Arts ceea ce îi oferă oportunitatea de a-și îmbogăți experiența artistică la nivel internațional. Eduard Antal continuă să îmbine virtuozitatea sa muzicală cu devotamentul față de promovarea și evoluția artei organistice în România și în afara ei.

Maria-Luisa Andrici s-a născut la data de 14 octombrie 1999, în localitatea Verona din Italia. A început studiul pianului la vârsta de 5 ani, un an mai târziu câștigând premiul I la categoria ei de vârstă, în cadrul Concursului Național de Interpretare Instrumentală „Carl Czerni” din Piatra Neamț. A absolvit Colegiul Național de Arte „Octav Bancilă” din Iași, clasa de pian, prof. Alexa Claudia.

Drumul său muzical s-a conturat prin participarea activă la olimpiade, masterclass-uri și concursuri atât la nivel național, cât și internațional. În vara anului 2022, a finalizat studiile de licență la „Universitatea Națională de Muzică București”, specializarea orgă, sub îndrumarea domnului profesor Dan Racoveanu. Pe parcursul celor patru ani de studenție, a susținut concerte de orgă, iar în 2020 a fost laureată a Concursului Național de Interpretare „Ada Ulubeanu”. În perioada 16-18 mai 2022, a participat la Masterclass-ul susținut de organistul Jean-Baptiste Robin în cadrul Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae ediția a II-a.

Maria-Luisa Andrici și-a finalizat studiile de licență la Universitatea Națională de Muzică București, specializarea orgă, sub îndrumarea profesorului Dan Racoveanu, iar din iunie 2024, este absolventă a Conservatorului din Lugano, Elveția, unde a urmat programul de studii „Master of Arts in Music Performance” sub îndrumarea profesorului Stefano Molardi. Dincolo de pregătirea muzicală, Maria-Luisa a dorit încă de mică să își pună talentul în slujba oamenilor. Este una dintre promotoarele proiectului „Să dăruim iubire”, implementat în 2009 pentru a veni în sprijinul copiilor din deșertul Chalbi, Kenya. Prin evenimente, recitaluri, turnee și concerte vocale și instrumentale în țară și în alte părți ale lumii, a contribuit la conștientizarea și ajutorarea acestor copii.

×