x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Noi povești și aventuri Armada și NEZUMI by Nemira la East European Comic Con 2025

Noi povești și aventuri Armada și NEZUMI by Nemira la East European Comic Con 2025

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Apr 2025   •   17:15
Noi povești și aventuri Armada și NEZUMI by Nemira la East European Comic Con 2025

Imprinturile Armada și NEZUMI ale editurii Nemira celebrează cultura pop alături de pasionații de filme, seriale TV, Sci-Fi și fantasy, Gaming, cultură japoneză, Anime, Manga, jocuri de societate și, nu în ultimul rând, tehnologie, prin prezența în cadrul celui mare eveniment dedicat lor, East European Comic Con, care se desfășoară între 25-27 aprilie 2025 la Romexpo.

De la standul editurii, Răsăritul se vede în orice moment al zilei

Primăvara aceasta ne-am reîntors în Panem, odată cu cel de-al cincilea roman din universul „Jocurile foamei”, al autoarei Suzanne Collins. „Răsăritul în ziua extragerii”, cel mai recent volum al seriei, a fost lansat în 18 martie 2025, într-un eveniment editorial de amploare, cartea fiind publicată concomitent în 30 de țări din întreaga lume, printre care și România. Fanii universului distopic imaginat de Suzanne Collins, ale cărui ecranizări sunt extrem de populare în întreaga lume, se vor putea bucura de surprize inspirate de universul seriei, își vor putea testa cunoștințele despre unul dintre cele mai fascinante personaje, Haymitch, protagonistul acestui roman, și vor avea parte de numeroase premii care cresc plăcerea lecturii oriunde, oricând, oricum.

La standul Nemira, cititorii vor putea descoperi și alte noutăți editoriale Armada mult așteptate: „Dragonul roșu”, primul volum din seria „Hannibal Lecter”, de Thomas Harris, „Casa întunericului”, continuarea romanului „Talismanul”, de Stephen King și Peter Straub, primele patru volume ale seriei „Turnul întunecat”, coloana vertebrală a operei lui Stephen King, „Toate celelalte mame mă urăsc”, de Sarah Harman, thrillerul acestei veri, un amestec irezistibil de mister și umor.

Sâmbătă, 26 aprilie, între orele 13.00-15.00, scriitorul Marian Coman, coordonatorul imprintului Armada, va da autografe pe volumele „Ultima carte” și „Omulețul din perete” și va răspunde întrebărilor cititorilor într-o sesiune de Q&A.

Aventuri noi & Manga Love Letters

NEZUMI by Nemira aduce la ediția de anul acesta a East European Comic Con continuări ale unor serii populare. Fanii benzilor desenate japoneze vor avea ocazia să descopere noile aventuri ale eroilor unor serii îndrăgite precum „Justițiarii din Tokio”, „Atacul titanilor”,„Minciuna ta din aprilie” și „Fata de Dincolo”.
 

Duminică, 27 aprilie, fanii manga sunt invitați de Nemira și Cărturești să-și exprime dragostea pentru seriile si personajele lor preferate. Aceștia sunt așteptați la standul Cărturești pentru a scrie Manga Love Letters, iar cele mai impresionante scrisori vor fi premiate.

Echipajele Armada și NEZUMI by Nemira își așteaptă cititorii pe toată durata desfășurării evenimentului cu noutăți editoriale și continuări ale unor serii îndrăgite, cu oferte speciale, reduceri consistente și alte suprize comerciale și activități interactive.

Despre Armada

Armada poate fi considerat cel mai consistent imprint de SF, fantasy și thriller din România. Cu peste 250 de titluri publicate de la lansare, Armada îi are în portofoliu pe unii dintre cei mai populari autori ai genului: George R. R. Martin, autorul romanului „Urzeala tronurilor”, Stephen King, maestrul literaturii horror, Frank Herbert, creatorul universul „Dune”, Andrzej Sapkowski, creatorul seriei Witcher, care a stat la baza celui mai popular joc video din lume și mulți, mulți alții. Laureate ale celor mai importante premii ale genului, cu milioane de cititori în întreaga lume, romanele din portofoliul Armada sunt cărțile potrivite pentru cei care apreciază puterea imaginației și care caută mereu o continuare pentru întrebarea „ce ar fi dacă?”.

Despre NEZUMI

Singurul imprint editorial de pe piața din România dedicat manga, NEZUMI a fost lansat de Editura Nemira în august 2022. Până acum, NEZUMI a publicat serii populare precum „Mireasa Străvechiului Mag“, „Regatele Ruinei“, „Lecții de vals“, precum și romanul grafic „Shino nu își poate spune numele“, dar și Atelierul vrăjitoarelor”, „Minciuna ta din aprilie”, „Justițiarii din Tokio” și „Atacul titanilor”, unele dintre cele mai bine vândute serii manga din lume.

Seriile manga publicate de Nezumi sunt traduse direct din limba japoneză de tineri profesioniști, specializați în limba și cultura niponă.

Despre Nemira

Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau. Editură independentă curajoasă, Nemira are ca prioritate să aducă cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari și îndrăzneți scriitori din toată lumea, dar totodată încurajează generațiile noi și emergente de scriitori români.

În legătură permanentă cu cititorii, firul roșu al tuturor cărților publicate este #PlăcereaLecturii.

×