Concertul lui Julio Iglesias de la Sala Palatului din Bucuresti, prevăzut inițial pentru 20 mai 2015, a fost reprogramat pe 02 iulie 2015, din motive tehnice, transmit ogranizatorii într-un comunicat de presă.
Artistul spaniol va începe a doua parte a turneului său european 2015, pe 22 mai, la Cluj, la Sala Polivalentă.
Biletele achiziționate pentru spectacolul din 20 mai, de la Bucuresti, rămân valabile pentru concertul din iulie, dar persoanele care doresc recuperarea contravalorii acestora se pot adresa punctului de vânzare de la care au fost procurate, începând cu data de 18 mai 2015.
În continuare, spectatorii interesați să participe la evenimentul din 02 iulie își vor putea procura biletele prin intermediul agenției EVENTIM de la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carturești, Humanitas, de la Sala Palatului și online prin www.eventim.ro, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc.
Totodată organizatorii invită pe cei interesaţi să participe în această seară, la ora 19.00, la sesiunea de autografe a lui Julio Iglesias Jr. fiul mijlociu al marelui artist, care se va afla în foaierul Grand Cinema & More ( Băneasa Shopping City).

Citește pe Antena3.ro