x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica UNTOLD anunţă sold out la abonamente; cum mai pot fi procurate bilete

UNTOLD anunţă sold out la abonamente; cum mai pot fi procurate bilete

de Redacția Jurnalul    |    24 Iul 2023   •   19:15
UNTOLD anunţă sold out la abonamente; cum mai pot fi procurate bilete
Sursa foto: Facebook/ Neversea

Organizatorii UNTOLD, unul dintre cele mai aşteptate evenimente muzicale ale verii, anunţă, luni, într-un comunicat de presă, că toate abonamentele pentru cea de-a 8-a ediţie a festivalului sunt epuizate.

"Cei care doresc să experimenteze atmosfera Universului UNTOLD, festival care ocupă locul 9 în lume în Top 100 Festivals, sunt invitaţi să opteze pentru abonamentele VIP. Biletele de o zi reprezintă, de asemenea, o opţiune pentru cei care doresc să se alăture distracţiei pe parcursul unei zile. Pentru a oferi oportunitatea cât mai multor fani de a participa la acest festival magic, UNTOLD va deschide o listă de aşteptare limitată", precizează organizatorii UNTOLD.

Cei care doresc să se înscrie pe lista de aşteptare, o pot face pe site-ul oficial al festivalului.

"Accesul la waiting list va fi disponibil începând cu data de 24 iulie. Lista de aşteptare va fi gestionată în ordinea primirii înregistrărilor şi va fi accesibilă doar pentru un număr limitat de fani. Cei care optează pentru a primi prin "Transfer", biletul de o zi sau abonamentul din platforma de Check-in Online, sunt rugaţi să se asigure că persoana de la care primesc biletul sau abonamentul a realizat transferul către adresa lor de e-mail. Pe lângă transferul propriu-zis, din platforma de Check-in Online, este necesar să primească şi biletul în format pdf sau fizic. Accesul în festival e nevoie de un cod QR valid şi Check-In Online pe platforma https://topup.in-town.ro/web/untold2023. În fiecare an, sute de mii de fani vin în Cluj-Napoca pentru a scrie împreună un nou capitol din povestea festivalului UNTOLD, iar ediţia din acest an promite să fie una de neuitat.", mai anunţă organizatorii UNTOLD.

Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 3-6 august 2023.

×
Subiecte în articol: Untold sold out abonament