x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Bani din cer”, din nou la Comedie

Bani din cer”, din nou la Comedie

de Maria Sârbu    |    16 Mar 2014   •   19:47
Bani din cer”, din nou la Comedie
Sursa foto: Mihai Zgondoiu

Teatrul de Comedie readuce pe scena sălii Radu Beligan un spectacol care a avut mare succes la public ­ “Bani din cer” de Ray Cooney, în regia lui Horaţiu Mălăele şi scenografia lui Puiu Antemir. S-a jucat de 125 de ori. Este aceeaşi montare care a avut premiera în octombrie 2001, dar cu unele schimbări în distribuţie. Dacă iniţial personajelor principale, Henry Perkins şi Jean Perkins, le-au dat naştere George Mihăiţă şi Virginia Mirea, acum cele două roluri sunt interpretate de Mihai Bendeac şi Mihaela Teleoacă, alături de care joacă Dragoş Huluba, Delia Nartea, Şerban Georgevici, Marius Drogeanu, Eugen Racoţi. Unii dintre ei au fost şi în vechea variantă. Premiera în noua formă are loc marţi, 18 martie, de la ora 19:00.
Despre piesa pusă în scenă cu aproape 13 ani în urmă şi reluată acum Horaţiu Mălăele afirma: “Într-o lume nimicită de conflicte religioase, interetnice, interumane, inter-nu-mai-ştiu-cum, într-o lume măcelărită de prostie şi incultură, singura soluţie pământean-tămăduitoare ar fi lumina Spiritului. Comedia fiind chiriaşă pe viaţă în Casa Spiritului, având convingerea că râsul va mântui lumea, propunem acest spectacol al cărui singură mare virtute este UMORUL”.
Farsa “Bani din cer” (titlul original “Funny Money” a avut premiera mondială în 1994, la Londra. În 2006 textul a fost adaptat şi pentru film.
Ray Cooney (81 de ani) este un apreciat dramaturg şi actor englez, numit în lumea teatrală “maestru al farsei contemporane”. Piesele i-au fost jucate până în prezent în aproape 50 de ţări.

×