Un recital surpriză: Kopatchinskaja, Ursuleasa şi Kopatchinski

In primul rand, Sala mica a Palatului, duminica dimineata, era arhiplina – ceea ce mai rar s-a intamplat la Sala Radio, tot in seria 'Enescu si contemporanii sai". Sigur, era intalnirea cu Mihaela Ursuleasa – 'copilul minune" de acum 20 de ani, care uluia prin siguranta si tehnica si care, alaturi de profesoara ei, Stela Dragulin, devenise o stea, un idol al copiilor muzicieni si nu numai. Era colaborarea cu violonista din Moldova, Patricia Kopatchinskaja – recunoscuta in lume, dupa Marele Premiu obtinut in anul 2000, in Mexic, la Concursul international Henryk Szeryng, dupa turneele intercontinentale alaturi de prestigioase ansambluri, dar si pentru atitudinea nonconformista in prezentarea ei (canta desculta ca sa simta podeaua sub talpi!), in abordarea paginilor pe care le alege in repertoriu.

Era, cum spuneam, posibila depanare a unui recital mai putin obisnuit – ceea ce s-a si intamplat. Au debutat cu foarte colorata Rapsodie nr. 2 pentru pian si vioara de Bartók – de la intonarea delicata a firului melodic, la vivacitate, sustinere ferma a ritmurilor (Patricia canta pe o vioara de colectie, anume Pressenda, 1834). Au dat energie si sensibilitate Dansurilor romanesti de Bartók, fiecare moment capatand personalitate, o anume distinctie. S-au jucat, pur si simplu, cu Variatiunile I de Cage, trecind fara nici o secunda de ezitare, de la note la mima, la soapte, la vorbe, la show. (O compozitie care nu are nici un haz daca nu este vazuta). Kopatchinskaia, alaturi de tatal ei, solist la un tambal preparat electronic, s-a straduit sa reliefeze tot ce este sensibil si interesant de retinut din piesa lui Kurtag, asa cum Victor Kopatchinski a interpretat solo si un Omagiu de Kurtag – lucrari prea putin interesante si deloc bine alese sub sigla 'Enescu si contemporanii sai".

Mihaela Ursuleasa este in mare forma, in plina cariera internationala. Dincolo de virtuozitate, forta, eleganta, stil are tineretea si bucuria prezentei pe podium, a intalnirii cu marele public, cu melomanii care-I urmaresc evolutia. Patricia Kopatchinskaia este si ea o maestra a arcusului, iar pe vioara ei-'minune", fl ajeoletele, sul ponticello etc., sunetele obisnuite, in pasaje lente, linistite sau de mare tensiune devin tablouri, povesti de ascultat ore in sir. Cu alte cuvinte, doua tinere interprete cu un palmares impresionant, pentru ca impresionanta este si maturitatea, profunzimea, originalitatea si prospetimea abordarii unor creatii capitale precum Sonata a III-a in la minor pentru pian si vioara in caracter popular romanesc de George Enescu.

Sunt deja un cuplu rodat, partitura enesciana a fost si inregistrata, dar in sala, a sunat coplesitor. In sensul unei interpretari vii, adevarate, foarte aproape de melomani, pentru ca fiecare nuanta, fiecare enunt urmat de dezvoltare sa capteze, sa cucereasca.